Disperat să-i treacă referendumul de schimbare a Constituţiei, Putin deschide calea pentru votul electronic şi prin corespondenţă
0Ruşii vor putea să voteze electronic sau prin corespondenţă în viitor, conform unor schimbări la legea electorală adoptate sâmbătă de preşedintele Vladimir Putin, a anunţat Kremlinul. Pandemia Covid-19 i-a dat peste cap planurile de organizare a referendumului de schimbare a Constituţiei în aprilie şi ar putea avea loc în iunie.
Noul software care va permite votul electronic ar urma să fie disponibil la nivel naţional şi poate fi folosit atât pentru alegeri locale, cât şi pentru alegeri naţionale, dar şi pentru referendumuri.
Susţinătorii noului sistem spun că acesta va ajuta la oprirea răspândirii noului coronavirus, din moment ce nu va mai fi nevoie că votanţii să se deplaseze la urne, conform agenţiei de presă TASS.
Sistemul electronic a fost testat de patru ori în Moscova şi nu a fost atacat cibernetic niciodată, a adăugat TASS.
Oponenţii şi-au exprimat îndoielile, spunând că un sistem electronic va fi mai uşor de manipulat şi va îngreuna sarcina observatorilor internaţionali de a identifica neregulile.
Ei au mai semnalat că schimbările sunt introduse într-un moment în care protestele publice nu sunt permise din cauza pandemiei.
Nu este clar dacă noul sistem va fi disponibil la viitorul referendum constituţional care va consolida puterea lui Putin şi va elimina limita de mandate, deschizând calea ca el să poată rămâne la putere până în 2036.
Referendumul era aşteptat să aibă loc la mijlocul lunii aprilie, dar a fost anulat din cauza pandemiei. Conform unor informaţii din media ruseşti, noua data va fi cel mai probabil 24 iunie.