14 martie, ziua în care România a devenit Regat. Carol I: „Eu primesc titlul de rege nu pentru mine, ci pentru mărirea României“ VIDEO
0La 14 martie 1930 s s-a născut medicul chirurg pediatru Alexandru Pesamosca. Tot într-o zi de 14 martie s-au născut Iurie Darie și Carmen Galin.
1879: s-a născut Albert Einstein, fizician americano-elveţian, laureat al Premiului Nobel pentru fizică pe anul 1921
Cele mai multe dintre contribuţiile sale în fizică sunt legate de teoria relativităţii restrânse (1905), care unesc mecanica cu electromagnetismul, şi de teoria relativităţii generalizate (1915) care extinde principiul relativităţii mişcării neuniforme, elaborând o nouă teorie a gravitaţiei. Einstein nu s-a manifestat doar în domeniul ştiinţei. A fost un activ militant al păcii şi susţinător al cauzei poporului evreu căreia îi aparţinea. A publicat peste 300 de lucrări ştiinţifice şi peste 150 în alte domenii. (d. 1955)
1881: Parlamentul a votat Legea prin care România devenea Regat
Ridicarea României la statutul de Regat a fost precedată de proclamarea Unirii Principatelor Moldova şi Ţara Românească, în 1859, precum şi de dobândirea independenţei de stat, în 1877.
„Problema transformării României în regat a preocupat neîntrerupt cercurile politice conducătoare de la Bucureşti încă din momentul (dacă nu chiar de dinaintea) semnării Tratatului de la Berlin, la 1/13 iulie 1878. Pe de altă parte, în lumea politică şi diplomatică exista o stare de expectativă generală privind înfăptuirea acestui act; ca un exemplu, domnitorului Carol îi fuseseră adresate, în mod anticipat, felicitări de către Mihail Sturdza, fostul domnitor al Moldovei, aflat la Paris; de asemenea, în şedinţa din 10/22 mai 1877, Dumitru Brătianu îl salutase pe Carol I drept primul rege al României. Presa, atât cea din ţară, cât şi cea din străinătate, vehicula şi ea posibilitatea instituirii Regatului. Din acest punct de vedere, recunoaşterea independenţei statului în plan internaţional, în primul rând de către Marile Puteri, apărea ca o condiţie sine qua non pentru reuşita unui asemenea act istoric. Astfel, alături de o asiduă campanie diplomatică, dublată de măsuri în plan intern, în vederea soluţionării acestei chestiuni, reprezentanţii guvernului liberal de la Bucureşti au desfăşurat inclusiv tratative şi acţiuni având ca obiectiv facilitarea actului în sine“, arată istoricul Codrin Murariu într-o lucrare apărută în publicaţia „Constalaţii ieşene“. Carol I (1866-1914) se va încorona ca rege la 10/22 mai 1881.
Iată textul proiectului de lege: "Articolul I. România ia titlul de Regat. Domnitorul ei, Carol I, ia pentru sine şi pentru moştenitorii săi titlul de rege al României. Articolul II. Moştenitorul tronului va purta titlul de principe regal". Proiectul a fost adoptat în unanimitate de ambele Corpuri legiuitoare. Apoi, parlamentarii, având în frunte pe principele Dimitrie Ghica, preşedintele Senatului, şi C.A. Rosetti, preşedintele Adunării Deputaţilor, a prezentat legea lui Carol I.
În raportul Consiliului de Miniştri, se arăta: "România, constituită în Regat, completează şi încoronează opera regenerării sale. Ea îşi dă un nume, care este în acord cu poziţia ce a dobândit ca stat independent. Domnul României este suveranul său, şi acest suveran luând titlul de rege, nu face decât să continue a exercita suveranitatea domnului". Nu era vorba, deci, de o mărire a prerogativelor constituţionale, ci de o titulatură nouă, în acord cu statutul de independenţă absolută a României. La rândul său, Carol I a spus: "Ţara este de părere că în situaţia pe care a dobândit-o acum şi în puterea ei naţională dovedită prin fapte, trebuie să se ridice la rangul de Regat. Eu primesc dar titlul de rege, nu pentru mine, ci pentru mărirea României.", scrie Ioan Scurtu în "Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947)".
1883: a murit Karl Marx, filosof şi economist german
Născut la 5 mai 1818 la Trier, în Renania Germană, Marx intră la 17 ani la Universitatea din Bonn, pentru a studia dreptul. Din cauza comportamentului său dezordonat, tatăl său îl trimite la Berlin, unde continuă în aceeaşi notă, cu prezenţă slabă la cursuri.
În 1841 îşi susţine la Jena teza de doctor în filosofie cu titlul “Deosebirea dintre filosofia naturii la Democrit şi filosofia naturii la Epicur”. Nereuşind să obţină un post de conferenţiar, se apucă de gazetărie, ajungând redactor-şef la Gazeta Renană, ziar liberal din Köln care este suprimat la scurt timp. Marx colaborează la Analele germano-franceze, care promova idei revoluţionare, motiv pentru care Marx nu se mai poate întoarce în ţarã în condiţiile emiterii de cãtre Prusia a mandatelor de arestare pentru redactori.
Se împrieteneşte cu Friedrich Engels, cu care va colabora până la sfârşitul vieţii. În 1847 participă la congresul Ligii Comuniste în Londra, a cãrei doctrină o expun în “Manifestul Partidului Comunist” din 1848. Marx se instalează cu familia la Londra din cauza ideilor sale revoluţionare, unde va suferi numeroase lipsuri materiale şi va trăi în condiţii deplorabile, izbutind însã sã realizeze principala opera, “Capitalul”, despre care recenziile vremii lipsesc aproape complet.
Moare la 14 martie 1883.
1919: s-a născut scriitorul şi omul politic Alexandru Paleologu
Povestea lui Alecu Paleologu a început în sânul unei familii boiereşti care, cel mai probabil, are originile în Imperiul Bizantin, ajungând în Ţările Române la începutul secolului al XVIII-lea. Este unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai apreciaţi eseişti români, critic literar, diplomat şi om politic marcant. Licenţiat în drept al Universităţii din Bucureşti. Referent la Comisia română pentru aplicarea armistiţiului (1944-1945), ataşat de legaţie în Ministerul Regal al Afacerilor Străine (1946-1948).
Căutat de Securitate, reuşeşte să scape şi trăieşte în clandestinitate până în 1956, în oraşul Câmpulung, devenind un apropiat al lui Constantin Noica. Cercetător ştiinţific la Institutul de Istoria Artei al Academiei Române, secţia artă veche (1956-1959). Arestat şi condamnat, în lotul Noica-Pillat, la paisprezece ani de muncă silnică (în 1959).
La eliberare (prin decret de graţiere), în 1964, este reintegrat la acelaşi institut, secţia teatru. Membru al Uniunii Scriitorilor (din 1967), secretar literar al Teatrului „C.I. Nottara" din Bucureşti (1967), redactor la Editura Cartea Românească (1970-1976).
După 1989, s-a implicat în viaţa publică şi în politică: ambasador al României în Franţa (în 1990 a fost demis după ce şi-a afirmat opţiunea pentru forma monarhică de guvernământ şi după ce s-a solidarizat cu demonstranţii din Piaţa Universităţii, declarându-se „ambasador al golanilor"), senator (1992-2004). S-a stins din viaţă la 2 septembrie 2005, în Bucureşti.
1929: s-a născut actorul Iurie Darie
Iurie Darie s-a născut în ziua de 14 martie 1929 în Vadul Raşcov din judeţul Soroca, aflat astăzi în Republica Moldova, şi a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică în anul 1952.
Debutul cinematografic a avut loc un an mai târziu, în „Nepoţii gornistului“ al lui Dinu Negreanu, avându-i alături pe platourile de filmare pe Marga Barbu şi pe Liviu Ciulei. În anul 1969, a fost ales de regizorul Mircea Drăgan pentru a juca în seria „Brigada Diverse“, alături de actorii generaţiei de aur Toma Caragiu, Sebastian Papaiani, Dem Rădulescu sau Puiu Călinescu.
A interpretat roluri memorabile în peste 40 de producţii cinematografice, printre care „Băieţii noştri“ (1959), „S-a furat o bombă“ (1961), „Vacanţă la mare“ (1962), „Dragoste la zero grade“ (1964), „Atunci i-am codamnat pe toţi la moarte“ (1971), „Fraţii Jderi“ (1974), „Ringul“ (1983), „O zi la Bucureşti“ (1986), „În fiecare zi mi-e dor de tine“ (1987), „Zâmbet de soare“ (1987), „Oglinda“ (1993), „Punctul zero“ (1996), „Triunghiul morţii“ (1999).
Poate unul dintre cele mai importante momente din cariera lui Iurie Darie a fost perioada petrecută la Teatrul de Comedie, unde i-a avut drept parteneri pe marii actori Gheorghe Dinică, Marin Moraru, Mircea Albulescu, Dem Rădulescu, Sanda Toma, Vasilica Tastaman, Stela Popescu, Silviu Stănculescu.
Iura, cum îi spuneau apropiaţii, nu numai că a fost unul dintre actorii de aur ai generaţiei sale, dar a fost şi unul dintre cei mai frumoşi bărbaţi ai anilor '70.
1930: s-a născut medicul chirurg pediatru Alexandru Pesamosca
Operații complicate au fost efectuate în România de „Tata Pesi“ sau „Îngerul copiilor“, așa cum era cunoscut doctorul. Nu și-a dorit niciodată să aibă avere, ci doar să poată aduce zâmbetul pe buzele unui copil pe care l-a operat.
Timp de 52 de ani, dr. Pesamosca a luptat ca să îi vindece pe copii. Nimic nu era imposibil pentru medicul care s-a pus în slujba binelui. Căuta în manuale, în revistele de medicină, inventa și nu refuza niciun pacient. Mulți colegi de breaslă l-au criticat pentru că n-a făcut avere, că nu și-a luat o casă. Lor, direct, profesorul nu le-a răspuns niciodată, însă de câte ori avea ocazia, chirurgul spunea: "Nu vile, mașini sau mai știu eu ce rahaturi. Să repari un copil-păianjen, care merge în patru labe, să-i înnădești și să-i cârpești tendoanele și ligamentele și să-l faci biped și sănătos tun, să alerge la tine și să te strângă în brațe, asta înseamnă fericire!", obișnuia să spună medicul atunci când era întrebat despre avuția sa.
Alexandru Pesamosca s-a născut la Constanţa, la 14 martie 1930, într-o familie cu origini italiene. A urmat studiile primare la Școala Italiană din Constanța, apoi a continuat la Liceul „Mircea cel Bătrân” din oraşul natal, unde a absolvit ca şef de promoţie.
În anul 1954 a absolvit Facultatea de Medicină Generală la Bucureşti, unul dintre profesorii săi fiind reputatul chirurg Dumitru Vereanu.
În urma absolvirii facultății, a fost repartizat la Niculeşti-Jianu, un sat de lângă Feteşti, unde a profesat timp de trei ani medicină pentru adulţi, iar din anul 1957 a profesat ca medic chirurg pediatru la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu”, devenind ulterior şef de clinică, până în anul 1984. În perioada 1972-1975, Alexandru Pesamosca a realizat primele intervenţii de chirurgie toracică la nou-născut. A lucrat apoi la Spitalul „Marie Curie” (fostul Budimex) din București, unde a şi locuit o bună bucată de vreme, fiind șeful clinicii de chirurgie și ortopedie pediatrică din 1984 până în anul 2000.
1946: s-a născut actriţa Carmen Galin
Carmen Galin a fost căsătorită cu Dan Piţa şi a făcut parte dintre acele prezenţe discrete, posedând un şarm şi o naturaleţe aparte. Angajată a Teatrului Mic în perioada 1975-1990, jucând în peste 25 de filme, artista s-a retras din lumina reflectoarelor în 1995, dedicându-se acţiunilor umanitare.
Rolul principal feminin, şi unul de excepţie (alături de Victor Rebengiuc), este cel din „Faleze de nisip“ (1983, regia Dan Piţa, scenariul Bujor Nedelcovici, după propriul său roman „Zile de nisip“) – filmul care l-a enervat pe Ceauşescu atât de rău, încât a instaurat cenzura draconică din ultimii ani ai regimului său. Atunci când, în anul 1992, soţul ei a părăsit-o pe Carmen Galin pentru mult mai tânăra Irina Movilă, acesta a fost unul dintre cele două motive pentru care actriţa s-a retras definitiv din lumina reflectoarelor.
Apogeul carierei sale cinematografice avea să fie, însă, personajul Fanny Marcelloni, acrobata de circ din dipticul Elisabetei Bostan „Saltimbancii“ (1981) / „Un saltimbanc la Polul Nord“ (1984), ecranizare liberă după „Fram, ursul polar“, îndrăgitul roman cezarpetrescian, scrisă de Vasilica Istrate.
1992: a avut loc ceremonia reînhumării rămășițelor pământești ale lui Nicolae Titulescu
Evenimentul a a avut loc la Biserica Sf. Nicolae din Şcheii Braşovului, respectându-se astfel dorinţa testamentară a marelui diplomat, decedat în Franţa (17 mart. 1941), de a fi îngropat în România, la Braşov. Nicolae Titulescu a fost unul dintre cei mai de seamă miniştri de externe şi diplomaţi români dintre cele două războaie mondiale. În anii Primului Război Mondial a desfăşurat o intensă activitate în favoarea desăvârşirii unităţii statului naţional român.
Marele diplomat român a fost desemnat prim-delegat al României la Conferinţa de Pace de la Paris, unde a fost semnat Tratatul de la Trianon între Puterile Aliate şi Asociate, pe de o parte, şi Ungaria, pe de altă parte, prin care s-a consfinţit la nivel internaţional unirea cu România a Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului.
Totodată a fost conducătorul delegaţiei României la Conferinţa de la Spa, unde a susţinut interesele României. A semnat în această calitate acordul privind reparaţiile datorate de Germania puterilor învingătoare în Primul Război Mondial. României i s-a atribuit un procent care nu corespundea nici moral şi nici material cu eforturile depuse de aceasta în timpul războiului.
Se încarcă comentariile...
