Prin urmare, secretarul de stat Kerry a blamat Federaţia Rusă, pentru modul în care a atentat la independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei. 

Stop-cadru. 

Pentru cine are capul pe umeri, imaginile din Doneţk, Lugansk şi Harkov seamănă, incredibil, şocant, dar adevărat, cu anumite momente iniţiale, din acel încă dureros şi etern însângerat decembrie 1989, în care aceiaşi băieţi răsăriteni, hotărâţi, bine antrenaţi, menţionaţi în prima frază a acestor rânduri-gânduri, acţionau cu determinare, ca la Kiev. 

Lunetişti în capitala Ucrainei, lunetişti şi în capitala latinităţii înconjurate de slavii cei repede schimbători în opiniile vizând alianţele pe termen mediu şi lung. 

Acum însă uraganul răsăritean loveşte tărâmul ucrainean. 

Şi în tot acest tăvălug estic nimic nu mai surprinde pe nimeni. 

Contează doar nuanţele locale. De pildă, separatiştii din Lugansk au cerut euroasiaticului ţar Vladimir Vova Putin un ajutor. 

În decembrie 1989, deşi trupele sovietice se aflau la Prut şi cele maghiare la graniţa de vest, datorită unor generali patrioţi, ai Armatei României, ca Petre Geantă, şeful Statului Major al Trupelor de Grăniceri şi Ştefan Guşă, şeful Marelui Stat Major, niciun personaj cu pretenţii reformatoare – chiar şi ultimul de pe listă, cu voia dumneavoastră - nu a îndrăznit să ceară oficial ce au cerut separatiştii din Lugansk, respectiv intervenţia militară dorită de Moscova. 

Ne putem îmbăta cu apă rece, mai concret oficialii români (cu o excepţie cunoscută, care mizează pe un viitor care a fost cândva trecut) pot aplica - din cauza efectelor maniei grandorii, ignoranţei şi chiar nivelului incredibil al neinstruirii în chestiuni geopolitice - politica struţului complexat de propria mărime, în raport cu puţinătatea nisipului folosit drept acoperământ al capului, extrem de redus, dar zarurile imprevizibilului au fost aruncate. 

Fiind întrebat de un ascultător, care este asemănarea de acum, dintre Ucraina şi România, un crainic de la Radio Erevan a replicat, după lungi secunde de uimire: 

"Parlamentarii din estul Ucrainei au propus o amnistie pentru protestatarii ieşiţi în stradă, iar omologii lor, de la Bucureşti,  aveau în gând o amnistie pentru cei care au refuzat condiţia personajelor de referinţă, din celebrul roman scris de Victor Hugo, desigur Les Misérables/Mizerabilii." 

Cer azi protestatarii din estul Ucrainei referendumuri regionale, care să le legitimize proclamarea independenţei de Kiev, ca pas spre unificarea cu Rusia? 

Nenorocul ucrainenilor, că nu sunt în NATO. 

Că protestatari ar mai fi activi şi prin alte ipotetice... ţinuturi, mai ales după ce într-un areal vecin a fost reales un premier deloc supus principiilor, exigenţelor şi valorilor promovate de comunitatea europeană. 

Noroc că România este membră a NATO, în care Parteneriatul Strategic, cu superputerea lumii contează nu datorită unor guvernanţi de azi, sau de ieri, unii în spatele zăbrelelor, ci numai pentru militarii căzuţi la datorie pentru cauza Libertăţii, a cărei flacără simbolică o ţine celebra statuie din portul New York. 

Până şi celebra doamnă, tare în exclamaţii telefonice, voit interceptate, cum este Victoria Nuland, a recunoscut că ruşi bine antrenaţi sunt iniţiatorii preluării controlului unor clădiri guvernamentale în estul Ucrainei. 

Cât de practice mai sunt mărturiile înaintaşilor lor, din decembrie 1989... 

Restul ţine de pata de culoare locală. 

Ruşii mizează pe tinerii vorbitori de limbă rusă, din estul Ucrainei, ca să pună mâna pe arme şi să susţină secesiunea. 

Iluzii din acestea au fost şi în 1989, la cei care credeau că sub pretextul unor camioane camuflate venite dinspre Tisa, oficial umplute cu medicamente, practic pline cu plutoane de mânuitori rapizi ai pistoalelor mitralieră, ar fi făcut diferenţa specifică în fostul principat supus, cândva, unei coroane fără şanse de a renaşte în veacul 21. 

Şi în decembrie 1989 a fost un plan de dezmembrare. Ratat de Moscova şi Budapesta. 

Acum, în aprilie 2014, există un plan de dezmembrare al Ucrainei, clar conceput la Kremlin. 

Din fericire, cel puţin pe baza informaţiilor de ultimă oră, primite şi confirmate de la Pentagon şi de la Comandamentul Suprem al Forţelor Aliate din Europa, cei mai buni generali ai Americii şi din statele aliate au primit undă verde să îşi facă meseria. 

Asta înseamnă focalizarea pe obiective realiste, alocarea mijloacelor necesare, concentrarea forţelor utile etapelor următoare, bugetarea adecvată, în regim de urgenţă, a forţelor expediţionare. 

Dacă informaţia mea este corectă, însuşi actualul şef al Statului Major General al Armatei României este preocupat de evenimentele viitoare previzibile. 

Este timpul ca politicienii României să lase, măcar o zi, campania electorală la o parte, cu discursurile neangajante şi să aprobe, într-o sesiune parlamentară de urgenţă, fondurile necesare acum Armatei Naţionale. 

Acum, nu în anul 2015.

Când vom avea un preşedinte şi un  premier cu alte nume decât ale celor care se cred deja câştigători.