În acest context, Kievul susţine că Moscova a încălcat drepturile omului în Crimeea încă începând cu data de 27 februarie 2014, prin recurgerea la acte de tortură şi crime comise de către forţele pro-ruse împotriva structurilor de ordine, preoţilor, jurnaliştilor şi a civililor ucraineni. Anexarea oficială a peninsulei a avut loc abia în data de 20 martie 2014, în urma decretului oficial al preşedintelui rus Vladimir Putin.

În replică, prin vocea ministrului adjunct al Justiţiei, Mikhail Galperin, Rusia neagă aceste acuzaţii, susţinând că afirmaţiile Kievului se bazează pe surse terţe şi nu pe rapoarte ale observatorilor internaţionali, acuzând CEDO că riscă a deschide o cutie a Pandorei dacă va continua să motiveze astfel de procese politice. Cu toate acestea, o serie de rapoarte ale ONU susţin poziţia Ucrainei, cu atât mai mult cu cât investigaţiile internaţionale au fost în marea lor parte blocate de către Rusia.

Procesul internaţional care tocmai a început vine într-un context destul de sensibil, după ce în luna iunie a acestui an, Rusia a fost reprimită în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), la cinci ani distanţă de la anexarea Crimeei, motiv ce a dus de astfel la suspendarea sa.

Decizia a fost susţinută chiar de Franţa şi Marea Britanie cu ocazia summitului G7 de la Biarritz, acolo unde Emmanuel Macron a catalogat izolarea Rusiei de Europa ca o eroare profundă. În schimb, statele est europene, cu precădere Ucraina, Georgia, ţările baltice sau Polonia s-au opus vehement acestei decizii, văzută de ele ca un compromis nemeritat făcut de către occidentali, într-un context în care niciuna dintre condiţiile impuse Rusiei pentru revenirea în APCE (eliberarea marinarilor capturaţi în Strâmtoarea Kerci, pedepsirea vinovaţilor pentru doborârea aeronavei MH17 sau apărarea minorităţilor sexuale) nu a fost îndeplinită de către Moscova.

Mai mult, un raport recent publicat de către Amnesty International prezintă o serie de încălcări ale drepturilor omului în Federaţia Rusă, care vizează printre altele activişti din Caucazul de Nord ce militează pentru combaterea discriminării sexuale, în timp ce, recentele proteste soldate cu arestare a sute de ruşi de către forţele de ordine reprezintă un alt semn al rigidităţii Moscovei când vine vorba despre respectarea drepturilor omului, de altfel una dintre principalele obiective ale APCE.

Rusia încearcă să arate că este un actor cooperant, însă nu oferă nicio garanţie că va respecta decizia CEDO, dacă finalul va fi unul favorabil Ucrainei. Să nu uitâm de altfel că Rusia nu a recunoscut în 2017 competenţa şi autoritatea Curţii Internaţionale de Justiţie a ONU de a se pronunţa faţă de sprijinul militar acordat de Moscova separatiştilor din estul Ucrainei, pentru ca apoi să refuze participarea la procedurile Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării, care a decis eliberarea navelor ucrainene şi a marinarilor sechestraţi în Strâmtoarea Kerci. Aceştia au fost eliberaţi abia în urma recentului schimb de prizonieri dintre Kiev şi Moscova, fiind rezultatul negocierilor directe dintre cele două ţări şi nicidecum supunerea Rusiei faţă de principiile dreptului internaţional.

Toate acestea ne arată că va fi greu de crezut că Rusia va accepta pe termen scurt sau mediu vreo decizie care să contravină propriilor interese, motiv pentru care putem considera că reprimirea sa în cadrul APCE poate reprezenta o greşeală, cu atât mai mult cu cât poate conduce către vulnerabilizarea axei Bruxelles-Kiev.