Dezvăluiri. De teamă că Doland Trump va încerca să dea o lovitură de stat, liderii armatei SUA aveau pregătit un plan să-l oprească

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Arhivă
Foto Arhivă

Şefii armatei Statelor Unite au fost temători cu privire la Donald Trump şi aliaţii săi, crezând că acesta va încerca o lovitură de stat după alegerile din noiembrie 2020. Ei au conceput un plan pentru a opri un eventual atac al fostului preşedinte, relatează CNN, citând fragmente dintr-o carte care urmează să fie lansată.

Cartea, ai cărei autori sunt jurnalişti premiaţi cu Pulitzer, descrie cum Mark Milley, şeful Statului Major al armatei americane şi alţi şefi ai acesteia au discutat un plan de a demisiona unul câte unul în azul în care urmau să primească ordine ilegale sau periculoase din partea lui Trump, scrie Digi24.

Volumul „I Alone Can Fix It” va apărea marţea viitoare şi descrie ultimii ani din mandatul lui Donald Trump şi felul în care oficiali din fosta administraţie de la Casa Albă au încercat să gestioneze comportamentul instabil al fostului preşedinte după alegerile din noiembrie 2020.

În carte este prezentat felul în care, pentru prima oară în istoria modernă a Statelor Unite, liderul armatei, al cărui rol este de a-l consilia pe preşedinte, se pregătea de o confruntare cu acesta în aşteptarea unei posibile încercări de lovitură de stat.

Îngrijorările autorului au fost alimentate de acţiuni ale preşedintelui, precum concediere ministrului apărării şi demisia procurorului general. Acestea au fost percepute ca un semn că va urma ceva mai grav.

„Ei pot să încerce, dar nu vor reuşi”, le-a spus Milley adjuncţilor săi, conform autorilor cărţii. „Nu poţi să faci asta (n. red. - o lovitură de stat) fără armată . Nu poţi să faci asta fără CIA şi fără FBI. Noi suntem cei care avem armele”, a adăugat Milley.

În zilele de dinaintea tentativei de insurecţie din 6 ianuarie, Milley s-a temut că Trump alimentează tensiunile pentru a putea avea o scuză să ceară intervenţia armatei. El l-a perceput pe fostul preşedinte drept „liderul autoritar clasic care nu mai avea nimic de pierdut”.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite