În consecinţă, nu mai scriu nimic despre ce parvine „pe surse” şi, cum cerea preşedintele, urmăresc cu mare atenţie şi preocupare doar ce vine pe sursele oficiale ale statului, cel pe care trebuie să-l credităm drept responsabil şi bine informat. În consecinţă, nu pomenesc nimic despre teoriile neoficiale conspiraţiei, nici de acuzaţiile că pandemia ar fi rezultatul maşinaţiunii tenebroase a Marii Oculte, pusă în aplicare de nemernicii lor subalterni din mai toate instituţiile de forţă ale statelor. 

Dar e oare voie să vorbim despre teoriile oficiale ale conspiraţiei, Marii, Uriaşei şi Criminalei Conspiraţiuni Mondiale din moment ce acuzaţiile respective au fost făcute public de înalţi responsabili ai lumii politice? În acest caz, există doar două posibilităţi:

1. le zicem că sunt nebuni, conspiraţionişti şi d-ăia care vor să facă rău la sensibilitatea maselor populare.

2. zicem că sursele respective au dreptate deoarece, nu-i aşa, trebuie să credem necondiţionat în tot ce vine pe linie guvernamentală.

Drept să vă spun, băiat cuminte şi temător faţă de autorităţi, aleg din reflex a doua variantă. Şi uite ce iese.

  1. Varianta Trump


Pentru prima oară în perioada contemporană, preşedintele american readuce în actualitate una dintre cel mai dure acuzaţii din Evul Mediu, vorbind despre persoane care au adus „virusul străin” în ţara sa. Cu câteva ore înainte de alocuţiunea prezidenţială (foto), Roberd Redfeld, directorul Centrului de detectare şi prevenirea maladiilor, estimase că principalul risc de propagare a pandemiei de coronavirus vine din Europa: „Din acest moment, principala ameninţare la adresa noastră o reprezintă Europa. De acolo ne vin cazurile de îmbolnăvire. Pentru a spune lucrurilor pe nume: Europa este noua Chină”. Asta acum, căci, cu câteva zile în urmă, Mike Pompeo vorbea nu despre coronavirus, nu despre COVID-19, ci despre „virusul Wuhan”. Mă rog, asta e, oricum Trump are ultimul cuvânt şi, ca atare a impus restricţia totală pentru 30 de zile privind intrarea în SUA a tuturor cetăţenilor UE (cu excepţia britanicilor). Într-o atmosferă generală care tinde să se tensioneze foarte rapid, mai ales după ce mai multe state, plus oraşul New York, au instituit starea de urgenţă, cu toate consecinţele legale respective şi în speranţa că, astfel, vor evita propagare epidemiei. Chestiunea acesta cu „virusul străin” poate deveni extrem de importantă dacă expresia respectivă chiar reflectă o certitudine care se instalează la nivelul opiniei publice căci unua dintre consecinţele mentalităţii  foarte prezente în societăţile Evului Mediu, dar care se poate reactualiza poate redeveni în orice secundă, era tocmai de a găsi vinovatul într-o comunitate alogenă care trebuia izolată şi eventual (cel mai adesea) eradicată în mod corespunzător. Deocamdată, fireşte, nu am ajuns aici. Dar mâine, în eventuale condiţii de instalare a stării de urgenţă de teritorii mai mari?

  1. Varianta chineză
     

Zhao Lian  (foto), purtător de cuvânt al Ministerului chinez al afacerilor externe, a transmis ieri pe Twitter că s-ar putea ca armata SUA să fie răspunzătoare de a fi adus coronavirusul în China. Teoria sa invocă faptul că cei 300 de atleţi provenind din armata SUA şi care au participat în luna octombrie 2019 la cea de-a 7-a ediţie a Jocurilor Mondiale Militare care au avut loc la Wuhan ar fi fost infectaţi cu virusul COVID-19. Mai mult, el adaugă două noi probe, adică două articole apărute în revista ştiinţifică Global Research din Canada, unde se fac acuzaţii extrem de grave privind eventuale activităţi care au avut loc în laboratoare de inginerie biologică din SUA, cum ar fi cel de la Fort Detrick.

Variante contradictorii, dar care, totuşi, au un punct comun extrem de interesant: în premieră, reiau temele Marii Conspiraţii, poate înspre deliciul unui anumit public deja convins de conspiraţia mondială, fie înspre spaima altora care-şi zic că poate au râs prea devreme de teoriile respective. Mai degrabă decât teoriile, contextul în care sunt readuse la suprafaţă şi canalul utilizat este cu mult mai îngrijorător căci, până acum la nivelul şefilor de stat şi guvern, fusese absolut consensual un anume demers al ponderaţiei şi folosirii argumentelor logice. Se trece la următorul nivel, cel al definirii vinovatului, justificare pentru nominalizarea sa ca inamic direct al naţiunii şi, în acelaşi timp, duşman al lumii întregi. Şi nu trebuie să fii expert în tehnicile militare de război psihologic asimetric ca să înţelegi cât de uşor se pot dezvolta reacţii ulterioare extreme la nivelul unei populaţii care, neştiind ce să creadă ca adevărat, va crede în consecinţă în toate teoriile care se leagă de vechi sau foarte vechi tipare privind caracterizarea primară a „duşmanului esenţial al naţiei”.

Chiar, pe cine să mai crezi în lumea asta, la ce sursă de autoritate să te mai referi, dacă vedem cum „sursele de autoritate credibile şi certificate” se contrazic între ele, direct sau indirect. Cum, spre exemplu, face, fără pic de respect pentru separarea făcută de Trump între europenii răi şi purtători de virus şi britanici, Jeremy Hunt (foto), până în urmă cu jumătate de an ministru de externe în cabinetul Boris Johnson.

Într-un interviu pentru BBC Newsnight, Hunt spune că, de fapt, UK se află în stare de „urgenţă naţională”, argumentând că realitatea din teren ar fi de peste 10.000 de cazuri de îmbolnăvire şi cu mortalitate cu două cifre. Se referă la declaraţia făcută de Sir Patrick Vallance, responsabilul şef guvernamental în zona cercetării ştiinţifice care a estimat că, în acest moment, numărul îmbolnăvirilor în UK este undeva între 5.000 şi 10.000 de cazuri.

Dacă intră în circulaţi Marile Teorii Oficiale Ale Conspiraţiei, atunci, conform regulilor de bază din manualele de studiu folosite în cursurile post-doctorale ale unor academii de informaţii mai discrete, vom vede foarte curând reacţie: urmează să fie prezentate teoriile de răspuns care, din ce în ce mai mult, să aibă la bază argumente oarecum şi pe cât se poate ştiinţifice, folosindu-se ca punct de plecare diverse institute „prietene” guvernamentale sau, de preferinţăm din zona „neutră” a ONG-urilor şi mai prietene. De aici, instalarea unei atmosfere de totală mefienţă, mediul cel mai bun de răspândire a adevăratei pandemii şi de îndeplinire a ţintelor sale prioritare. Până acum, pe acest front global, s-a consemnat o primă reuşită: nu discuţia despre vaccinuri şi tratamente este prioritară, ci cea despre măsurile de izolare, de închidere a oraşelor, a regiunilor sau a frontierelor. Nu despre o soluţie de găsit împreună la un tragic fenomen global, ci despre supravieţuirea individuală, între ziduri cât mai înalte şi impermeabilizate. Exact ca atunci, odinioară, în Evul Mediu mereu repetabil.