Trecutul controversat al lui Derek Chauvin, poliţistul care-l are pe conştiinţă pe George Floyd

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Derek Chauvin, poliţistul arestat pentru uciderea lui George Floyd, a fost vizat de 18 plângeri în întreaga sa carieră, care se întinde pe aproape două decenii, dar acestea au fost puse la sertar.

În vârstă de 44 de ani, Derek Chauvin poartă insigna de poliţist încă din 2001. Şi-a pierdut-o săptămâna trecută, alături de alţi trei colegi, după ce a fost filmat apăsându-şi un genunchi peste gâtul lui George Floyd, un afro-american suspectat de folosirea unei bancnote false. Această tragedie, pusă pe seama unei noi intervenţii brutale a poliţiei împotriva unei persoane de culoare, a declanşat revolte şi violenţe în Statele Unite.

Până la cazul tragic al lui Floyd, Chauvin fusese vizat de 18 plângeri, potrivit Departamentului de Poliţie din Minnesota, care nu precizează despre ce abateri este vorba.

Însă presa locală a luat la puricat trecutul lui Derek Chauvin. Acesta a fost implicat în cel puţin trei cazuri de folosire a unor arme de foc, în 2006, 2008 şi 2011.

În 2006, un bărbat de 42 de ani a fost împuşcat mortal după ce a tras dintr-o puşcă de vânătoare în direcţia unor poliţişti printre care se afla şi Chauvin.

În 2008, un individ neînarmat a fost rănit de către Chauvin, care fusese solicitat pentru un caz de violenţă domestică.

În 2011, un tânăr de 23 de ani a fost rănit de către Chauvin şi alţi patru poliţişti la capătul unei curse urmărire. Cei cinci poliţişti au fost concediaţi pentru trei zile atunci, reproşându-li-se faptul că au acţionat „în mod neadecvat”.

Totodată, asociaţia „Communities United Against Police Brutality” îl acuză pe Derek Chauvin şi pe un fost coleg de-al său că au provocat indirect moartea a trei persoane care au fost lovite de o maşină pe care cei doi o urmăreau în timpul unei intervenţii.

Dintre cele 18 plângeri, 16 au fost puse pur şi simplu la sertar şi doar două au fost urmate cu scrisori de avertisment.

Pe lângă problemele cu legea şi oprobiul public, poliţistul din Minnesota va fi nevoit să treacă şi printr-un divorţ. Potrivit presei locale, soţia sa s-a declarat „devastată” de moartea lui Floyd şi a decis să desfacă actul căsătoriei.

Haos în SUA

Arestat vineri, Derek Chauvin a fost inculpat de omucidere prin imprudenţă. El urmează să compară luni pentru prima oară în faţa unui tribunal. Fratele lui George Floyd cere pedeapsa capitală împotriva sa.

Decesul lui George Floyd, survenit lunea trecută, a declanşat revolte în Statele Unite, unde numeroase oraşe au devenit teatrul unor scene de haos, cu clădiri incendiate, magazine jefuite şi drumuri blocate. Poliţia a răspuns cu gloanţe de cauciuc, lovituri de bastoane şi gaze lacrimogene. Mii de militari din cadrul Gărzii Naţionale au fost desfăşuraţi în 14 state şi la Washington.

„Nu pot respira” - ultimele cuvinte ale lui George Floyd - au devenit un slogan pentru cei care denunţă de ani buni intervenţia disproporţionată a poliţiei.

„Vă rog, întoarceţi-vă acasă, rămâneţi acasă. Trebuie să revenim la urgenţa care este construirea justiţiei, nu la arderea unui oraş”, a pledat duminică, la CNN, primarul din Los Angeles Eric Garcetti.

Preşedintele american Donald Trump a promis să „oprească violenţa colectivă” şi a denunţat acţiunile „radicalilor de stânga”, şi anume mişcarea „Antifa”, pe care vrea să o desemneze drept organizaţie teroristă.

Primarul din Atlanta Keisha Lance Bottoms a comparat revoltele din aceste zile cu confruntările din 2017 de la Charlottesville, unde ciocniri între adepţi ai supremaţiei albilor şi antifascişti s-au soldat cu un mort şi zeci de răniţi.

Emoţia a trecut de frontierele Statelor Unite. La Londra, sute de persoane au manifestat duminică.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite