Evident că nu ştim încă ce vor decide autorităţile din Brazilia, dar ce ne interesează este că experţii ONU, prin cererea respectivă, deschid un precedent juridic ce va fi folosit de orice avocat din lume într-n caz similar. Dar şi, în al doilea rând, indicând faptul că o eventuală decizie contrară apelului formulat de cei din Comitetul ONU poate fi echivalată cu o nesocotire a cererilor formulate de cea mai înaltă instanţă reprezentativă a Naţiunilor Unite cu competenţe în domeniul drepturilor omului. Încălcare ce ar putea fi urmată de penalizări succesive de către alte organisme ale ONU, cazul fiind posibili să ajungă, în ultimă instanţă, să fie subiect al unei Rezoluţii ale Adunării Generale a ONU.

Exagerare? Absolut deloc, căci acest Comitet pentru drepturile omului face parte dintre cele 10 structuri ale ONU care au rolul de a monitoriza implementarea celor 9 principale tratate internaţionale în domeniul drepturilor omului (le aveţi nominalizate AICI). Totul funcţionează în cadrul "Biroului Înaltului Reprezentant al ONU pentru Drepturile Omului"), personalitate cu un rol determinat în foarte complicata arhitectură a relaţiilor internaţionale, prevenirii şi monitorizării conflictelor dar şi găsirii de soluţii în favoarea victimelor.

Comitetul pentru Drepturile omului este alcătuit din 18 experţi independenţi, considerate persoane cu caracter ireproşabil şi înaltă competenţă profesională în acest domeniu, aleşi pentru un mandat de patru ani, nu reprezintă opinia oficială a guvernelor ţărilor lor de origine şi pot fi realeşi. Iată componenţa actuală a Comitetului a cărui principală sarcină este să vegheze la respectarea cu scrupulozitate de către Statele Membre a Pactului internaţional privind drepturile civile şi politice, precum şi a Protocolului facultativ asociat:

Aceştia sunt cei care au semnat comunicatul adresat autorităţilor braziliene, lapidar şi care sună foarte tare a somaţie imperativă: „cerem Braziliei să ia toate măsurile necesare pentru a i se permite lui Lula... să-şi exercite drepturile politice din puşcărie, în calitate de candidat la preşedinţie".

Aşa au răspuns experţii ONU unei cereri depuse pe 27 iulie, la Geneva, de avocaţii lui Lula, puşi fiind şi în faţa unei situaţii de fapt: actualul deţinut Lula, fost mare lider sindical şi preşedinte al Braziliei, chiar este marele favorit pentru alegerile prezidenţiale din octombrie (două tururi, pe 7 şi, respectiv, pe 28 octombrie). Asta după ce Partidul Muncitorilor (condus de Lula între 2003-2010) a depus miercuri candidatura sa oficială pentru scrutinul prezidenţial.

Ce se poate întâmpla? În principiu, cererea respectivă ar putea fi invalidată de orice tribunal deoarece este interzisă participarea la alegeri a unei persoane cu cazier sau, şi mai mult, aflată în închisoare, aşa cum este cazul lui Luis Ignacio Lula da Silva, condamnat la peste 12 ani pentru fapte de corupţie şi spălare de bani. De altfel ca primă mişcare logică în acest sens, judecătoarea Laurita Vaz, preşedinta Curţii superioare de Justiţie din Brazilia a respins o cerere de eliberare din închisoare a lui Lula.

Dar, chiar dacă situaţia ar putea fi considerată închisă, nu aşa vede lucrurile şi expertul francez Olivier de Frouville care a declarat pentru AFP că, din moment ce Lula a depus numeroase cereri în apel, el ar trebui să fie lăsat să candideze deoarece „apelurile respective s-ar putea finaliza prin decizii care să-i anuleze condamnarea“. Drept care expertul francez a mai spus că, după dezbateri aprofundate, membrii Comitetului ONU pentru drepturile omului care au analizat cererea în trei puncte depusă de avocaţii lui Lula, au decis să respingă primul punct (eliberare imediată din detenţie), dar să admită celelalte două (acces liber la mass-media şi la contacte cu partidul său şi, evident, cel ,ai important lucru, dreptul ce a candida la Preşedinţie).

În principiu, deoarece Brazilia, în calitatea sa de Stat Membru al ONU, a semnat şi ratificat convenţiile specifice din domeniul salvgardării drepturilor omului, ar fi obligată să dea urmare cererii formulate de experţii din Comitetul ONU.

Oricare va fi decizia finală, ceea ce a fost cel mai important s-a făcut deja: băieţii de la ONU au lansat o bombă uriaşă cu explozie întârziată în spaţiul relaţiilor internaţionale, şi aşa sub ameninţare de furtuni violente în perspectivă imediată. Dincolo de dimensiunea tehnică şi interesul strict juridic, avem aici ceea ce se numeşte political game changer decision şi care poate fi folosită ca atare pe viitor, oriunde, oricând, mereu armă de ultim recurs la îndemâna interesaţilor.