Zeci de persoane injectate din greşeală cu tratamentul experimental Regeneron, în loc de vaccinul anti-COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
REGENERON REGN COV 2 FOTO SHUTTERSTOCK

42 de persoane au primit din greşeală tratamentul cu anticorpi monoclonali Regeneron în locul vaccinului Moderna, a anunţat joi Garda Naţională din West Virginia. Oamenii au fost vaccinaţi intramuscular, la o clinică de vaccinare din Boone County.

Tratamentul, care a primit în noiembrie autorizaţia de utilizare de urgenţă de la Administraţia pentru Alimente şi Medicamente, este administrat în mod normal sub formă de perfuzie intravenoasă.

"S-a stabilit că acesta a fost un incident izolat", a declarat Julie Miller, administrator al Departamentului de Sănătate din Bonne, pentru ABC News.

Experţii medicali care au anchetat situaţia nu cred că cele 42 de persoane sunt în pericol. Toţi cei care au primit tratamentul cu Regeneron au fost contactaţi sau sunt în curs de a fi contactaţi, potrivit West Virginia National Guard.

Deoarece în prezent nu există date privind siguranţa şi eficacitatea vaccinurilor mRNA COVID-19 la persoanele care au primit anticorpi monoclonali, ca parte a tratamentului Covid-19, Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor recomandă ca „vaccinarea să fie amânată pentru cel puţin 90 de zile, ca măsură de precauţie până când vor fi disponibile informaţii suplimentare, pentru a evita interferenţa tratamentului cu anticorpi cu răspunsurile imune induse de vaccin. "

Cu toate acestea, în ciuda recomandării CDC, Garda Naţională din Virginia de Vest a declarat pentru ABC News că „nu există îngrijorări” care să determine amânarea vaccinului pentru 90 de zile şi că toate cele 42 de persoane urmează să fie vaccinate cu serul Moderna.

Administraţia Americană pentru Medicamente (FDA) a emis în noiembrie o autorizaţie de utilizare de urgenţă pentru terapia cu anticorpi anti-COVID-19 a companiei Regeneron Pharmaceuticals, un tratament experimental administrat preşedintelui american Donald Trump despre care liderul de la Casa Albă a afirmat că l-a ajutat să se vindece, informează Reuters.

Cocktailul celor doi anticorpi, casirivimab şi imdevimab, poate fi utilizat pentru tratarea simptomelor uşoare până la moderate ale COVID-19 la pacienţi cu vârsta de peste 12 ani care prezintă riscul de a se transforma în cazuri severe. El nu poate fi utilizat la pacienţi cu COVID-19 care sunt spitalizaţi sau care au nevoie de oxigen, potrivit DPA.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite