Povestea care mă interesează acum s-a petrecut în august 1953, a fost pusă la cale de CIA (Project AJAX) şi de MI6 (Operation BOOT) şi a avut ca obiectiv înlocuirea lui Mohammad Mosaddegh, prim-ministrul democratic ales de la Teheran, pentru al-l aduce la putere pe Mohammad Reza Pahlavi, cel care avea să devină al doilea şi ultimul Şah al dinastei Pahlavi.

O poveste murdară despre o intervenţie ordonată doar din raţiuni economice foarte precise, adică refuzul prim-ministrului iranian de a mai acorda britanicilor dreptul absolut de a exploata toate resursele petroliere ale ţării sale. Generaţia sa de politicieni, imediat după război, chiar începuse să creadă în povestea cu democraţia, decolonizarea şi independenţa unei naţiuni care să devină stăpână pe propriile sale resurse. În zona respectivă, două ţări erau „interesante“ tocmai din cauza dimensiunii şi accesibilităţii acestor resurse: Arabia Saudită şi Iranul, dominate de existenţa companiilor petroliere, Arabian-American Oil Company în Arabia Saudită şi Anglo-Iranian Oil Company în Iran. Compania din Arbia Saudită a cedat presiunii de a împărţi veniturile uriaşe cu guvernul local, dar Londra a refuzat ferm acest lucru. Iar Mossadegh a avut curajul să naţionalizeze compania respectivă, moment în care la Londra au început planurile pentru înlocuirea sa cu un om prietenos care să-şi cunoscă interesele.

Aveţi aici documentele declasificate care povestesc în amănunt modul în care s-a desfăşurat pregătirea şi lansarea în teren a operaţiunii pregătite după un scenariu militar şi pe care îl putem regăsi, de atunci, în multe dintre loviturile de stat din America Centrală, America de Sud, Asia de sud-est sau Africa.

- Documentele declasificate în 2013

- Documentele declasificate în 2017

De ce vă invit să le citiţi? Din două motive întemeiate.

Primul este că veţi descoperi scenariul de bază după care s-au construit mai apoi toate „evenimentele“ de acest gen din multe părţi ale lumii, bazate exclusiv pe raţionamentul de putere care vorbeşte despre accesul şi contolul resurselor. Veţi constata cum evenimentul de atunci s-a înscris într-un anume tip de logică - niciodată abandonată pe deplin -în care pălăvrăgeala despre democraţie şi regulile sale se încheie brusc atunci când la orizont apar uşile sălii unde puternicii lumii îşi împart hărţile geografiei bogăţiei planetei. Au făcut-o atunci şi o fac şi acum, Atunci era vorba despre petrol. Exact ca şi acum.

Al doilea motiv este că, zilele trecute, a apărut un document senzaţional, aproape cu totul neobişnuit în istoria serviciilor secrete. Sigur că nu poate fi decât o simplă şi absolută coincidenţă că, exact în momentul când Marea Britanie s-a aliat cu cei care acuză „demersul ilegal“ al SUA care vrea să reinstaureze unilateral sancţiuni împotriva Iranului (printre altele, asta ar însemna instituirea unui embargou total asupra exporturilor de petrol de către Teheran), este declasificată înregistrarea mărturiei audio, un fel de interviu „off the record“ realizat în 1985 cu Norman Darbyshire.

Un personaj cheie deoarece, în momentul loviturii de stat din 1953, era şeful staţiei MI6 din Cipru şi reponsabil direct de acţiunile din Iran.

Cei de la National Security Archive de la George Washington University au publicat acum patru zile transcriptul integral de 14 pagini al interviului - îl puteţi accesa aici - care este una dintre puţinele mărturii de acest tip din istoria recentă. Nu este vorba despre un „controlor“ politic, nici despre un coordonator din centrală, nici despre un text „filtrat şi redactat“ al unei mărturii de tipul celei a lui Pacepa, adică mai mult declaraţii politizate în funcţie de interesele momentului şi care trebuiau să răspundă strict directivelor date de comanditar.

Aveţi aici doar mărturia unui operativ de rang înalt (cu „licence to kill“) care se referă la câteva momente care au determinat întreaga istorie ulterioară a evenimentelor, impresionând şi motivând reacţia „populară“. Printre acestea, răpirea în aprilie 1953 a lui Mahmoud Afhartous, şeful de atunci al Poliţiei. Omul dispare fără urmă, va fi asasinat într-o pivniţă. La întrebarea „Aţi fost implicat în asasinat?“ Darbyshire răspunde „Da!“.

Mai povesteşte şi despre încercările sale de a o „convinge“ pe Prinţesa Ashraf, sora Şahului, să vină la Paris prentru a o lămuri cum să-l influenţeze pe Reza Pahlavi să fie de acord cu lovitura de stat: „şi i-am spus foarte clar că-i vom plăti cheltuielile şi, atunci când a scos un pachet întreg de chitanţe, i s-au luminat ochii...“.

Mai povesteşte motivaţiile Marii Britanii de a sprijini lovitura de stat: alături de povestea cu Anglo-Persian Oil Company, ar mai fi fost şi teama că Iranul ar putea cădea sub sfera de influenţă a URSS. În anii precedenţi, Marea Britanie încercase să răstoarne regimul de la Teheran, cheltuind în acest scop sume foarte mari de bani pentru a corupe diverse personalităţi aflate în posturi cheie. Dar Darbyshire, cu deplină linişte sufletească, zice că banii aceia au fost rispipiţi degeaba de către cel care coordonase o acţiune similară precedentă condusă de Robert Zaehner la comanda prim-ministrului Anthony Eden. Darbyshire spune că lovitura „sa“ de stat nu a costat decât 700.000 de lire sterline, „ştiu asta, deoarece eu i-am cheltuit“. Operaţiunile de recrutare erau relativ facile, deoarece oamenii costau foarte ieftin, agentul MI5 povesteşte că a obţinut informaţii vitale de la un general iranian pentru mai puţin de două lire sterline, adică preţul unui kilogram de ceai Lipton.

Tehnic, veţi vedea, pregătirea momentului a vizat două dimensiuni: recrutarea unor grupe de participanţi „la manifestări spontane“, apoi cea strict militară, un plan „care implica cucerirea a punctelor strategice în acele oraşe în care ne gândeam că unităţile militare sunt loiale şahului...cucerirea staţiei de radio..planul clasic“ - după cum relatează Darbyshire. Membrii parlamentului şi alţi sprijinitori erau plătiţi de agentul MI6 cu bancnote ascunse în cutii de tinichea pentru biscuiţi.

A fost realizat şi un documentar despre evenimentele respective, inclusiv pe baza acestei mărturii, film intitulat COUP 53 şi lansat pe piaţă pe 17 august 2020.

În chip de concluzie, iată mesajul de pe afişul filmului: Vechile secrete aruncă umbre lungi.

Şi multe dintre aceste secrete vor începe să fie scoase la lumină, din motive diverse, dar şi deoarece garanţa secretului începe de acum să dispară. În funcţie de gradul de clasificare iniţial, în mod oficial, vălul secretului se ridică după 30, 50, 60 sau 70 de ani, în cazul britanicilor 80 de ani de la petrecerea faptelor (nu de la decesul personajului sau personajelor implicate). Nu mai este mult şi arhivele britanice vor fi deschise pentru secretele celui de-al Doilea Război Mondial, deci vom putea afla informaţii interesante, unele voci spun explozive, inclusiv despre România şi culisele evenimentelor istorice, inclusiv momentul întoarcerii armelor şi motivaţiile reale ale decidenţilor politici de atunci.