Vechile principii au ajuns să fie doar texte de şcoală, pretexte sofisticate ale unui discurs extrem de formal, cu din ce în ce mai puţină legătură cu realitatea.

Episodul de ieri este semnificativ în acest sens. Şi nu numai pentru activitatea unuia dintre cele mai importante organisme ale Naţiunilor Unite, Consiliul pentru Drepturile Omului de la Geneva, ci şi pentru dezordinea şi lipsa de criterii reale cu care se acţionează pe scena politică internaţională.

Iată despre ce este vorba.

Ieri, în cadrul celei de-a 193-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, s-au desfăşurat alegerile pentru organismul de conducere al organizaţiei şi avem o distribuţie de câştigători mai mult decât interesantă rezultată după numărarea voturilor din Adunarea Generală (193 de ţări membre). Prin vot secret, au fost nominalizate 15 ţări pentru ocuparea locurilor libere din 5 regiuni: Africa, Asia-Pacific, Europa de est, America Latină şi Caraibe şi Europa occidentală,  pentru o perioadă de trei ani, începând cu 1 ianuarie 2021. În cadrul Consiliului, statele africane dispun de 13 locuri, regiunea Asia Pacific are 13 locuri, pentru statele din America Latină şi Caraibe revin 8 locuri, pentru statele din Europa occidentală şi alte state sunt repartizate 7 locuri, iar pentru Europa de est sunt repartizate 6 locuri.

Rusia şi Cuba nu au avut contracandidaţi. A câştigat şi China un loc (cu 139 de voturi), iar Arabia Saudită a pierdut competiţia. Au mai beneficiat de voturi Coasta de Fildeş, Gabon, Malawi, Bolivia, Uzbekistan, Franţa, Marea Britanie. Senegalul, Nepalul, Pakistanul, Ucraina şi Mexicul au fost realese pentru un al doilea mandat. Nimeni nu a contestat corectitudinea procesului de alegeri, aşa că, fără îndoială, aceasta este voinţa liber exprimată a majorităţii ţărilor reprezentate.

Geneva, sala de reuniuni a Consiliului. Foto EPA EFE

Tocmai din această cauză, din punctul meu de vedere, ceva nu se leagă şi, în consecinţă, se adânceşte climatul de neîncredere care înconjoară acum prestaţia politicienilor şi activităţii instituţiilor internaţionale. Avem acest vot incontestabil care arată că, pentru statele din regiunile reprezentate, Rusia şi Cuba nici măcar nu au avut contracandidaţi, dar pe lista câştigătorilor se află şi China, ţări a căror politică în domeniul drepturilor omului a fost foarte sever criticată, împotriva cărora au fost propuse sancţiuni ce au presupus penalizări comerciale importante şi o exemplară punere la zid pe plan internaţional.

Cine a jucat corect şi după care scară de valori se conduc jocurile?

Imposibil de răspuns deoarece, la modul cel mai evident, nu mai există criterii obiective şi cu valoare de obligaţie globală absolută, eventual cele înscrise în Carta ONU sau în Declaraţia Universală asupra Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948. Din ce în ce mai mult, principiile respective se destramă şi valoarea organizaţiilor şi organismelor internaţionale şi naţionale construite pentru a le promova şi apăra scade, ţesătura lor se răreşte şi ajung la ceea ce sunt acum, adică bunuri de folosinţă ocazională, atâta timp cât interpretarea lor serveşte unei demagogii politice în acţiune. Atât şi nimic mai mult.

Una dintre consecinţe este, fireşte, trimiterea în derizoriu a marilor instituţii de profil ale Naţiunilor Unite apoi, la fel de logic, a organizaţiilor non-guvernamentale.

Uitaţi un exemplu. Săptămâna trecută, un grup de ONG-uri de profil - cele mai reprezentative pe plan mondial - provenind din UE, SUA şi Canada, a cerut statelor membre ONU să se opună alegerii în Consiliu a unor state precum Arabia Saudită, China, Rusia, Cuba, Pakistan sau Uzbekistan spunând că prestaţia acestora în domeniul drepturilor omului le desemna drept „imposibil de desemnat“: „să alegi aceste dictaturi ca judecători ai Naţiunilor Unite în domeniul drepturilor omului este ca şi cum ai angaja un grup de incendiatori în detaşamentul de pompieri“ - a spus Hillel Neuer, directorul executiv al organizaţiei UN Watch. Dar n-a fost nimeni să asculte sau este posibil ca motivaţia votului să aibă şi alte motivaţii?

Este posibil ca, aşa cum s-a întâmplat de mai multe ori în ultima perioadă în cazul unor voturi extrem de importante în Consiliul de Securitate sau în Adunarea Generală a ONU, şi acum să se fi manifestat coaliţia majoritară de state care se exprimă împotriva iniţiativelor sau a poziţiilor exprimate de SUA şi favorizează ţările care sunt în acest moment ţinta unor măsuri de retorsiune americane.  Este chiar posibil ca asta să fie explicaţia? Da, în măsura în care ţările contestatare profită la maximum, în acest caz anume, de faptul că, din dispoziţia personală a preşedintelui Trump, americanii s-au retras din Consiliul Naţiunilor pentru Drepturile Omului în 2018.

Posibil, de ce nu, dar asta nu schimbă problema de fond: mai există oare un sistem general acceptat de obligaţii globale în ce priveşte drepturile omului şi o instituţie realmente reprezentativă şi recunoscută ca atare? Răspunsul, cel puţin în acest moment, este negativ şi aici este sursa unei probleme de securitate pe plan mondial. Asta deoarece, în absenţa vizibilă a unui asemenea sistem, jocul deciziei şi aplicării sancţiunilor internaţionale nu mai este legat, aşa cum se concepuse iniţial, de o grilă de principii universal acceptate şi aplicate (inclusiv cu măsurilor necesare de retorsiune în caz de infracţiuni), ci de raţionamente politice circumstanţiale şi, din această cauză, oricând posibil de refuzat.

O imensă şi foarte periculoasă ipocrizie!

Împotriva Rusiei, Chinei sau Cubei sunt impuse sancţiuni pentru nerespectarea drepturilor omului. Aceleaşi ţări sunt alese să judece infracţiunile legate de nerespectarea drepturilor omului? Antinomice, aceste două paliere îşi anulează reciproc validitatea şi deciziile din moment ce membrii care iau deciziile respective sunt juridic competenţi şi dimineaţa când iau o hotărâre într-un sens şi după-amiaza, când se exprimă în sens contrar.   

Pardon de întrebare, dar noi, cu principiile noastre, noi care va să zică, cu cine votăm pentru a nu supăra pe nimeni că nu se ştie niciodată?