
Patruzeci şi nouă de deţinuţi au murit în timpul unei revolte în cursul nopţii într-o închisoare din oraşul Tulua, din sud-vestul Columbiei, a declarat, marţi, şeful agenţiei naţionale a închisorilor, relatează Reuters.
”Este un eveniment tragic şi dezastruos”, a declarat generalul Tito Castellanos, şeful agenţiei Institutul Naţional al Penitenciarelor şi Închisorilor (INPEC), pentru postul local Caracol Radio.
El a adăugat că alte 30 de persoane au fost rănite.
Statul andin a anunţat că va elibera mii de prizonieri pe fondul epidemiei de coronavirus în 2020, după ce deţinuţii s-au revoltat în semn de protest faţă de condiţiile de aglomeraţie şi de lipsa serviciilor.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: