29 iulie: Povestea celui mai titrat antrenor din istoria fotbalului românesc, Mircea Lucescu
Mircea Lucescu a fost al treilea cel mai titrat antrenor la nivel mondial, cu 37 de trofee în palmares, depășit doar de Sir Alex Ferguson și Pep Guardiola. Tot în ziua de 29 iulie s-au mai născut dramaturgul Victor Ion Popa și actrița Carmen Stănescu.

1848: Un grup de tineri, avându-l în frunte pe Anton Pann, a intonat pentru prima oară imnul Revoluției pașoptiste „Deșteaptă-te, române”
În parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, în fața unei numeroase asistențe, după ce s-a citit noua Constituție, un grup de tineri, avându-l în frunte pe Anton Pann, a intonat pentru prima oară imnul Revoluției pașoptiste „Deșteaptă-te, române”, devenit după Revoluția anticomunistă din 1989 imnul național al României.

Tocmai de aceea, Ziua Imnului Naţional al României se sărbătoreşte, începând din 1998, la data de 29 iulie. Sărbătoarea a fost instituită în anul 1998, prin Legea nr. 99/1998, care prevede că această zi va fi marcată de autorităţile publice şi de celelalte instituţii ale statului, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative cu caracter evocator şi ştiinţific, în spiritul tradiţiilor poporului român, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne.
Versurile imnului naţional îi aparţin lui Andrei Mureşanu (1816-1863), poet de factură romantică, ziarist, traducător, un adevărat tribun al epocii marcate de Revoluţia de la 1848, iar muzica a fost compusă de Anton Pann (1796-1854), poet şi etnograf, om de mare cultură, cântăreţ şi autor de manuale de muzică.
1883: S-a născut dictatorul italian Benito Mussolini
Benito Amilcare Andrea Mussolini s-a născut la Dovia, Italia, într-o familie modestă. Mama sa era învăţătoare de ţară, iar tatăl său, fierar şi hotelier, era reconoscut drept un revoluţionar socialist cu simpatii italiano-naționaliste. De altfel, două dintre prenumele fiului său au fost alese de el, Amilcare Andrea, în cinstea socialiştilor italieni Amilcare Cipriani şi Andrea Costa.
Astfel, cel care peste timp avea să devină conducătorul Italiei şi unul dintre cei mai temuţi dictatori, este familiarizat încă din copilăriei cu nume precum Karl Marx. Doctrina socialistă inoculată de tatăl său se suprapune cu un caracter rebel, care îl face să fie aproape de examtriculat de mai multe ori în şcoala secundară şi să termine cu greu liceul, de unde, într-un final, chiar este exmatriculat.
După ce predă o scurtă perioadă la o şcoală primară, părăseşte Italia şi merge în Elveţia, unde se întreţine muncind pe unde găsea şi unde, de asemenea, se face remarcat de poliţie pentru încăierări şi vagabondaj.
Peste doi ani este nevoit să se întoarcă acasă, pentru a-şi satisface stagiul militar obligatoriu şi, ulterior, se angajează la un ziar cu orientări socialiste.

Mussolini îşi începe cariera în politică în 1917, ca agent britanic, cu un salariu săptămânal de 100 de lire primit din partea MI5. Samuel Hoare, care a devenit mai târziu Lordul Templewood, a menţionat recrutarea lui Mussolini în memoriile sale, din 1954, povestind cum viitorul dictator i-a promis că va trimite o armată de militari veterani împotriva celor care militau pentru pace în Milano, relatează The Guardian.
Partidul Național Fascist a luat naștere în 1921, când Mussolini a fost ales în Camera Deputaţilor pentru prima dată, iar adepţii acestuia au primit şi numele de „cămăşile negre”.
În octombrie 1922, Mussolini și alți proeminenți fasciști italieni au declarat pe față intenția de a ajunge prin forță la putere şi au organizat așa-zisul „Marș al Romei”, când peste 14.000 de „cămăși negre”, fasciști și adepți, au asaltat prin marș Roma și au forțat căderea prim-ministrului Facta, obligând pe regele Victor Emmanuel II să retragă sprijinul acordat acestuia.
Experienţa sa ca jurnalist l-a ajutat foarte mult în ascensiunea către comanda Italiei, talentul de condeier permiţându-i să răstălmăcească operele lui Plato, Georges Sorel, Nietzsche şi ideile socialiste şi economice ale lui Vilfredo Pareto pentru a justifica fascismul.
În aprilie 1945, pe fondul prăbușirii totale a fronturilor Axei și a înaintării trupelor aliate, Benito Mussolini a hotărât să fugă din țară împreună cu câțiva apropiați. Grupul a încercat să treacă granița în Elveția, pentru a se îmbarca într-un avion, cu Mussolini deghizat în soldat german, dar au fost opriți de partizani care i-au recunoscut, ulterior fiind executat de comuniştii italieni.
1890: A murit pictorul olandez Vincent van Gogh
Vincent Willem van Gogh a fost un pictor neerlandez post-impresionist ale cărui lucrări au avut o influență profundă asupra artei secolului al XIX-lea, prin culorile lor vii și impactul emoțional.

Van Gogh și-a petrecut copilăria la Haga, după care a plecat în Anglia. Acolo a vrut să devină pastor, la fel ca tatăl său, și, din 1879, a lucrat ca misionar într-o regiune minieră din Belgia. În acest timp a început să schițeze oameni din comunitatea locală și, în 1885, a pictat prima sa operă de succes, „Mâncătorii de cartofi”.
În martie 1886, artistul s-a mutat la Paris, unde i-a descoperit pe impresioniștii francezi. A ajuns la Arles, unde a început colaborarea sa cu pictorul Paul Gauguin, pe care, însă, într-un acces de nebunie van Gogh l-a atacat cu briciul. Gauguin a reușit să fugă, iar van Gogh și-a tăiat într-un acces de furie urechea.
După acest incident, s-a internat la spitalul din Saint-Rémy-de-Provence. Pentru că nu era sigur de vindecare, Theo, fratele său, l-a trimis la doctorul Gachet în orașul Auvers-sur-Oise. La 27 iulie, însă, artistul a părăsit camera spunând că merge pe câmp să picteze şi, încercând să se sinucidă, s-a împușcat în umăr cu un pistol și a murit peste două zile.

Van Gogh a realizat peste 2.000 de opere de artă, în jur de 900 de picturi și 1.100 de desene și schițe. Astăzi multe dintre operele sale, inclusiv numeroasele lui portrete, peisaje și picturi cu floarea-soarelui, se numără printre cele mai cunoscute și cele mai scumpe din lume.
1895: S-a născut Victor Ion Popa, dramaturg, prozator, publicist şi eseist român;
Victor Ion Popa (n. 29 iulie 1895, Bârlad – d. 30 martie 1946, București) a fost un om de teatru și literat polivalent care a adus, prin opera sa dramatică, regizorală și pedagogică, o contribuție însemnată la evoluția teatrului românesc dintre cele două războaie mondiale.
(Traian Nicola, în volumul Valori spirituale tutovene, vol. 5, Bârlad, p. 651 afirmă că s-a născut în Bârlad, Victor Ion Popa însuși marturisește că s-a născut în Bârlad, vezi Manuscriptum, II, 2 3, București, 1971).

A fost un scriitor de mare talent, autorul unor piese apreciate de marele public precum și de critica literară: Sfârlează cu fofează; Meșterul Aurel, ucenicul lui Dumnezeu (biografia lui Aurel Vlaicu, unul din pionierii aviației); Velerim și Veler Doamne (ecranizat de Sergiu Nicolaescu sub titlul Osânda cu Amza Pellea în rolul principal).
1912: S-a născut Nicolae Steinhardt, monah și scriitor român
Nicolae Aurelian Steinhardt (n. 29 iulie 1912 – d. 30 martie 1989) a fost un autor, critic literar, diarist, eseist, jurist, publicist și scriitor român (“Jurnalul fericirii”, “Prin alţii spre sine. Eseuri vechi şi noi”, “Dumnezeu în care spui că nu crezi…” ), originar din Pantelimon, județul Ilfov.
De origine evreiască, s-a convertit la religia creștină ortodoxă în închisoarea de la Jilava, și-a luat numele de fratele Nicolae și s-a călugărit după punerea sa în libertate. Este autorul unei opere unice în literatura română, Jurnalul fericirii. A fost doctor în drept constituțional.

În 1958 a fost arestat Constantin Noica și grupul său de prieteni din care făceau parte și Nicu Steinhardt, alături de Dinu Pillat, Alexandru Paleologu, Vladimir Streinu, Sergiu Al-George, Păstorel Teodoreanu, Dinu Ranetti, Mihai Rădulescu, Theodor Enescu, Marieta Sadova ș.a.
La 31 decembrie 1959 a fost convocat la Securitate, cerându-i-se să fie martor al acuzării, punându-i-se în vedere că dacă refuză să fie martor al acuzării, va fi arestat și implicat în “lotul intelectualilor mistico-legionari“.
Anchetat pentru că a refuzat să depună mărturie împotriva lui Constantin Noica, este condamnat în “lotul Pillat-Noica” la 12 ani de muncă silnică, 7 ani degradare civică și confiscarea totală a averii personale, sub acuzația de “infracțiune de uneltire contra ordinii sociale“.
1925: S-a născut actrița româncă Carmen Stănescu
Carmen Stănescu a studiat la Universitatea Națională de Muzică din Capitală. În anul 1945 a avut loc debutul său, în piesa „Frații Karamazov”. A avut o carieră de peste trei decenii la Teatrul Naţional din Bucureşti. A fost căsătorită cu actorul Damian Crâșmaru.

Aceasta a murit la 11 aprilie 2018.
Din filmografia sa amintim: „Doi vecini”, „Telegrame”, „Bădăranii”, „Frații Jderi” și „Povestea dragostei”.
1945: S-a născut antrenorul Mircea Lucescu
Născut pe 29 iulie 1945, la București, Mircea Lucescu a devenit unul dintre cei mai mari antrenori din istoria fotbalului românesc și european. Cu o carieră care s-a întins pe mai bine de cinci decenii și zeci de trofee cucerite în România și în străinătate, „Il Luce” a rămas una dintre figurile emblematice ale sportului românesc. S-a stins din viață pe 7 aprilie 2026, la vârsta de 80 de ani.

Mircea Lucescu și-a început cariera de jucător la Dinamo București, club alături de care a câștigat mai multe titluri de campion. A evoluat în peste 70 de meciuri pentru naționala României și a fost căpitanul echipei la Campionatul Mondial din 1970.
Cariera de antrenor a început la începutul anilor '80, iar primul mare succes a fost calificarea României la Campionatul European din 1984, prima participare a tricolorilor la un turneu final continental.
După experiențe în Italia, Mircea Lucescu a cunoscut cele mai mari performanțe în Turcia și Ucraina. A câștigat Supercupa Europei cu Galatasaray, titlul cu Beșiktaș și a transformat Șahtior Donețk într-o forță a fotbalului european, cucerind 22 de trofee și Cupa UEFA în 2009.
A fost considerat unul dintre cei mai titrați antrenori din lume, iar de-a lungul carierei a lansat sau a contribuit la dezvoltarea unor fotbaliști care aveau să devină vedete internaționale.
În 2024 a revenit la conducerea echipei naționale a României, iar ultimii ani ai carierei i-a dedicat din nou fotbalului românesc.
Mircea Lucescu a murit pe 7 aprilie 2026, la vârsta de 80 de ani, lăsând în urmă o moștenire impresionantă. Pentru generații întregi de suporteri și jucători, „Il Luce” a rămas simbolul performanței, al longevității și al excelenței în fotbalul românesc și european.
1947: Dizolvarea Partidului Național Țărănesc
Această formațiune a fost întemeiată la 10 octombrie 1926 prin contopirea Partidului Național Român din Transilvania, prezidat de Iuliu Maniu, cu Partidul Țărănesc din Vehicul Regat, condus de Ion Mihalache.
În ziua de 29 iulie a anului 1947 s-a hotărât dizolvarea Partidului Național Țărănesc, după înscenarea de la Tămădău. În ziua de 14 iulie 1947, mai mulți membri ai partidului au fost prinși de autoritățile comuniste pe câmpul de la Tămădău, în timp ce încercau să se îmbarce în două aeronave, cu scopul de a fugi.

Printre aceștia se numărau: Ion Mihalache, vicepreședinte al PNȚ, Nicolae Penescu, secretarul general al PNȚ, Nicolae Carandino, directorul ziarului „Dreptatea” și Ilie Lazăr, membru în delegația permanentă. Aceștia au fost arestați și duși într-o carceră a ministerului de Interne. Cinci zile mai târziu, Adunarea Deputaților a ridicat imunitatea parlamentară a demnitarilor național-țărănești pentru a putea fi arestați.
1958: A fost fondată NASA
NASA și-a început oficial activitatea la 1 octombrie 1958. NASA a fost întemeiată ca răspuns la lansarea de către Uniunea Sovietică, la 4 octombrie 1957, a primului său satelit în spațiu, Sputnik 1. Astfel, liderul de la Casa Albă de la acea vreme, Dwight David Eisenhower, a solicitat Congresului să înființeze o agenție spațială civilă.
20 iulie: Flacăra olimpică s-a aprins la Helsinki în 1952. O delegație de peste 100 de români a scris istorie
Astfel, la 29 iulie 1958, Eisenhower a semnat legea de fondare a NASA. De-a lungul timpului NASA a lansat numeroase misiuni în spațiu, precum Pioneer 0, Pioneer 1, 2 și 3.
1981: Căsătoria Prințului Charles cu Lady Diana
În luna februarie a anului 1981, prințul Charles a cerut-o în căsătorie pe Lady Diana, iar în luna iulie a aceluiași an a avut loc ceremonia spectaculoasă, la Catedrala St Paul's, din Londra. În luna august a anului 1996 au divorțat oficial, cu doar un an înainte de moartea tragică a prințesei, care a avut loc la 31 august 1997.

Prințesa Diana a murit în urma unui accident rutier, la Paris.
Ziua Imnului National
În 29 iulie1848, în parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, în fața unei numeroase asistențe, după ce s-a citit noua Constituție, un grup de tineri, avându-l în frunte pe Anton Pann, a intonat pentru prima oară imnul Revoluției pașoptiste “Deșteaptă-te, române“, devenit după Revoluția anticomunistă din 1989 imnul național al României.

„Deșteaptă-te, române!” este imnul național al României, începând cu 1990. Pentru o vreme, a fost de asemenea imn național al Republicii Democratice Moldovenești (1917 – 1918) și al Republicii Moldova (1991 – 1994).
Melodia imnului a fost compusă de Anton Pann, iar versurile și aranjamentul aparțin lui Andrei Mureșanu (1816 – 1863), poet de factură romantică, ziarist, traducător, un adevărat tribun al epocii marcate de Revoluția de la 1848.























































