Statele Unite, printr-un simplu comunicat de presă al Casei Albe care a urmat unei coversaţii telefonice între preşedinţii Trump şi Erdogan, a anunţat că „Turcia va începe curând operaţiunea sa mai de mult planificată în zona de nord-est a Siriei...SUA nu vor susţine sau nu se vor implica în operaţiunea respectivă şi, după ce au jucat un rol esenţial în înfrângerea Califatului ISIS în Siria, nu vor mai fi de acum înainte în teritoriul imediat învecinat".

Asta condamnă definitiv forţele kurde, care mai aveau doar scutul american, bazându-şi speranţa la supravieţuire pe ceea ce credau că va fi răsplata binemeritată pentru rolul fundamental jucat în căderea regimului lui Saddam Hussein şi acţiunea lor mereu în prima linie în lupta împotriva trupelor afiliate diverselor organizaţii teroriste care acţionau sub umbrela ISIS şi Al-Qaeda în Siria şi în Irak. Ofensia contra lor în nord-estul Siriei a fost într-adevăr anunţată de mai mult timp de Erdogan şi este foarte clar că, de data asta, nu mai vorbim despre o operaţiune militară oarecare, fie ea chiar masivă, ci despre una care are scopul distrugerii totale, definitive, a tuturor bazelor kurde din regiune şi începerea vânătorii, la fel de finale, după toţi membrii forţelor armate şi simpatizanţilor acestora. Pentru cine ştie ce se petrece pe acolo, este absolut limpede că, dat fiind nivelul de implantare a organizaţiei militare a kurzilor (YPG) în ansamblul populaţiei, greu de crezut că va rămâne vreo familie neafectată de masacrul care va urma. Iar turcii nu vor avea milă, aşteptând de decenii momentul în care se vor putea răzbuna pentru numărul foarte mare de atacuri de tip terorist de care au avut parte, mai ales în regiunea de sud-est dar nu numai, toate organizate de militanţii asociaţi PKK. Erdgan a promis de nenumărate ori (îl aveţi în imagine vorbind luna trecută despre acest subiect la Naţiunile Unite)  că acţiunea militară a ţării sale va duce la stabilirea unei "zone de siguranţă" în nord-estul Siriei.

Temă invocată şi în discuţia de ieri cu preşedintele Trump în care şi-a exprimat "frustrarea în ce priveşte eşecul birocraţilor americani din forţele armate şi de securitate" în implantarea acordului la care se ajunsese pe acest subiect în luna august. Iar Erdogan, şi în acest caz, a fost extrem de puţin impresionat de ameninţarea formulată odinioară de Trump , demult, în timpuri imemoriale (adică în luna ianuarie a acestui an) cum că, dacă va ataca forţele kurde după retragerea SUA din Siria, "va devasta economic Turcia". Nu i-a păsat deoarece, economic vorbind, oferta făcută acum de Turcia este atât de interesantă din punct de vedere economic, încât principiile pot fi lăsate de-o parte, ca în orice tranzacţie comercială reuşită.

SUA - se spune în continuare în comunicatul Casei Albe - a cerut insistent Franţa, Germania şi alte naţiuni europene de unde proveneau mulţi dintre luptătorii ISIS aflaţi în captivitate să şi-i ia înapoi, dar nimeni nu i-a vrut înapoi şi deci au refuzat...SUA nu-i pot deţine pe durată îndelungată şi cu costuri mari pentru contribuabilul american. Din acest moment, Turcia va fi răspunzătoare pentru soarta tuturor luptătorilor ISIS capturaţi în ultimii doi ani  pe teritoriul a ceea ce era teritoriul "Califatului" învins de SUA.

Pe termen scurt, afacerea e bună atât pentru Trump care poate arăta, din nou, că se îngrijeşte de banii contribuabilului american, cât şi pentru Erdogan, brusc, a fost invitat să facă o vizită la Washington luna viitoare. Dar după asta?

Foarte greu de anticipat.

În primul rând, din acest moment, marele câştigător pe termen lung pare să fie Erdogan care, în raport cu UE, va avea de acum o armă de presiune de mare eficacitate, aduceţi-vă aminte în acest sens de ameninţările sale privind de trimiterea "luptătorilor străini" din lagărele turceşti spre ţările lor de provenienţă. Acum va avea şi mai mulţi (şi nu doar din Europa!), marfă de schimb foarte valoroasă şi posibil de folosit în cele mai diferite ocazii. În al doilea rând, este clar că evenimentele proxime vor produce un alt aflux de refugiaţi, de foarte mari dimensiuni şi depinde de bunăvoinţa Turciei dacă el va fi lăsat să se îndrepte spre Europa sau, cel puţin în Siria, va fi oprit la graniţa noii zone de securitate. Întrebarea conexă este dacă Turcia va vrea să ridice zăgazurile către Europa sau dacă, dimpotrivă, va vrea să trimită acasă, aşa cum a promis, în noua zonă "pacificată", măcar o parte dintre refugiaţii sirieni din taberele sale de refugiaţi. Nu uitaţi că se apropie un moment de explozie în Irak, poate unul din nou în Liban, iar refugiaţii de acolo vor trebui să se mişte într-o direcţie oarecare.

Mişcarea neaşteptată a americanilor are o valoare simbolică profundă ca mesaj direct de alarmă pentru aliaţii lor non-statali din regiune, mişările, organizaţiile şi formaţiunile angrenate, din motivaţii ideologice diverse, în lupta împortiva ISIS şi Al-Qaeda. Şi sunt multe, antrenate şi înarmate de americani, beneficiind de experienţa unor ani de război neconvenţional, unele specializate exclusiv în gherilă urbană. Şiind că americanii le-ar putea aplica un tratament ca cel rezervat kurzilor, se poate să-şi îndrepte jocurile de alianţe înspre un alt orizont. Nu ştiu cât de probabil este, dar, din acest moemnt, în orice caz nu mai este imposibil. Caz în care e uşor de bănuit cine-şi freacă mâinile de bucurie.

Doar aliaţii s-ar putea să înţeleagă din ce în ce mai puţin.