Rusia analizează posibilitatea creării unei rute pentru vehiculele auto fără pilot până în China

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladimir Putin la inaugurarea unei porţiuni din aiutostrada M-11
Vladimir Putin la inaugurarea unei porţiuni din aiutostrada M-11

Rusia analizează posibilitatea creării unui coridor logistic de la Sankt Petersburg până în China, pentru deplasarea mijloacelor de transport fără pilot, a declarat în marginea Forumului Economic Internaţional de la Sankt Petersburg, vicepremierul rus Marat Husnullin.

„Sperăm cu adevărat în crearea pentru circulaţia vehiculelor fără pilot a secţiunii: M-11, Centura Centrală şi în continuare „Europa – China de Vest” (un coridor de transport care va cuprinde şi noua autostradă Moscova – Kazan, aflată în construcţie).  Chiar săptămâna trecută am avut o întâlnire cu colegii noştri din Kazahstan în timpul căreia am discutat posibilitatea extinderii rutei vehiculelor fără pilot până în China. Am convenit să creăm un grup de lucru în acest sens, pentru ca vehiculele fără pilot să se poată deplasa până în China” – a subliniat Husnullin, într-un interviu acordat postului de televiziune RBC.

Ministrul rus de Finanţe, Anton Siluanov, a declarat joi că economia Rusiei se supraîncălzeşte şi că inflaţia anuală este în prezent de 5,9%, potrivit Reuters.

”Dacă vom continua să creştem cheltuielile, ce vom obţine? Supraîncălzire. Elementele supraîncălzirii sunt deja vizibile – inflaţia ridicată”, a spus Siluanov la Forumul Economic Internaţional de la St. Petersburg.

Inflaţia preţurilor de consum a accelerat din nou în luna mai, de la 5,5% în aprilie. La începutul acestei săptămâni, guvernatorul băncii centrale, Elvira Nabiullina, a declarat pentru CNBC că ”inflaţia accelerează” şi că, spre deosebire de alte părţi, inflaţia nu este considerată a fi o problemă temporară, apărută odată cu redeschiderea economiilor şi creşterea cererii de consum.

”În cazul nostru este diferit. Considerăm că presiunea inflaţionistă din Rusia nu este tranzitorie, nu este temporară. Vedem mai mult factori persistenţi, factori monetari, acesta este motivul pentru care am început să adoptăm o poziţie neutră în ceea ce priveşte majorarea dobânzilor”, a declarat Nabiullina la CNBC, citat de news.ro.

Prim-adjunctul premierului rus, Andrei Belousov, a afirmat joi, la forum, că ”cea mai mare dificultate pentru economia mondială va fi reprezentată de schimbările structurale. Deocamdată, nu putem anticipa exact cum vor arăta”.

Una dintre probleme, a spus Belousov, este ”valul inflaţionist” care a lovit pe neaşteptate economia mondială, el referindu-se la o creştere ”fără precedent” a preţurilor de consum în SUA şi Europa.

Economia Rusiei este supusă unor sancţiuni internaţionale după anexarea Crimeei în 2014.

În 2020, economia rusă s-a contractat cu circa 3% din cauza pandemiei de coronavirus, consemnând cel mai grav declin din ultimii 11 ani.

Potrivit băncii centrale, PIB-ul va creşte în acest an cu 3%-4%, dar Nabiullina consideră că ”multe vor depinde de situaţia în curs... de redresare inegală”.

În decurs de o lună, Rusia va renunţa complet la dolarul american în structura Fondului Naţional de Avere (FNB) şi va reduce cota lirei britanice. Ponderea euro şi a yuan va creşte în FNB, va fi inclus aurul, iar cota yenului japonez va rămâne neschimbată, a declarat joi ministrul rus al finanţelor, Anton Siluanov, în marginea Forumului Economic Internaţional de la Sankt Petersburg. „Noi, la fel ca Banca Centrală, am luat decizia de a reduce investiţiile FNB în active în dolari. Astăzi, conform structurii, avem aproximativ 35% din investiţiile Fondului în dolari. Am decis să renunţăm complet la activele în dolari şi să le înlocuim cu o creştere în euro, o creştere în aur” – a declarat Siluanov. 

Potrivit afirmaţiilor sale, tranziţia către noua structură a FNB va avea loc în termen de o lună. „Suficient de rapid, în decurs de o lună, vom ajunge la această structură” – a subliniat ministrul rus. „Astfel, în dolari (investiţii – nota TASS) vom 0%, în euro – 40%, în yuani – 30%, în aur – 20%, în lire sterline şi yeni câte 5%” – a adăugat Siluanov, referindu-se la noua structură a investiţiilor FNB.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite