Contestarea americană a istoriei SUA sau despre un perfect montat exerciţiu de autodemolare

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Preşedintele Woodrow Wilson, pe 8
ianuarie 1918, în timpul celebrului său discurs-manifest pentru încheierea
Primului Război Mondial
FOTO Preşedintele Woodrow Wilson, pe 8 ianuarie 1918, în timpul celebrului său discurs-manifest pentru încheierea Primului Război Mondial

Fractura politică produsă de „epoca Trump” în societatea americană este de foarte mari dimeniuni şi se transformă deja într-o vulnerabilitate care ameninţă să provoace rescrierea a numeroase părţi ale istoriei şi să oblige la reconsiderarea faptelor, contribuţiei şi importanţei unora dintre cele mai mari personalităţi care au marcat nu numai viaţa socială şi politică din SUA, ci şi întreg avansul societăţii omeneşti a timpului său.

Violenţa şi rapidditatea procesului de contestare pe care Administraţia Trump se dovedeşte incapabilă să-l înţeleagă şi măcar să-l domolească, a provocat acum o nouă victimă: celebrea universitatea Princeton a decis să schimbe numele Şcolii sale de politici publice şi relaţii internaţionale şi al Colegiului Wilson după ce senatul acestei instituţii a ajuns la concluzia că „gândirea şi politicile rasiste ale Preşedintelui Woodrow Wilson” sunt într-adevăr reprehensibile şi „astfel, se transmite un mesaj necuvenit”. Am urmărit discursul de ieri al lui Christopher L. Eisgruber, preşedintele Universităţii Princeton (găsiţi aici transcriptul), anunţând în clar că dispariţia denumirii „Woodrow Wilson School of Public and International Affairs” este legată de evenimentele generate de uciderea de către poliţişti albi a americanilor de culoare George Floyd, Ahmaud Arbery şi Rayshard Brooks. Un mesaj extraordinar de scuze, de asumare a vinovăţiei şi îngenunchere simbolică, după noua modă. A reafirmat  faptul că „rasismul lui Wilson era semnificativ şi în consens cu standardele timpului său”, citând în acest sens legea segregaţiei din serviciul public (măsură adoptată în timpul lui Wilson), în ciuda faptului că acesta fusese printre primele integrate rasial şi funcţiona fără probleme. Iar asta face ca „numele Woodrow Wilson să fie foarte nepotrivit pentru o şcoală din sistemul de stat” deoarece sugerează că ar putea fi un model pentru instituţie şi studenţii săi în timp ce, dimpotrivă, „şcoala trebuie să militeze ferm împotriva rasismului în toate formele sale”.

Evenimentul este important deoarece arată foarte clar cât este de mare nivelul de tensiune şi care sunt presiunile care se exercită acum asupra instituţiilor, publice sau private, de a se delimita public de „greşelile trecutului”. În acest caz, ruptura anunţată de cei de la Princeton mai are o conotaţie simbolică suplimentară deoarece Woodrow Wilson a fost preşedintele acestei universităţi înainte de a deveni guvernator al statului New Jersey şi apoi Preşedintele SUA în perioada 1919-1921.

În continuare, istoria va decide cum va consemna în final contribuţia lui Woodorw Wilson, fără îndoială unuia dintre cele care au schimbat definitiv soarta omenirii în general, inclusiv existenţa României.

Un rasist pur şi dur?

Sigur că vă puteţi uita cu atenţie la legislaţii adoptate în timpul mandatelor sale prezidenţiale şi veţi constata foarte numeroase exemple de segregaţie pură: segregaţie la locul de muncă, toalete separate în instituţii publice (în U.S.Treasury şi în Interior Department). Într-o cartea din 1902 despre istoria americană, el vorbea cu mare silă despre „imigranţi, oameni din clasa socială cea mai de jos” veniţi din Italia şi de cei „de cea mai proastă speţă, veniţi din Ungaria şi Polonia”, „oameni care nu au nici capacitatea şi nici energia unein iniţiative sau a rapidei puteri de înţelegere... elemente sordide şi fără speranţă ale propriilor lor popoare, oameni de al căror standard de viaţă şi muncă muncitorul american nici măcar nu a citit undeva”. Este adevărat că, ulterior, Wilson şi-a cerut în scris scuze pentru afirmaţiile respective. În plus, relaţia sa conflictuală, apoi chiar agresiv-conflictuală cu marii lideri politici care apărau interesele comunităţii de culoare (Trotter sau Du Bois), i-a produs inamiciţii solide şi persistente. Nimeni nu uitase, spre exemplu, faptul că, înainte de preluarea funcţiei prezidenţiale, Wilson personal ordonase concedierea  a 15 dintre cei 17 supraveghetori de culoare din serviciul federal, înlocuindu-i cu albi,  în perioada preşedinţiei sale, începând cu 1914, la cererile de angajare trebuia adăugată şi o fotografie. A schimbat tradiţia de la Departamentul de Stat care presupunea că în Haiti şi Santa Domingo erau trimişi ambasadori de culoare, a fost un susţinător vocal al Ku Klux Klan-ului pe care-l numea „Protectorul Sudului”. În cartea sa A History of the American People, există această afirmaţie devenită trist celebră după ce a fost preluată pe în filmul The Birth of a Nation:

s

De partea cealaltă a balanţei stă însă un pachet de idei revoluţionare pentru timpul său şi care, cum spuneam, au deschis un drum care a dus la spargerea ultimelor imperii europene şi la apriţia principiului „dreptului popoarelor de a dispune de propriul lor destin”. Totul a fost expus în cel 14 puncte ale discursului susţinut în faţa Congresului: „tot ceea ce ne dorim, este ca lumea să devină un loc mai sigur, un loc posibil pentru orice naţiune care vrea pace, asemenea nouă”. După enunţarea primelor 5 puncte, mai degrabă de ordin general asupra diplomaţiei şi liberului schimb, sunt abordate problemele Alsaciei şi Lorenei, ale crării unui stat polonez independent (căruia să i se acorde neapărat şi ieşire la mare), precum şi crearea unei organizaţii a cărei menire să fie păstrarea păcii mondiale, adică Societatea Naţiunilor care va lua fiinţă în ianuarie 1920. Ideea era interesantă, în concepţia lui Wilson trebuind să fie astfel garantate atât respectarea convenţiilor internaţionale, numai că Loyd George, primul ministru britanic a văzut în asta o lezare a intereselor britanice şi, astfel, chetiunea a fost ignorată.

Pentru spaţiul european şi în special pentru zona Europei centrale şi de est, punctul 10 din declaraţia lui Wilson stabilea schimbarea frontierelor Austro-Ungariei pe baza principiului autodeterminării naţionalităţilor, iar asta a dus la apariţia Cehoslovaciei, Austriei, Ungariei, la extinderea teritorială a României şi la apariţia Regatului Sârbilor, croaţiilor şi slovenilor. Punctul 11 se referea explicit la România împreună cu Serbia şi Muntenegru aveau teritorii ocupate care trebuiau restituite şi să li se ofere garanţii internaţionale pentru independenţa lor politică şi integritatea teritorială. Istoria noastră consemnează şi un decument istoric de mare importanţă, telegrama pe care care, pe 3 ianuarie 1919, Woodrow Wilson o transmitea regelui României, text publicat de cotidianul „Aberdeen Press and Journal” şi în care se spunea: „Transilvania, cu 3 milioane de români şi un milion de maghiari, va rămâne a României”.

d

Aveţi perspectivele multiple de a înţelege o personalitate complexă şi care are cel puţin meritul de a fi fost purtătorul unei viziuni novatoare. Că se poate alege praful de ea, desigur că da, n-ar fi prima. Dar e de urmărit acum efectul cumulat al acestei experienţe politice şi sociale novatoare, al acestei negări aproape absolute a idolilor şi de forţarea stabilirii unor noi criterii pe baza unei filozofii a revendicări, anti-rasistă, ea însăşi bazată pe referinţa exhaustivă la rasă. Un rasism de tip nou, nu mai puţin destructiv, periculos şi intolerant. Uitaţi-vă puţin la comentariile apărute în spaţiul virtual şi veţi vedea o neobişnuită propensiune pentru ură rasială, violenţă, intoleranţă, totul dublat de repetarea mecanică a termenilor ordonaţi de diversele echipe de propagandă electorală, sintagme golite de sens şi totuşi purtătoare de pericolele oricărui tip de gândire unică.

Aplicate în cazul Woodrow Wilson, uite la ce monstruozitate se ajunge.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite