Gazda reuniunii va fi şeful Statului Major al Apărării din Lituania, generalul-maior Jonas Vytautas Zukas.

Aceasta este prima reuniune a şefilor organismelor militare, după Summit-ul NATO din Ţara Galilor.

Semn clar de sprijin public, inclusiv la nivelul conducerii colective militare, pentru independenţa, integritatea teritorială şi suveranitatea fostelor republici sovietice baltice, azi, toate trei, Lituania, Letonia şi Estonia, fiind ţări membre ale Alianţei Nord-Atlantice.

Cele trei state baltice, ca şi Polonia, sunt îngrijorate de starea de insecuritate regională, de politica abilă a administraţiei prezidenţiale de la Moscova, de impotenţa parţial mimată a Uniunii Europene, căruia i se închid, uşor, neanunţat, precum în Polonia şi România, robinetele unor conducte de gaze, acestea fiind arma energetică a Federaţiei Ruse. Neletală?

Pe agenda reuniunii generalilor se mai află misiunea NATO în Afganistan şi viitoarele sarcini avute în vedere acolo, schiţate la Cartierul General al Alianţei, dar valide abia după instalarea noului preşedinte afgan la Kabul.

Generalii aliaţi vor face şi un inventar al efectelor, pe plan militar, ale deciziilor luate de şefii de stat şi de guvern la Summitul NATO derulat în Ţara Galilor.

Ce va conţine planul de acţiune bazat pe reacţia la o agresiune luată anterior în calcul sau relativ imprevizibilă, precum şi cât de puternică va fi Forţa de Reacţie Rapidă rămâne, pentru presă, la nivelul unor enunţuri generale.

Şi cum Alianţa Nord-Atlantică va avea un nou secretar general, aşa şi membrii Comitetului Militar al NATO vor alege pe următorul preşedinte, conform consensului realizat deja, la nivelul decidenţilor politici.

Prin urmare, generalul de armată Knud Bartels, actualul preşedinte al Comitetului Militar al NATO, va conduce, pentru ultima oară, şedinţa camarazilor săi.

O reuniune deloc festivistă, în care sobrul general Philip Breedlove, Comandantul Suprem al Forţelor Aliate din Europa (SACEUR) şi generalul Martin Dempsey, şeful Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore de la Pentagon vor fi oratorii cei mai importanţi.

Pentru unii, prezenţa unor subunităţi de elită aliate, rulate prin cele trei state baltice, este o simplă demonstraţie disuasivă.

Un moft.

Ca şi echipamentul militar ce va fi depozitat în Polonia.

Sau exerciţiile aliaţilor din vestul Ucrainei.

Revitalizarea Forţei de Reacţie Rapidă este totuşi, dincolo de impedimentele organizatorice, o veste bună pentru statele de la frontiera de est a NATO.

De altfel şi discursul anterior, al lui Barack Obama, în capitala Estoniei a fost unul de demontare, punct cu punct, a tuturor justificărilor preşedintelui Vladimir Putin privind invadarea parţială a Ucrainei.

Mesajul forte, al preşedintelui american, fiind angajamentul final, de a apăra statele baltice ca pe orice altă ţară aliată, în baza articolului 5.

Amuzant este faptul că mai sunt unii care privesc prezentul ca pe ceva... déjà vu/ already seen.

Deşi trăim în anul 2014, când, la discursul preşedintelui american, din Estonia, considerat cel mai important, după prăbuşirea socialismului în Estul Europei, Vladimir Putin a răspuns, pe 12 septembrie cu afirmaţii previzibile:

1. Sancţiunile nu sunt foarte eficiente şi aproape niciodată nu produc rezultatele aşteptate,

2. În ceea ce priveşte cea mai recentă rundă de sancţiuni, utilizarea acestui mecanism pare oarecum ciudată, deoarece a avut o convorbire telefonică recentă, cu preşedintele Ucrainei, Poroşenko, când a propus un plan în  şapte puncte, care, aşa cum afirmă liderul de la Kremlin, a devenit baza acordurilor de pace semnate la şedinţa grupului de contact, la Minsk.

3. Procesul de pace a început şi după primele contacte s-ar putea produce un acord politic, chiar dacă doar unul temporar, pentru acum. Aceasta este, declară Vladimir Putin, o schimbare... pozitivă în sud-estul Ucrainei.

4. În opinia şefului statului rus, partenerii occidentali au împins lucrurile spre o lovitură de stat anti-constituţională în Kiev, şi apoi au sprijinit operaţiunile militare din sud-estul Ucrainei, şi acum, când situaţia a luat o întorsătură spre o soluţionare paşnică, ei au decis noi sancţiuni. Nevinovata conducere a Rusiei...

5. Preşedintele Rusiei nu se îndoieşte de faptul că Ucraina este folosită de occidentali, ca un instrument pentru a zgudui relaţiile internaţionale. Moscova nu a zguduit Crimeea...

6. Mai mult, Putin a declarat la Duşanbe, că Ucraina a fost făcută ostatică, la dorinţa unor jucători de pe scena internaţională, pentru a revigora NATO, ca organizaţie militară, şi ca un instrument-cheie în politica externă a SUA, pentru ca SUA să-şi consolideze sateliţii săi şi să îi sperie cu o ameninţare din străinătate. "Omuleţii verzi" şi voluntarii din armata rusă, pentru detaşamentele separatiştilor rusofoni, din Doneţk şi Lugansk fiind doar expresii moderne, ale eternului porumbel al păcii...

7. În concluzie, preşedintele Federaţiei Ruse nu vede nimic bun în această practică, reversul monedei geopolitice indicate de el fiind ocuparea paşnică a peninsulei Crimeea. 

Ce opinii au unii sau alţii, pe tema tirurilor verbale ale preşedinţilor Statelor Unite ale Americii şi Rusiei este o chestiune de opţiune personală, de captivitate, sau nu, în mrejele unui trecut ce nicicând nu va mai fi un viitor.

Ce temeri au generalii statelor baltice şi pe ce se bazează acestea se va discuta peste o săptămână, la Vilnius.

Când cei ce se vor aşeza la masă vor exprima şi asculta puncte de vedere care conţin date concrete, fie acestea şi confidenţiale.

Priviţi fotografia de mai sus.

Limbajul corpului preşedintelui rus exprimă siguranţă de sine şi niciun gând de a da înapoi...