Talibanii vor anunţa în curând componenţa noului guvern al Afganistanului
0
Talibanii au încheiat negocierile pentru formarea noului guvern al Afganistanului. Componenţa lui va fi anunţată în curând.
Agenţia afgană de presă, citată de Hotnews, anunţă că oficialii Emiratului Islamic al Afganistanului au confirmat faptul că negocierile privind noul guvern au fost finalizate, rezultatele urmând să fie anunţate în scurt timp, după rezolvarea unor detalii ”tehnice”.
„Nu pot dezvălui momentul exact al anunţării noului guvern, dar va fi foarte curând. Pentru moment, suntem ocupaţi să rezolvăm câteva detalii tehnice”, a mai spus Zabiullah Mujahid, ministrul interimar al informaţiei şi culturii (şi purtătorul de cuvânt al talibanilor).
La investirea noului guvern, talibanii voar avea o listă întreagă de invitaţi din străinătate care vor participa la ceremonie.
Noul guvern al talibanilor va fi unul interimar, care va pregăti Marea Adunare - Loya Jirga - şi se va ocupa de instalarea unui guvern permanent.
Citeşte şi:
Liderul opoziţiei afgane din Panjshir, dispus să negocieze încetarea ostilităţilor cu talibanii
Un nou ordin al talibanilor: studentele din Afganistan trebuie să poarte abaya şi niqab