31 iulie: Horațiu Mălăele împlinește 72 de ani: „Starea asta asumată de rătăcire îmi place foarte mult“
0Pe 31 iulie, în 1498, Cristofor Columb descoperea insula Trinidad, în 1914 se năștea Louis de Funès, iar în 1919, Carol al României renunța pentru a doua oară la tron. În 1939 venea pe lume actorul Nicu Constantin, în 1949 se năștea artistul Mircea Baniciu, iar în 1952, Horațiu Mălăele.
1431: prima atestare internă a orașului Piatra Neamț
Primele mențiuni scrise despre Piatra Neamț se găsesc în Cronica rusească (cca. 1387-1392) sub numele de Kamena (Piatra) - în Lista orașelor valahe de la Dunare și în documentele asociate cu expediția regelui maghiar Sigismund de Luxemburg în Moldova în anul 1395, când apare prima mențiune maghiară a localității: Karácsonkő: „in terra nostra Molduana ante villam Karácsonkő”,potrivit Wikipedia,
Printr-un din 31 iulie 1431, Alexandru cel Bun a dat Mănăstirii Bistrița două prisăci, menționând și o „casă a lui Crăciun de la Piatra”. Dreptul de târg era atestat din evul mediu, însă statutul de târg domnesc a fost primit abia în 1453.
Potrivit datelor strânse în Codex Bandinus (secolul al XVII-lea), Piatra a fost locuită în majoritate de maghiari și de sași. Cu timpul, Târgul Piatra a căpătat o mai mare importanță, aceasta și datorită constituirii aici (estimată a fi între 1468-1475) a unei Curți Domnești (menționată ulterior în mai multe rânduri - 1552, 1570, 1594), de către Ștefan cel Mare.
Domnitorul a exercitat o puternică influență atât în plan economic, politic, cât și administrativ, chiar dacă ea nu a fost decât o casă voievodală.
Săpăturile arheologice efectuate în anii 1950, atât aici, cât și la Bâtca Doamnei, au scos la lumină vestigii medievale. Marco Bandini a menționat că în anul 1646 încă mai erau vizibile ruinele vechii biserici catolice medievale.
1498: Cristofor Columb descoperă insula Trinidad.
Navigatorul italiano-spaniol Cristofor Columb ( n. 1451, Genova, Republica Genova – d. 20 mai 1506, Valladolid, Coroana Castiliei) a călătorit spre vest, pe Oceanul Atlantic, în căutarea unei rute spre India, dar și-a câștigat reputația descoperind un nou continent, denumit mai târziu, America, în perioada precolumbiană fiind cunoscută doar Lumea Veche.
În 1498, în cea de-a treia călătorie, Cristofor Columb a devenit primul european care descoperă insula Trinidad, potrivit Wikipedia.
Pentru această a treia călătorie, Columb a ridicat ancora pe data de 30 mai 1498. Prima debarcare a avut loc pe insula Trinidad (Sfânta Treime). Atunci a descoperit insula care se numește acum Venezuela. După ce a navigat de-a lungul coastei a intrat în Golful Paria. La gurile râului Orinoco a coborât puțin pe uscat. În jurnalul său de bord a scris că a găsit o „Lume Nouă” necunoscută încă europenilor. Columb a ridicat ancora din nou, întâlnind și alte insule noi printre care și insula Margarita după care și-a îndreptat cursul spre insula Hispaniola.
1877: Marele Duce Nicolae, comandantul armatelor rusești, i -a cerut cu insistență ajutorul principelui Carol
Marele Duce Nicolae, comandantul suprem al armatelor rusești, a adresat principelui Carol o telegramă cifrată în care, relatându-i despre înfrângerea suferită de trupele rusești în cea de-a doua bătălie de la Plevna, i-a cerut insistent ajutorul.
În urma acestui demers, primele unități ale Armatei Române au trecut Dunărea și au luat în primire paza podului de vase Zimnicea-Svistov.
1784: a murit filosoful francez Denis Diderot
Filosoful și scriitorul francez Denis Diderot (n. 5 octombrie 1713, Langres – d. 31 iulie 1784, Paris) a fost o figură complexă a iluminismului francez, având o influență majoră asupra spiritului raționalist al secolului al XVIII-lea.
A primit o educație iezuită și a renunțat la o carieră în drept, dedicându-se studiului și scrisului. În 1745, împreună cu D'Alembert, Diderot a început să editeze Encyclopédie, un proiect celebru, care i-a inclus aproape toți scriitorii francezi iluminiști importanți.
Una din piesele sale, Le Père de famille (Tatăl de familie, 1758), a fost considerată prototipul „dramei burgheze”. Dintre celelalte opere ale sale, La Religieuse (Călugărița, 1796) – roman psihologic, Jacques le fataliste (Jacques fatalistul, 1796), precum și satira Le Neveu de Rameau (Nepotul lui Rameau) au devenit binecunoscute.
Diderot s-a remarcat și prin scrierile sale filozofice: Pensées philosophiques (Cugetări filozofice, 1746) și Lettre sur les aveugles (Scrisoare despre orbi, 1749).
În plus, Diderot a avut o contribuție fundamentală în domeniul criticii moderne de artă, cu ale sale Salons (Saloane), articole pe care le-a publicat în ziare, începând din anul 1759. Corespondența vastă a lui Diderot descrie o imagine obiectivă a epocii sale. El a avut o influență semnificativă asupra generațiilor următoare de gânditori din Franța, Germania și Anglia.
1886: a murit pianistul de origine maghiară Franz Liszt
Franz Liszt sau Liszt Ferenc (n. 22 octombrie 1811, Imperiul Austriac – d. 31 iulie 1886, Bavaria, Imperiul German) a fost un compozitor maghiar și unul dintre cei mai cunoscuți pianiști ai tuturor timpurilor.
Printre rurneele întreprinse de el s-au numărat și cele din Muntenia, Moldova și Transilvania, unde de fiecare dată a fost primit cu mare căldură, înregistrând succese notabile.
În urma contactului cu muzica populară românească, a compus o Rapsodie română.
1914: s-a născut Louis de Funès
Actorul francez de film Louis de Funès (născut Louis Germain David de Funès de Galarza, n. 31 iulie 1914, Courbevoie, Seine, Franța – d. 27 ianuarie 1983, Nantes, Franța) s-a bucurat de un succes enorm în majoritatea țărilor Europei și vestul Asiei timp de mai mulți ani.
Într-un sondaj de opinie din 1968 a fost votat cel mai popular actor francez.
Cele mai multe filme de succes din palmaresul său, ca de exemplu cele din seria Jandarmul din Saint-Tropez (Le gendarme de Saint-Tropez), sunt bazate pe gaguri vizuale (slapstick); deși de Funès putea interpreta și roluri serioase cu o subtilitate suficientă, a fost renumit mai ales pentru grimasele și expresiile faciale exagerate.
1919: A doua renunțare la tron a Prințului Carol al României (revenit la 20 februarie 1920)
Carol al II-lea al României (n. 15 octombrie 1893, Sinaia, Prahova, România – d. 4 aprilie 1953, Estoril, Districtul Lisabona, Portugalia) a fost primul născut al regelui Ferdinand I al României și al soției sale, regina Maria, dobândind prin naștere titlul de Principe de Hohenzollern-Sigmaringen (transformat mai târziu de Ferdinand în Principe al României).
Carol al II-lea a renunţat la tronul României de patru ori. O singură renunţare a fost definitivă, în septembrie 1940, cu Basarabia deja ocupată de sovietici şi cu trupele Ungariei horthyiste intrând în Ardeal. Iar din două dintre abdicări şi-a revenit la timp. Cealaltă renunţare a aruncat, în schimb, România şi instituţia monarhiei într-o criză deplină.
Prima renunţare are loc în plin război mondial şi a venit la pachet cu dezertarea din armată a tânărului prinţ. Pe 27 de august 1918 a fugit din unitatea militară de la Târgu-Neamţ, îmbrăcat în uniformă de ofiţer rus, şi patru zile mai târziu s-a căsătorit cu Zizi Lambrino la Odessa.
La presiunile regelui Ferdinand, Carol acceptă să se întoarcă în ţară, dar nu vrea să renunţe la căsătoria cu Zizi Lambrino. De-abia la sfârşitul lui octombrie, Carol decide că nu se va opune anulării căsătoriei şi este amnistiat de regele Ferdinand pentru dezertare.
Actul căsătoriei a fost anulat în ianuarie 1919, dar Carol a continuat să păstreze legătura cu Zizi Lambrino. Pe 1 august, spre sfârşitul ostilităţilor dintre România şi regimul comunist instalat pentru o scurtă perioadă la Budapesta, Carol trimite de pe front două scrisori: una lui Zizi Lambrino, anunţând-o că se întoarce definitiv la ea, cealaltă, regelui Ferdinand, ca să-l înştiinţeze că tronul României Mari nu e până la urmă la fel de important ca iubirea pe care o poartă.
De data aceasta, lui Carol i se stabileşte domiciliul la Bistriţa de către casa regală, iar liniştea mănăstirii din timpul primei aventuri e înlocuită de un nesfârşit şir de distracţi: beţii, partide de vânătoare şi vizite bine plănuite ale primei iubiri a lui Carol, Marie Martini, menite să-l facă să uite de Zizi Lambrino. Strategia a funcţionat, iar în februarie 1920, prinţul se răzgândeşte din nou. „Nulă şi neavenită“, îi va spune Carol regelui Ferdinand că a fost scrisoarea de pe 1 august. „În conformitate cu spiritul Constituţiei şi al legilor noastre de familie, mă devotez serviciului ţării şi al Majestăţii voastre“, promite moştenitorul Coroanei.
Pentru ultima aventură, Carol primeşte ca pedeapsă o călătorie în jurul lumii finanţată cu dărnicie din cuferele statului. Călătoria se va termina în Elveţia cu o căsătorie mai adecvată pentru un prinţ moştenitor, Carol şi Elena a Greciei unindu-şi destinele în interesele superioare ale monarhiilor europene pe 10 martie 1921. Din 1921 până în 1925, lucrurile par să se aşeze în ţară: viitorul rege Mihai se naşte în octombrie 1921, constituţia României Mari e adoptată în 1923, relaţia lui Carol cu prinţesa Elena nu e una de poveste, dar funcţionează suficient pentru ca viitorul monarhiei să fie asigurat, iar deasupra vieţii cotidiene de la curte, Ionel Brătianu îşi continuă abila dominaţie a vieţii politice româneşti.
Elena Lupescu şi Carol al II-lea / FOTO Profimedia
A urmat pasiunea nestăvilită a lui Carol față de Elena Lupescu de care, în doar câteva luni, devine de nedespărţit
Din Italia pleacă spre România scrisoarea care conţinea a treia renunţare la tron a lui Carol. „Vă rog ca prin această declaraţie să primiţi că renunţ la toate drepturile mele de principe moştenitor al României. (...) Spre a nu produce vreun neajuns în viitor, să daţi Înaltul Majestăţii Voastre ordin ca să fiu şters dintre membrii familiei domnitoare a României şi să mi se acorde numele sub care îmi voi putea alcătui o nouă stare civilă“, îi scrie regelui Ferdinand. Detalii, AICI.
Ultima abdicare a lui Carol al II-lea a fost în 1940, anul în care România Mare a încetat să mai existe.
1939: s-a născut Nicu Constantin
Nicu Constantin (n. 31 iulie 1938, Eforie, Constanța, România – d. 15 septembrie 2009, București, România) a fost și rămâne unul dintre cei mai iubiți actori români de comedie.
Între 1960 și 2000, a activat și a susținut peste 9.000 de reprezentații pe scena Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”. În perioada 1979-1982, Constantin a fost și actor al Teatrului de Operetă „Ion Dacian”.
În 2001, Nicu Constantin a devenit cetățean de onoare al orașului Eforie Sud fiind decorat cu Ordinul Meritul Cultural, clasa I, pentru activitatea sa artistică.
Palmaresul lui Constantin numără peste 30 de filme de scurt și lung metraj, 600 de emisiuni de radio și peste 300 de televiziune. În 2005, în cadrul Galei UNITER, a primit premiul special pentru teatru de revistă, iar un an mai târziu, premiul UNITER pentru întreaga activitate.
Nicu Constantin este înmormântat în Cimitirul din Eforie.
1944: a murit Antoine de Saint-Exupery, scriitor și pilot francez
Antoine-Marie Roger, viconte de Saint-Exupéry a fost un poet, jurnalist, aristocrat, romancier și eseist francez, aviator căzut pe frontul antifascist. S-a făcut cunoscut unui cerc larg de cititori în special datorită povestirii „Le Petit Prince“ („Micul Prinț“, 1943), una din cele mai răspândite cărți din lume, tradusă în trei sute șaizeci și una de limbi.
1949: s-a născut Andrei Partoș, psiholog, realizator de radio și TV, DJ
Realizatorul radio Andrei Partoș a prezentat programe de discotecă (din 1970 la Casa Stundenților, Club Universitas, Disco-Ring Costinești, Rainbow-Neptun, Pârâul Rece-Predeal, Pui de Urs și Internațional-Olimp, Paradis, Meteor-Jupiter și Vox Maris Costinești) și peste 500 de spectacole pop-rock, dintre care amintim: Galele Rock „Serbările Mării”, „Serbările Zăpezii”; Festivalul „Primăvara Baladelor”; câteva ediții ale Festivalului de Folk „Om Bun”; Galele Tele 7abc; concertul susținut de formația Nazareth în România; Turneul British Rock for Romania din februarie 1990; Turnee Holograf și Compact în țară (peste 50 de concerte); Spring Rock Festival din 2002.
1949: s-a născut Mircea Baniciu
Mircea Baniciu împlinește 75 de ani.
Puțină lume știe că celebrul artist român este de profesie arhitect. S-a remarcat în muzica românească la începutul anilor '70 când a devenit solist vocal al formației rock Phoenix.
După fuga colegilor săi din țară în 1977, Mircea Baniciu a fost anchetat o vreme de Securitate.
„M-au luat din casă în papuci şi bermude şi m-au ţinut ca pe un ultim borfaş. Mi-au dat o ţigară Amiral şi nişte pahare cu apă“, povestea Mircea Baniciu.
A început o carieră solo, în timpul căreia a lansat un EP și patru albume.
În 1992 a fondat trupa Pasărea Colibri, alături de Florian Pittiș, Mircea Vintilă și Vlady Cnejevici, cu care a cântat zece ani, răstimp în care au apărut pe piață cinci albume și un DVD. În 2002 revine în trupa Phoenix cu ocazia concertului aniversar „Phoenix 40 de ani”.
În toamna anului 2007 a părăsit din nou Phoenix pentru a-și continua cariera solo și pentru a înființa în 2014 supergrupul Pasărea Rock.
1952: s-a născut Horațiu Mălăele, actor român de teatru și film
„Atunci când cred că ştiu unde mă aflu, ajung să mă plictisesc şi mă văd nevoit să fug din acel loc. Uneori, starea asta asumată de rătăcire îmi place foarte mult.(...)este o rătăcire controlată, deliberată. Dacă stau prea mult printre personajele mele atunci fug şi încerc să scriu ceva. Dacă simt că nu am ce căuta pe-acolo, încerc să desenez ceva. Dacă nimic nu funcţionează, atunci mai mult ca sigur fug la tenis. Această dictatură proteică mi-e impusă, uneori, de plictiseală”, mărturisea, într-un interviu pentru Adevărul de Weekend, Horațiu Mălăele.
Privirea lui Horațiu Mălăele peste ochelarii rotunzi a devenit cunoscută publicului din mai mult de 60 de filme. De la debutul său din 1974, cu rolul principal din Muntele ascuns (r. Andrei Cătălin Băleanu), Mălăele a lucrat cu unii dintre cei mai importanți regizori români, printre care Geo Saizescu (Secretul lui Bachus, 1984), Alexandru Tatos (Secretul armei secrete, 1988) și Ion Popescu Gopo (Maria Mirabela în Tranzistoria, 1989).
În 1984 a interpretat rolul unui dascăl în Piciu, ultimul film regizat de Iosif Demian înainte de plecarea din țară, pe un scenariu scris de Mircea Diaconu. Povestea unui grup de elevi în vacanța de vară atrage, la lansare, peste 1,5 milioane de spectatori în cinematografe. Distribuția filmului îi include pe Victor Rebengiuc, Răzvan Vasilescu și Diana Lupescu.
În 1992, rolul din Divorț... din dragoste (r. Andrei Blaier), cel al unui tânăr nevoit să-și destrame mariajul din cauza absurdității sistemului comunist, îi aduce premiul de interpretare la Festivalul de la Costinești. În 1994 este distribuit de Mircea Daneliuc în comedia Această lehamite, unde îl joacă pe Bebe, un viitor tată care se confruntă cu moartea soției gravide, dar și cu ambiția unei doctorițe de a-i ține în viață copilul nenăscut. Va colabora din nou cu Daneliuc pentru Ambasadori, căutăm patrie (2003).
Dintre rolurile recente, poate cel mai cunoscut și iubit de public este cel al lui Ilie Moromete din Moromeții 2 (r. Stere Gulea, 2018), pentru care a primit o nominalizare la Premiile Gopo. Horațiu Mălăele a lucrat și în coproducții internaționale, cu regizorii Costa Gavras (Amen, 2001) și Robert Guédiguian (Armata crimei, 2009).
Ca regizor, semnează Nunta mută (2008), Funeralii fericite (2012) și Luca (2020), toate trei avându-l ca scenarist pe Adrian Lustig.
În teatru a obținut un număr impresionant de premii. A jucat pe scenele din Piatra Neamț, București, Cluj-Napoca, Oradea, Brașov sau Constanța, unde a interpretat roluri în spectacole legendare precum Karamazovii, în regia lui Dan Micu, Aceşti îngeri trişti, montat de Mircea Cornişteanu sau Scapino, în regia lui Alexandru Dabija. Din 1982, regizează spectacole de teatru, punând în scene piese precum O sărbătoare princiară de Teodor Mazilu, Puricele de Georges Faydeau sau Carlo contra Carlo de Paul Ioachim. Spectacolul său Sunt un orb este un one-man show plin de umor, inteligență și virtuozitate; conceput ca un monolog alcătuit din poezii, proză scurtă și scene memorabile din piese de teatru, acesta a fost prezentat și în comunități de români din afara țării. În teatrul de televiziune a jucat peste 150 de roluri.
Nu în ultimul rând caricaturist și scriitor, Mălăele a expus în peste 30 de expoziţii circa 3000 din creaţiile sale şi a fost redactor şef al publicaţiei Satirul. A publicat două cărţi autobiografice: Horaţiu despre Mălăele (2008) şi Rătăciri (2012).
1986: a murit Iustin Moisescu, patriarh al Bisericii Ortodoxe Române
Al patrulea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1977–1986), Iustin Moisescu a fost deputat în Marea Adunare Națională în sesiunile din perioada 1957–1986.
Iustin a colaborat cu fosta poliție politică, Securitatea, înainte de a ajunge în scaunul de mitropolit al Ardealului, din care avea să fie promovat mitropolit al Moldovei, iar ulterior, în 1977, să devină Patriarh.
Raportul Comisiei prezidențiale pentru analiza dictaturii comuniste oferă detalii despre apropierea dintre viitorul Patriarh și nou instalatul regim comunist. Iustin Moisescu, profesor de religie la Institutul Teologic Universitar din 1948, a fost unul dintre "tehnocrații" aleși de Ministerul Cultelor comunist pentru a controla și a subordona cultele religioase. "În general sunt preferați printre asociații ministerului nu atât fideli ai regimului, într-un fel sau altul, cât persoane care, prin trecutul lor, puteau fi șantajate", se arată în raport. Printre aceștia, Iustin Moisescu, a fost implicat în trecut, potrivit aceluiași document, în Mișcarea Legionară.
A avut o ascensiune de-a dreptul spectaculoasă în rândurile clerului ortodox.
De la catedra institutului este ales, în 1956, direct arhiepiscop al Sibiului și mitropolit al Ardealului, pentru ca, nici un an mai târziu, să fie instalat în scaunul de arhiepiscop al Iașilor și mitropolit al Moldovei. Momentul este pomenit și de mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu, într-un interviu: "În veacul anterior, dar nu e mult de atunci, prin anii '70, a fost ales mitropolit la Sibiu profesorul de teologie Iustin Moisescu. Nu era nici preot și a fost ales mitropolit. Ulterior, a ajuns mitropolit la Iași și apoi Patriarh. Dar inițial era necleric, nehirotonit."
Se încarcă comentariile...
