Ceremonia de învestire a lui Joe Biden, programată în format redus din cauza pandemiei de COVID-19

Ceremonia de învestire a lui Joe Biden, programată în format redus din cauza
pandemiei de COVID-19

Joe Biden sărbătorind triumful în faţa lui Donald Trump FOTO EPA-EFE

Preşedintele ales al Statelor Unite, Joe Biden, care urmează să înceapă de marţi să-şi dezvăluie alcătuirea Guvernului, preconizează o ceremonie de învestire la Casa Albă redusă, din cauza pandemiei de COVID-19, anunţă echipa sa, relatează Reuters.

Ştiri pe aceeaşi temă

Liderul democrat continuă să-şi construiască administraţia, în pofida refuzului preşedintelui în exerciţiu Donald Trump de a-şi recunoaşte înfrângerea în alegerile prezidenţiale de la 3 noiembrie.

Un judecător federal tocmai a respins un recurs formulat de către Donald Trump în vederea invalidării a milioane de voturi prin corespondenţă în Pennsylvania, unde victoria i-a fost atribuită lui Joe Biden.

Miliardarul încearcă să anuleze rezultatul alegerilor prezidenţiale în mai multe state-cheie, precum Michiganul, unde Biden a obţinut de asemenea o victorie.

Ron Klain, desemnat de Joe Biden secretar al Casei Albe, a îndemnat Administraţia Serviciilor Generale (GSA) să proclame numele învingătorului în alegeri, pentru ca preşedintele ales să îşi lanseze în mod oficial tranziţia.

”Sper ca GSA să-şi facă treaba”, a declarat el.

Joe Biden urmează să devină la 20 ianuarie al 46-lea preşedinte al Statelor Unite.

El se gândeşte la alcătuirea Guvernului său şi promite să anunţe marţi ”promele nume”, a anunţat Ron Klain.

Joe Biden a anunţat joi că s-a hotărât aspra numelui viitorului secretar al Trezoreriei - între favoriţi se află fosta preşedintă a Fed Janet Yellen, actuala guvernatoare Fed Lael Brainard, o fostă guvernatoare Fed, Sarah Bloom Raskin, şi preşedintele Federal Reserve Bank of Atlanta Raphael Bostic.

Echipa sa a anunţat că preşedintele ar putea să anunţe şi numele secretarului de Stat săptămâna aceasta. Fosta consilieră în domeniul securitţii naţionale Susan Rice şi diplomatul Antony Blinken sunt favoriţi.

„Este ceva de sărbătorit”

În privinţa ceremoniei învestirii - care atrage de obicei mulţimi enorme la Washington -, Ron Klain a evocat ”versiuni reduse ale tradiţiilor existente”.

Deplasarea populaţiei este necesar să fie redusă, în contextul în care pandemia covid-19 s-a soldat cu peste 256.000 de morţi în ţară.

”Ştim că oameni vor să sărbătoească. Este ceva de sărbătorit”, a declarat Ron Klain. ”Vrem doar să încercăm să găsim un mijloc de a face acest lucru cât mai sigur posibil”, a adăugat el.

Refuzul lui Trump de a facilita o tranziţie ordonată poate avea consecinţe grave asupra securităţii naţionale şi luptei împotriva pandemiei covid-19, denunţă criticii săi.

O consilieră din cadrul echipei de tranziţie, Jen Psaki, a declarat la CNN că o acţiune în justiţie vizând să obşije GSA să recunoască victoria lui Joe Biden ”nu este preferinţa noastră”.

Un membru democrat al Congrsului care ar urma să fie nominalizat într-un post la Casa Albă, Cedric Richmond, a declarat la NBC News că certificarea rezultatelor în Pennsylvania - aşteptată luni - ar trebui să oblige echipa lui Trump să coopereze cu echipa lui Biden.

Joe Biden a obţinut cu şase milioane de voturi mai multe decât Donald Trump şi totodată voturile a 306 mari electori în Colegiul Electoral, care desemnează preşedintele.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările