Nikol Pashinyan a câştigat cu o majoritate constituţională de 70,4% la alegerile generale anticipate din Armenia, secondat în Parlament de către alte două partide de opoziţie, în timp ce Partidul Republican aflat la guvernare până azi, nu a mai intrat în Parlament, iar fostul om forte al regimului, Serzh Sarkisian - fost preşedinte timp de două mandate, care viza să se transfere în linişte în funcţia de premier, după ce a schimbat Constituţia cu toate puterile executive din statul armean - nici nu a intrat în Parlament. În plus, fostul preşedinte Robet Kosharian, a fost arestat din nou de către instanţă, vineri, 7 decembrie, pentru reprimarea mulţimii şi arestarea ilegală a protestatarilor în 2009.

Fostul partid aflat la Guvernare, Partidul Republican (HHK) a luat doar 4,7% din voturi, sub pragul de 5% pentru a intra în Adunarea Naţională, Parlamentul cu 101 membri al Armeniei. Pasul Meu, alianţa lui Pashinyan, a luat 70,4% din voturi în timp ce Partidul Armenia Prosperă, a omului de afaceri Gagik Tsarukian – aliat al partidului la putere, ulterior mutat în tabăra lui Pahinyan pentru a genera alegerile anticipate – a luat 8.3%, în timp ce partidul liberal pro-Occidental Armenia Luminoasă, aliat al lui Pahinian, a luat 6.4% din voturi. În Armenia există o regulă potrivit căreia partidele de opoziţie trebuie să deţină 30% din voturi, pentru a echilibra spectrul politic, deci ultimele două partide vor împărţi, proporţional, aceste fotolii de parlamentari.

Dezastrul pentru puterea autoritară a început exact cu dorinţa lui Sarkisian de a se eterniza la conducerea statului. Cum avea deja două mandate de Preşedinte, şi nu mai putea rămâne, a făcut o schimbare a Constituţiei şi a mutat toate atribuţiile executive la nivelul premierului, pentru a putea conduce statul armean din această postură. Greşeala sa a fost că promisese că nu va candida ca premier, dar după alegerea noului preşedinte, Vigen Sarkisian (fără legătură de rudenie), a dorit, bineînţeles, postul de premier, ba a fost şi desemnat ca atare, în aprilie. Rezultatul a fost un val enorm de proteste, o ieşire masivă în stradă care a determinat căderea regimului armean în două etape.

Dezastrul pentru puterea autoritară a început exact cu dorinţa lui Sarkisian de a se eterniza la conducerea statului.

Mai întâi, în luna aprilie, protestele masive de stradă au determinat o confruntare TV directă între Serzk Sarkisian, fostul preşedinte ce fusese deja nominalizat premier – deşi promisese public că nu modifică Constituţia în beneficiu propriu – şi Nikol Pahinyan, un fost ziarist, arestat de preşedintele anterior la protestele masive din 2009 reprimate de către armată şi anchetate astăzi. Mai mult, confruntarea s-a petrecut într-un mare hotel din oraş, unde Sarkisian a întrerupt disputa şi a ordonat arestarea lui Pashinyan şi a liderilor manifestanţilor din piaţă. Rezultatul revoltei străzii şi alăturării Armatei faţă de manifestanţi – da data aceasta prezentă fără arme şi coborând în mulţime, între oameni, spre deosebire de represiunile din 2009 – a determinat eliberarea a doua zi a celor arestaţi şi numirea lui Pashinyan ca premier.

Sub presiunea străzii, liderul opoziţiei a preluat funcţia de premier, dar cu o majoritate ostilă. A fost nevoie de nici 4 luni şi, în septembrie, acesta şi-a dat demisia rămânând să conducă guvernul interimar, pentru a genera alegeri anticipate. Acest pas avea loc după testarea forţei opoziţiei în alegerile locale din Erevan, câştigate zdrobitor de către partidul lui Pahinyan. Tot sub presiunea străzii, încercarea de două ori de a forma un guvern nu a fost posibilă, Partidul Republican s-a abţinut să propună un candidat iar Pahinyan, care a fost propus, a căzut la vot cu sprijinul adepţilor săi şi a lui Tsarukian, dar şi a altor parlamentari ai majorităţii. Astfel că s-au putut declanşa alegerile anticipate, care au avut loc duminică, 9 decembrie. Rezultatul a fost covârşitor în favoarea opoziţiei şi a marcat sfârşitul regimului Sarkisian.

Noua forţă politică şi noul lider cu majoritatea constituţională vine de pe poziţiile contestării centralismului, corupţiei, favoritismelor şi anunţă un adevărat cutremur pe piaţa politică şi în lumea afacerilor din Armenia. Reformele prevăzute ameninţă schimbarea majoră a eşafodajului de putere şi influenţă în stat, în timp ce combaterea corupţiei cutremură întreaga fosta putere şi averile potentaţilor regimului, dar şi perspectivele actualei puteri, înclinând-o în direcţia servirii exclusiv a cetăţeanului.

În ceea ce priveşte relaţiile externe, Pahinyan a cerut spaţiu de manevră pentru preluarea puterii interne şi a lansat semnale încurajatoare şi către Baku, anunţând că subiectul Nagorno Karabakh va fi abordat cu deschidere după alegeri – Pahinyan fiind singurul lider armean care nu provine din regiune şi nu a fost implicat în conflict. De asemenea, în relaţiile cu Rusia, Pahinyan a dat asigurări pentru legătura sa constantă şi lipsa de dorinţă de rupere de actualele angajamente, dar a anunţat opţiunile sale de desfăşurare a relaţiilor cu Occidentul, SUA şi Uniunea Europeană, cu precădere, ca şi cu NATO. În schimb, campania sa anticorupţie a vizat direct instrumentele de putere ale Rusiei în Armenia şi influenţa prin pârghiile economice controlate autoritar de către Moscova la Erevan.

Marea miză va fi exact capacitatea Erevanului de diversificare energetică şi de combatere a corupţiei, adică de limitare a pârghiilor Rusiei în a altera deciziile Armeniei în domenii strategice. Fără a marca o schimbare majoră şi directă de orientare, prin văduvirea Moscovei de pârghiile sale subtile, financiare, economice şi de corupţie a oficialilor armeni, noua abordare dezleagă mâinile şi lărgeşte opţiunile liderului armean. Fireşte că dependenţa energetică şi prezenţa bazei militare ruse sunt constante de care trebuie să ţină seama, dar rezolvarea chestiunii Nagorno Karabakh şi a relaţiei cu Azerbaidjanul, eventual a celei cu Turcia, ar putea determina o libertate mult mai mare de alegere şi a altor parteneriate, pentru Nikol Pashinyan.