Autorităţile americane cer pedeapsa cu moartea pentru Djohar Ţarnaev

Autorităţile americane
cer pedeapsa cu moartea pentru Djohar Ţarnaev

Unul din executanţii dublului atentat din Boston, Djohar Ţarnaev. FOTO: vk.com

Procurorii americani au anunţat joi că vor cere pedeapsa cu moartea pentru Djohar Ţarnaev, acuzat că împreună cu fratele său Tamerlan au pus la cale şi executat dublul atentat de la Maratonul din Boston, în 2013, soldat cu trei morţi şi 264 de răniţi, relatează BBC

Ştiri pe aceeaşi temă

Procurorul General al SUA, Eric Holder, a subliniat într-un comunicat faptul că: „După examinarea atentă a faptelor, legilor în vigoare şi a probelor prezentate de avocat şi acuzare, am decis ca Statele Unite să solicite pedeapsa cu moartea în acest caz”.

17 din cele 30 de acuzaţii, printre care şi cea de utilizare a unei arme de distrugere în masă, pot ajuta partea acuzatoare în a cere pedeapsa cu moartea.

Atentatul s-a soldat cu trei morţi şi 264 de răniţi, transformând în carnagiu o tradiţională zi de sărbătoare.

Fratele mai mare al lui Djohar, Tamerlan Ţarnaev, a fost ucis într-un schimb de focuri cu poliţia la puţin timp după atentatele celor doi.

„Natura comportamentului incriminat şi prejudiciul care a rezultat (n.r. -în urma dublului atentat) prevăd anume această pedeapsă”, a adăugat Holder.

„Noi susţinem această decizie”, a declarat Carmen Ortiz, procurorul federal al statului Massachusetts, unde a avut loc atentatul, citată de CNN.

Acuzatul şi-a susţinut nevinovăţia în faţa instanţei judiciare.

Pedeapsa cu moartea este pronunţată rar la nivel federal, iar execuţiile sunt aplicate şi mai rar. Invocarea pedepsei la nivel federal este motivată de faptul că statul Massachusetts a luat decizia abolirii pedepsei capitale în 1984

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: