Într-adevăr, asistăm, în această toamnă, la ceea ce Mircea Geoană identifica a fi “rolul critic pe care îl joacă Europa Centrală şi de Est în arhitectura generală a unei comunităţi transatlantice.” Pandemia, criza din domeniul sănătăţii, recesiunea economică au fost primele repere ale unei posibile crize de securitate, cu puseuri ce nu pot fi ignorate în nordul Africii, în estul Mării Mediterana, în zona Mării Baltice, mai nou la vest de Marea Caspică – în confruntarea, deocamdată doar la nivel tactic, dintre Armenia şi Azerbaidjan -, dar şi în Asia, unde China comunistă hărţuieşte, cu zboruri ale unor avioane militare, defensiva Taiwanului şi întreţine astfel şi vigilenţa Republicii Coreea, Japoniei şi Australiei, determinând SUA să trimită periodic nave militare cu trasee prin Marea Chinei de Sud, pentru a descuraja tendinţele hegemoniste ale Beijingului.

De altfel şi ministerul australian al apărării a semnalat, cu două săptămâni în urmă, că Forţele Navale Japoneze şi Forţele Navale Australiene au trimis nave ce desfăşoară exerciţii comune în Marea Chinei de Sud demonstrând astfel angajamentul comun faţă de securitatea regională, în arealul Indo-Pacific.

La est de Marea Bering, Forţele Aeriene ale SUA vor disloca 150 de avioane de luptă, de tipul F-35, F-22 în Arctica. Localitatea Nome din Alaska - marcată  cu culoarea roşie, pe harta de mai jos - este primul port maritim din SUA, în cadrul Cercului Polar Arctic, care va servi ca mesaj clar către Rusia şi China. SUA îşi protejează interesele în Oceanul Arctic.

ALASKA 2

Nici Moscova nu a stat cu mâinile în sân, la Kremlin fiind luată decizia ca să fie înfiinţate, în estul îndepărtat al Federaţiei Ruse, două brigăzi, una de paraşutişti, alta de elicoptere, semn că Rusia şi SUA înţeleg că evenimente relativ imprevizibile pot apărea într-o zonă unde China s-a autoinvitat să fie parte a înţelegerilor privind viitorul Arcticii.

Dar Republica Populară Chineză nu se limitează doar la promovarea intereselor sale în Arctica. O bază secretă a flotei de submarine chinezeşti a fost depistată într-o imagine de satelit. Submarinele atomice chineze pot staţiona la baza Armatei Populare de Eliberare Chineză, numită Yulin, zona lor de acţiune fiind Marea Chinei de Sud.

De altfel, exact cu o lună în urmă, peste Ocean se semnala  că Marina Armatei de Eliberare Populară (PLAN) continuă o acumulare agresivă a forţelor sale submarine nucleare, conform ultimului raport anual al Pentagonului privind puterea militară chineză. Potrivit raportului, modernizarea submarinelor rămâne o prioritate ridicată în cadrul acumulării generale a forţelor nucleare şi convenţionale care a fost în curs în ultimele patru decenii. Beijingul adaugă încă două submarine cu rachete balistice la forţa sa actuală de patru submarine cu rachete. Şase submarine de atac cu propulsie nucleară au fost, de asemenea, construite pentru a completa 50 de submarine de atac bazate pe diesel.

MIKE HARTA

Secretarul de Stat Mike Pompeo: "Aştept cu nerăbdare să vizitez Tokyo, Japonia; Ulaanbaatar, Mongolia şi Seoul, Republica Coreea, în săptămâna viitoare. Anticipez întâlniri productive cu omologii mei, precum şi la întâlnirea cu miniştrii de externe Quad, cu Australia, India şi Japonia."

În acest context, grupul de luptă al portavionului USS Ronald Reagan s-a întors în Marea Chinei de Sud, pentru a onora angajamentul faţă de aliaţii regionali, parteneri şi pentru a asigura un areal liber şi deschis în Oceanul Indian şi în Oceanul Pacific. 

Asistăm la un moment de hiperaccelerare a istoriei, cum definea această perioadă nr.2 în ierarhia NATO?

Cert este că riscurilor de azi trebuie să li se răspundă cu viziuni noi, în care descurajarea, concomitent cu negocierea pot diminua pericolul unor confruntări zonale ce pot genera reacţii militare în lanţ, situaţie în care taberele adverse nu se mai pot gândi, în mod realist, la delimitarea tradiţională – învingători şi învinşi.

333

Secretarul Apărării al SUA, Mark Esper, va vizita săptămâna aceasta o serie de ţări din Magreb - Tunisia, Algeria şi Maroc - într-un turneu care îşi propune să confirme angajamentul Washingtonului faţă de securitatea regiunii.

Dacă NATO a reunit ţări locuite de pământeni care preţuiesc democraţia şi libertatea, pandemia a fost perioada în care s-a văzut că într-o situaţie imprevizibilă, de criză neaşteptată, iniţial statele aliate au acţionat pe cont propriu, cu efecte dezastruoase în Italia şi Spania şi cu gestionarea eficientă a luptei contra coronavirusului în Germania. 

Fostele state socialiste, din actuala zonă estică a comunităţii transatlantice au avut zile în şir sentimentul că s-a revenit la etapa cetăţilor feudale, închise celor rămaşi în afara zidurilor, cu o Uniune Europeană făcută K.O. de tsunami-ul numit COVID-19. Doar NATO a reacţionat rapid, cu un firesc stil militar, regenerând necesara şi pragmatica solidaritate, între state aliate iniţial năucite de numărul mare de victime ale pandemiei, de lipsa de ajutor concret, din partea unor terţi care până mai ieri păreau interlocutori utili la bine şi la rău. 

Toamna anului 2020 a confirmat faptul că fără reguli globale şi instituţii multilaterale funcţionale, nu decorative, cooperarea este înlocuită cu confruntarea – chiar în cadrul NATO, cum este cazul bătăliei, deocamdată oratorice, dintre Grecia şi Turcia, sau dintre Franţa şi Turcia -, iar colaborarea dezirabilă este salvată, uneori, doar la nivelul diplomaţiei militare, în acest sens fiind un bun exemplu vizita preşedintelui Comitetului Militar al NATO, Mareşalul Forţelor Aeriene Britanice, Sir Stuart William Peach în Turcia. 

De altfel, acelaşi mareşal britanic, aflat în vizită în Lituania, afirma: "Suntem mai puternici împreună, în ciuda dezinformării şi propagandei” 

Exacerbarea orgoliilor unor puteri europene constituie însă un motiv serios pentru păstrarea şi consolidarea legăturilor transatlantice, până acum puternice. 

Chiar dacă, oficial, Berlinul îşi respectă angajamentele în cadrul NATO, peste Ocean există opinia, clar sintetizată de Russell A. Berman, Senior Fellow la Hoover Institution şi profesor de studii germane la Universitatea Stanford: 

”Având în vedere rezistenţa aprobării germane pentru operaţiunile militare americane, este urgent să fie identificate şi dezvoltate locaţii europene alternative pentru desfăşurarea trupelor. Acest lucru nu implică neapărat mutarea tuturor trupelor din Germania, dar înseamnă o recunoaştere clară a faptului că Statele Unite au nevoie de opţiuni mai fiabile. O prezenţă militară americană credibilă în Europa, inclusiv ca parte a NATO, trebuie să ţină seama de perspectiva reală a Berlinului de a împiedica utilizarea activelor americane, cu consecinţe cumplite pentru securitatea europeană.” 

11=1

Inspectorul general al Bundeswehr, generalul Eberhard Zorn a poposit la şcoala subofiţerilor germani, pentru a prezenta viziunea sa pe tema: Apărarea Naţională şi a Alianţei.

 În mod paradoxal, în timp ce cancelarul german are rezerve publice cunoscute faţă de liderul actual de la Casa Albă, la nivelul forţelor armate federale ale Germaniei, se promovează limpede concepţia 

NATO ARATĂ CA O FORŢĂ: 

“Apărarea naţională şi a alianţelor este din nou una dintre cele mai importante sarcini ale Bundeswehr. Forţele armate se adaptează la situaţia de securitate modificată. Summit-ul din Ţara Galilor din 2014 a fost o etapă importantă pentru NATO. După anexarea Crimeii de către Rusia, cu încălcarea dreptului internaţional şi din cauza situaţiei de securitate înăsprite la frontierele externe ale alianţei – de exemplu în Orientul Mijlociu – aliaţii au luat decizii de amploare. Aliaţii au fost de acord că descurajarea ar trebui să fie din nou o prioritate, rezistenţa trebuie consolidată şi trupele trebuie modernizate în mod cuprinzător. Structura de comandă a NATO, disponibilitatea operaţională a forţelor şi planificarea apărării au fost ajustate.

Pentru a consolida flancul estic al NATO, statele membre trimit în mod regulat trupe în statele baltice şi Polonia. Germania a preluat conducerea grupului de luptă al NATO din Lituania, în ultimii ani şi participă în mod regulat la Poliţia Aeriană Baltică din Estonia. Bundeswehr este, de asemenea, implicat intens în consolidarea Forţei de Răspuns a NATO şi oferă, de asemenea, forţe esenţiale pentru Forţa comună de pregătire foarte ridicată – vârful de lance al NATO. Cu toate acestea, NATO continuă să se bazeze în primul rând pe dorinţa de a intra în dialog – în special cu Rusia – pentru soluţionarea paşnică a conflictelor. Scopul general este de a dezvolta şi furniza forţe armate gata de utilizare, flexibile şi aliate, care au capacitatea de a îndeplini toate sarcinile pentru protecţia Germaniei, pe picior de egalitate, într-un mediu de securitate volatil. Ca aliat de încredere, Germania s-a adaptat şi noilor condiţii – cadru la nivel politic. În 2016, guvernul german a adoptat o nouă Carte Albă, în care interesele politicii noastre de securitate erau definite într-un mediu în continuă schimbare a politicii de securitate. Cartea Albă arată clar că Germania se sprijină pe securitate şi a determinat NATO şi Uniunea Europeană să fie mai flexibile în această privinţă. Ministerul Apărării a făcut un pas mai departe, anul acesta, cu „Iniţiativa de pregătire operaţională”, prin care o achiziţie simplificată de materiale şi echipamente este vizibilă pentru toţi soldaţii. Sarcina apărării naţionale şi a alianţei necesită, de asemenea, o rezervă clasică, care este din nou mai importantă pentru durabilitatea şi pregătirea noastră operaţională.

Pentru a proteja şi apăra Germania şi pe aliaţii săi, Bundeswehr trebuie să se schimbe. Concepţia Bundeswehr emisă în 2018 prevedea modul în care forţele armate trebuie să se poziţioneze: „Punctul de referinţă general este capacitatea de a lucra împreună cu Bundeswehr la toate nivelurile de escaladare şi în toate dimensiunile ( spaţiu cibernetic şi informaţional, terestru, aerian, maritim şi spaţial). “

Prin urmare, pe plan militar, germanii ţin aproape de ceilalţi aliaţi.

De aici şi nedumerirea generată de faptul că în spaţiul public mioritic se vehiculează, după recentele alegeri locale, o serie de previziuni, lansate la debutul acestui an de un fost membru al partidului care l-a susţinut pe predecesorul actualului preşedinte al României. 

În textul care circulă acum, pe reţelele de socializare, se vorbeşte de faptul că aducerea unui cetăţean german, în fruntea primăriei din Timişoara ar fi parte a unui plan de formare a Republicii Autonome Transilvania!!! 

Eu unul am fost în comisia de apărare a Parlamentului Germaniei de azi, când tocmai un comandor din Bundeswehr a pus întrebarea: 

Ce ar face legislativul de la Berlin, dacă un land şi-ar proclama independenţa? 

Reacţia a fost imediată, verbală, dură şi fără echivoc, din partea unei purtătoare de cosiţe blonde, din comisia menţionată:

“NU VOM ACCEPTA ASTA NICIODATĂ!”

Românii, cei cu coloană vertebrală, ştiu şi azi ceea ce se uită la cele trei mari palate din Bucureşti. Ştiu pe unde nu se trece cu manipularea unui anumit serviciu de reparat calculatoare. Explicaţia este simplă.

Niciun militar profesionist român nu va permite, azi sau mâine, încălcarea articolului 1, din Constituţia României, fie că acceptă sau turbează terţi cu alte convingeri decât ceea ce scrie acolo: "România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil." Iar acest principiu va fi apărat conform jurământului militar: “Jur credinţă patriei mele, România. Jur să-mi apăr ţara, chiar cu preţul vieţii. Jur să respect constituţia, legile ţării şi regulamentele militare. Aşa să-mi ajute Dumnezeu.” În textul ce pune pe gânduri pe cei ce sunt atenţi la viitorul României se mai vorbeşte de încurajarea, din inima Europei, a secesiunii Scoţiei, Cataloniei, şi Tirolului de Sud. Greu de crezut că armatele Marii Britanii, Spaniei şi Italiei vor fi pe post de spectatori în tribunele ce ar urmări dezintegrarea unor state naţionale europene demne, care ţin la integritatea lor teritorială.

Dar promotorii mediatici ai umbrei lui Adolf Hitler în mileniul trei au fantezii bolnăvicioase. 

Statele Unite ale Europei, dacă şi când vor fi nu au cum să existe decât pe baza egalităţii în drepturi şi obligaţii ale naţiunilor componente, niciuna fiind mai importantă decât altele. 

Pentru România - stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil - prezenţa în NATO este crucială, iar Parteneriatul Strategic cu SUA este fundamental, pentru a ne menţine poziţia de pivot al securităţii regionale. 

Preşedintele Trump – care are şanse de a fi reales - intenţionează să aibă o întâlnire cu preşedintele rus Vladimir Putin, înaintea alegerilor din noiembrie. Trump – acuzat în fel şi chip, în legătură cu relaţia sa aparte cu omologul de la Kremlin – are totuşi meritul necultivării tensionării forţate, artificiale, a raporturilor dintre SUA şi Rusia, pe timpul primului său mandat. 

Iar acum, preşedintele SUA îşi propune să anunţe o actualizare a noului acord de control al armelor nucleare START, pentru a obţine o altă victorie în politica externă, înainte de alegeri. 

Preşedinţii american şi rus ar putea avansa negocierile, fiind de acord cu un plan de a merge mai departe pentru extinderea Noului START, care expiră anul viitor. 

Este momentul ca Franţa şi Germania să fie mai atente la sensibilităţile aliaţilor din Răsăritul spaţiului apărat de NATO. 

Parisul să nu uite că fără determinarea militară a SUA, Hexagonul nu putea fi eliberat de trupele lui Hitler, numai prin forte proprii. 

Berlinul să îşi amintească că a generat două conflagraţii mondiale şi himera Statelor Unite ale Europei, conduse de cancelarul german, cu un preşedinte de formă, cel al Franţei, care nu va avea niciun viitor, în condiţiile în care popoarele Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Poloniei, Cehiei, Slovaciei, Ungariei, României, Bulgariei, precum şi fostele ţări membre ale Iugoslaviei nu uită defilările cizmelor germane, anii de ocupaţie militară şi cântecul, de tristă amintire, Deutschland, Deutschland über Alles / Germania, Germania mai presus de toate. 

Die Ära des Führers ist vorbei. / Epoca Führer-ului a apus. Oricare ar fi numele celui abil de azi.