Preşedintele american Joe Biden a primit a treia doză dintr-un vaccin anti-Covid

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Joe Biden, preşedintele Statelor Unite  FOTO EPA-EFE
Joe Biden, preşedintele Statelor Unite  FOTO EPA-EFE

Preşedintele american Joe Biden a primit luni, la Casa Albă, a treia doză dintr-un vaccin anti-Covid, la câteva zile după ce CDC (Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor) a recomandat administrarea unei doze suplimentare cu serul dezvoltat de Pfizer şi BioNTech în cazul anumitor grupuri de risc.

Într-o scurtă intervenţie la Casa Albă înainte de a-i fi administrată, Biden a declarat că „dozele suplimentare sunt importante, dar cel mai important lucru pe care trebuie să îl facem este să avem mai mulţi oameni vaccinaţi”, citează nbcnews.com.

Cei aproximativ 23% dintre americanii care nu au primit nicio doză de vaccin „provoacă groaznic de mult rău pentru restul ţării”, a mai spus el.

Joe Biden, în vârstă de 78 de ani, a primit a doua doză din vaccinul Pfizer în luna ianuarie. Noile linii directoare susţin că o persoană din grupa lui de vârstă ar trebui să primească doza suplimentară la şase luni după rapel.

„Ştiu că nu pare, dar am peste 65 de ani. Şi, din acest motiv, îmi primesc booster-ul astăzi”, a adăugat preşedintele, care a precizat că soţia lui, Jill Biden, în vârstă de 70 de ani, va primi de asemenea doza suplimentară.

Mai mult de 2 milioane de oameni au primit deja a treia doză, deşi până vineri era recomandată doar în cazul persoanelor cu tulburări ale sistemului imunitar, însă mulţi americani nu au fost dispuşi să aştepte unda verde din partea CDC şi FDA (Food and Drug Administration) pentru a le fi administrată o doză suplimentară.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite