Vineri, o conferinţă desfăşutară la Tashkent, capitala Uzbekistanului, a subliniat complexitatea, neclaritatea, subtilităţile şi complicaţia la care a ajuns situaţia din Afganistan, după aproximativa „retragere completă”(care se va încheia, în fapt, la 31 august). Totuşi, Moscova continuă să persiste în greşeli, din ura adâncă faţă de americani şi dorinţa de a demonstra că Rusia controlează Asia Centrală, blocând închirierea unor baze militare în regiune către SUA. Iar consecinţele acţiunilor repetate de blocare a negocierilor inter-afgane mediate de americani, tentaţia implicării în acorduri şi distrugerea înţelegerilor pentru că erau făcute de SUA ar putea lăsa Rusia singură în faţa valului de ameninţări venite din sud, dar şi cu o situaţie explozivă în Asia Centrală şi la frontierele sale, situaţie care nu poate fi pusă decât pe propriile acţiuni şi pe ambiţia nemăsurată de a fi recunoscută ca rivalul şi egalul Americii.

Victoriile efemere ale pescuitorilor în ape tulburi

Am citit prea multe articole - multe calchiate după unele apariţii în Occident - majoritatea scrise cu superficialitate de jurnalişti cu ambiţii de cunoscători dar fără lecturile potrivite şi suficiente şi fără experienţa pe teren pentru a şti despre ce realitate vorbesc. „Cronica unei înfrângeri anunţate”, „eşecul Americii în Afganistan”, „Afganistanul cimitirul Imperiilor”, „Războiul perpetuu din Afganistan” şi, fireşte, „înfrângerea Americii în cel mai lung război al său” sunt principalele referinţe pe această direcţie. Dincolo de titluri, puţine sunt analizele internaţionale care prezintă argumente, surprind sau nuanţează situaţia de pe teren sau aduc în prim plan cauze, motive şi motivaţiile situaţiei actuale.

Iar în ceea ce priveşte complicaţia de pe teren, ea are multiple surse: mai întâi negocierile interafgane: la început a fost vorba despre eliberarea prizonierilor talibani sau nu terorişti şi canalul de negociere; apoi a fost vorba despre ierarhia şi gradul de reprezentativitate ale negociatorilor afgani; apoi despre condiţionarea retragerii/staţionării trupelor americane de începutul negocierilor şi ajungerea la un acord; spre final, Ashraf Ghani şi Abdoulah Abdoulah au propus un guvern de tranziţie sub controlul lui Ghani – care să nu participe la alegerile următoare - şi organizarea alegerilor fără o reprezentare a talibanilor în Guvern faţă de solicitarea ca administratorul alegerilor şi guvernul interimar să fie egal împărţit între cele două părţi, autorităţile afgane şi talibani. Lipsa unui acord a dus la alunecarea spre conflict încă din perioada prezenţei trupelor americane şi aliate - în care unica preocupare a talibanilor a fost să nu atace sau să facă victime din rândul occidentalilor – s-a soldat cu strategia de cucerire a cât mai mult teritoriu pentru a crea premisele favorabile negocierilor ulterioare, dacă vor mai fi necesare.

Talibanii susţin că nu-şi doresc să preia prin forţă puterea şi teritoriul afgan, deci nu o soluţie prin victorie militară, ci prin negocieri cu guvernul afgan, dar se tem de război civil generalizat între multiplele grupări înarmate. După retragerea celei mai mari părţi a trupelor occidentale, talibanii au preluat punctele de trecere a frontierei cele mai importante cu Iran, Uzbekistan, Tajikistan şi Pakistan. Iar trimisul Statelor Unite pentru procesul de pace din Afganistan, Zalmay Khalilzad, a promis măcar o încetare temporară a focului pentru sărbătoarea islamică Eid Al-Adha, dacă nu o încetare extinsă a focului pe termen lung pentru ca părţile să ajungă la un acord politic. În orice caz, preocuparea este pentru reducerea violenţei. Vineri a zburat la Doha, în Qatar, delegaţia afgană de cel mai înalt nivel care s-a întâlnit vreodată cu reprezentanţii talibanilor, la sediul reprezentanţei din statul Golfului, acolo unde Abdullah Abdullah, şeful consiliului reconcilierii naţionale a Afganistanului a condus delegaţia, în speranţa unor rezultate corecte.

Cât despre reacţia Moscovei, prin vocea Ministrului de Externe Serghey Lavrov, e de neînţeles: acum Lavrov se plânge că SUA şi aliaţii săi din NATO s-au retras prea repede din Afganistan. Asta după ce a criticat prezenţa americană prelungită care destabilizează regiunea, ca şi soluţionarea militară a situaţiei din Afganistan. Când SUA a reuşit să aducă părţile faţă în faţă la Doha şi a iniţiat procesul de pace, Rusia i-a chemat pe reprezentanţii Talibanilor la Moscova pentru a strica înţelegerea, a o bloca, a-i „asista” pe talibani în negocieri şi a se implica ea însăşi în acestea. Atunci a ieşit la suprafaţă şi faptul că îi plătise pe talibani, în perioada ultimilor ani, pentru a ucide soldaţi aliaţi, cu precădere pe cei americani. În asemenea condiţii, şi cu preocupările privind perspectiva asertivităţii Chinei, cum să aştepţi ca Statele Unite să mai rămână în Afganistan?

Acum Serghey Lavrov reproşează destabilizarea regiunii la plecarea „intempestivă şi grăbită” a americanilor, deşi aceasta era anunţată. Şi se plânge de extinderea conflictului, de intrarea militanţilor şi penetrarea în Asia Centrală şi de  pătrunderea grupărilor teroriste în statele musulmane din Asia Centrală. De asemenea, traficul de droguri sugrumă Rusia, nu numai statele Asiei Centrale, care sunt, în cea mai mare parte, state de tranzit, nu de consum şi destinaţie. Pe de altă parte, în timp ce joi adjunctul secretarului pentru securitate internă, Elizabeth Sherwood-Randall, s-a întâlnit cu reprezentanţii celor 5 state din Asia Centrală pentru a obţine acordul de amplasare a unor baze americane temporare pentru supravegherea Afganistanului, Rusia a avertizat nervos împotriva unei asemenea perspective statele Asiei Centrale şi Statele Unite însele, în timp ce Uzbekistanul răspunsese negativ, ca şi Pakistanul, în prima fază. Iată de ce spuneam despre pilda românească: Rusia are ceea ce şi-a dorit – exclusivitatea, dar şi toată responsabilitatea pentru a se apăra de talibani, radicalizare, terorism şi droguri la graniţa Asiei Centrale cu Afganistanul.

Cearta ca-ntre vecini Afganistan-Pakistan şi jocurile mai largi din regiune

Între afgani şi pakistanezi este o rivalitate eternă transformată în acuzaţii reciproce, aruncate direct în orice context. Cum a fost la conferinţa de la Tashkent. Lipsa de încredere şi suspiciunea sunt dominante mai ales la Kabul. Preşedintele afgan, Ashraf Ghani, a denunţat ceea ce numeşte ridicarea de către Pakistan a nivelului violenţei în Afghanistan, unde susţine(fără probe) că peste “10.000 de luptători jihadişti din Pakistan şi din alte locuri au intrat în Afganistan în ultima lună”, luptând de partea talibanilor. Autorităţile afgane susţin că Islamabadul oferă paradisuri sigure talibanilor din Afghanistan şi îi tratează pe insurgenţi în spitale. De cealaltă parte, şi Pakistanul acuză Kabulul pentru susţinerea talibanilor pakistanezi, Tahreek-e-Taliban Pakistan – TTP, care atacă şi ucide personalul militar în fiecare săptămână, în ultimele luni.

Premierul pakistanez Imran Khan a susţinut în cadrul conferinţei că ţara sa îşi doreşte o soluţie paşnică a conflictului pentru că are deja pe teritoriul său peste 2 milioane de refugiaţi şi nu poate să absoarbă alţii ce ar proveni din perpetuarea conflictelor şi escaladarea lor. Pakistanul se declară împotriva unei soluţii militare la conflict şi a respins faptul că ar exista o susţinere a ţării sale pentru talibani. Khan invocă aici necinstea atacurilor de această factură în condiţiile în care Pakistanul a jucat un rol important în aducerea talibanilor la masa de negocieri.

La aceste rivalităţi şi suspiciuni a celor doi vecini, parte dintre ele motivate, se mai adaugă şi argumentele ce vin de la partea americană. Barack Obama explică public, în cartea sa de memorii „Pământul Fagaduinţei”, că a preferat să nu implice Pakistanul în raidul din 2011 împotriva lui Osama bin Laden pentru că nu este un secret că elemente din Armata Pakistanului, cu precădere din puternicele sale servicii secrete ISI, păstrează legătura cu talibanii şi poate chiar al Qaeda, utilizându-i câteodată ca elemente strategice pentru a se asigura că guvernul afgan rămâne slab şi nu se poate alia strategic cu rivalul Islamabadului, India. Pe de altă parte, tot în carte, Obama notează şi faptul că statul pakistanez nu mai oferă spaţiu şi paradis teroriştilor, că nu mai încearcă radicalizarea musulmanilor de sub influenţa sa, că a fost deja victima el însuşi a numeroase atacuri teroriste şi că găzduieşte milioane de refugiaţi. Totuşi, Curtea Supremă din Pakistan a permis în 2002 eliberarea celui care a orchestrat răpirea şi uciderea lui Daniel Pearl, jurnalist al Wall Street Journal.

În orice caz, riscul, dacă nu chiar realizarea dezideratului talibanilor de a prelua din nou controlul în Afganistan, va schimba dramatic dinamicile din regiune, mizele şi reaşezările. Rivalitatea afgano-pakistaneză, cea mai cunoscută indo-pakistaneză – cu dimensiunea sa nucleară şi relativă la Kashmir, cea indo-chineză din apropiere, cu reverberaţii în alianţa pakistanezo-chineză, jocul Rusiei în Regiune şi interesele americane în scădere – cu excepţia combaterii terorismului şi menţinerea echilibrelor regionale, mai nou a îndiguirii Chinei – determină o maximă complicaţie greu de reaşezat. Geniul nu mai intră aşa de simplu în lampă, în eventualitatea preluării puterii de către Talibani, fără echilibru corect din partea autorităţilor afgane.

Între timp şi statele post-sovietice ale Asiei Centrale s-au alăturat SUA şi Rusiei sperând că vor putea asista la o soluţie paşnică în Afganistan, cu nişte talibani mai moderaţi şi maleabili, mai de înţeles şi cu lecţiile învăţate ale trecutului, care să îi facă mai activi în combaterea grupurilor militante şi teroriste precum Stat Islamic şi Mişcării Islamice din Uzbekistan. Talibanii s-au ciocnit, câteodată, cu rebelii capacitaţi de către Daesh/autointitulat Stat Islamic, iar Statele Unite au negociat în cadrul precondiţiilor dinaintea deschiderii negocierilor inter-afgane asumarea de către talibani a combaterii terorismului, cu precădere a ISIS. Plânsul cu lacrimi de crocodil al Rusiei după retragerea trupelor americane pe care s-a căznit în toate felurile, inclusiv cele mai reprobabile, să o obţină, nu se potriveşte deloc cu refuzul zgomotos şi influenţarea în forţă a statelor Asiei Centrale de a nu oferi o bază pentru creşterea capacităţii de intelligence tehnic şi capabilităţi de combatere a terorismului în regiune de către Statele Unite care, după retragere, au dorit să menţină aceste elemente în sprijinul statelor din regiune şi al lumii întregi.