Un general rus afirmă că „denazificarea”  Ucrainei ar putea dura până la 10 ani

Un general rus afirmă că „denazificarea”  Ucrainei ar putea dura până la 10 ani

FOTO Gettyimages (Arhivă)

General-colonelul Vladimir Şamanov, numit şi „măcelarul Ceceniei” de către alţi generali ruşi, spune că „demilitarizarea” şi „denazificarea” Ucrainei ar putea dura între 5 şi 10 ani, informează televiziunea rusească RBC.

Ştiri pe aceeaşi temă

Şamanov le-a spus ziariştilor ruşi că în Ucraina s-au păstrat multe universităţi militare fondate în perioada sovietică, lucru care a permis ţării să păstreze o „bază pentru renaşterea armatei”. 
 
„Prin urmare, cei care se aşteptau ca noi să fim întâmpinaţi cu flori (în Ucraina) s-au înşelat, aceasta este una dintre principalele greşeli pe care le-am simţit foarte intens în primele cinci zile (ale invaziei)”, afirmă el, informează RBC.
 
„Astăzi am depăşit deja această fază, dar mai sunt multe de făcut. Ceea ce aşteaptă Ucraina după operaţiunea specială este acum greu de prevăzut”, a mai adăugat el, spunând că „demilitarizarea” ţării vecine în concomitent cu „denazificarea” ei ar putea dura de la 5 până la 10 ani. 
 
Fiind întrebat dacă vede Ucraina anexată de Moscova, generalul rus a răspuns că Rusia nu va avea nevoie de ea dacă nu sunt realizate cele două scopuri afirmate de preşedintele Vladimir Putin în declaraţia sa de război de pe 24 februarie. 
 

Cine este  „măcelarul Ceceniei” 

Rusia: Generalul Vladimir Şamanov este acuzat de abuz de putere
Vladimir Şamanov, 65 de ani, s-a retras din serviciul activ al trupelor armate ruse în anul 2016 după care a devenit preşedinte al Comisiei de apărare din Duma de Stat, funcţie pe care a ocupat-o până în octombrie 2021. 
 
El a comandat forţe ruseşti în ambele războaie cecene desfăşurate între 1994-1996 şi 1999-2009, perioadă în care s-a afirmat prin cruzimea sa. 
 
Organizaţiile internaţionale pentru drepturile omului îi învinovăţeşte pe Şamanov şi pe trupele din subordinea sa de săvârşirea a numeroase crime de război în republica din sudul Rusiei. 
 
Aslambek Aslahanov, un general din cadrul ministerului rus de Interne, l-a descris pe Şamanov drept un „măcelar” şi „un blestem asupra poporului cecen”. 
 
„Cecenii vorbesc de Şamanov ca de o ciumă care a coborât asupra lor, o boală ca SIDA. El este înecat în sânge. Crede cinic că toţi cecenii - bărbaţi şi femei, până şi copii - sunt bandiţi”, declară fostul consilier al lui Vladimir Putin. 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările