Atac armat la un centru de dezintoxicare din Mexic. Statul se confruntă de ani de zile cu violenţa dintre bandele rivale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Accident de camion cu 53 de emigranti morti în Mexic 9 decembrie 2021 FOTO Profimedia

Cinci bărbaţi şi o femeie dintr-un centru privat de dezintoxicare din vestul Mexicului şi-au pierdut viaţa în urma unui ataci armat, relatează The Associated Press.

Procuratura din statul vestic Jalisco a precizat că atacul a avut loc în jurul miezului nopţii în Tlaquepaque, o suburbie a capitalei statului, Guadalajara. În Jalisco se află cartelul de droguri cu acelaşi nume, iar statul se confruntă de ani de zile cu violenţa dintre facţiunile rivale ale cartelului din Guadalajara.

Procuratura a menţionat că mai multe persoane au fost implicate în atac, dar nu a oferit informaţii cu privire la un motiv, notează Agerpres.

Bandele de droguri din Mexic au atacat centrele de dezintoxicare în trecut, de obicei pentru a ucide consumatorii de droguri sau traficanţii de droguri aliaţi cu bande rivale. În 2020, în statul vecin Guanajuato, atacatori înarmaţi au ucis 27 de persoane într-un centru de dezintoxicare.

Mexicul are o lungă istorie de probleme cu centrele de dezintoxicare, deoarece majoritatea sunt administrate de sectorul privat, subfinanţate şi au loc adesea abuzuri împotriva dependenţilor în curs de recuperare. Guvernul cheltuieşte o sumă destul de modestă pentru reabilitare, centrele neînregistrate reprezentând adesea singura opţiune pentru familiile sărace.

În plus, dependenţii şi traficanţii de droguri care se confruntă cu atacurile rivalilor de pe străzi se refugiază uneori la clinicile de dezintoxicare, iar astfel, clinicile devin ţinte.

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite