Dacă faci abstracţie de realitatea în care trăim şi de tragedia pandemiei, înţelegi de ce liderii lumii stăteau atât de liniştiţi şi convinşi de superioritatea propriilor lor arhitecturi de prevenţie şi apărare în cazul apariţiei unei probleme medicale. Baza acestei estimări globale, reluată în analizele de securitate servite fiecăruia dintre decidenţii politici importanţi ai planetei, se baza pe un unic document, mai precis ediţia de anul trecut a lui Global Health Security Index, cu expertiză într-atât de importantă încât, de mulţi ani, era considerată ca absolut infailibilă, concluziile sale fiind utilizate pentru a completa statusul de putere al uneia sau alteia dintre naţiuni şi de a-i justifica poziţia de forţă în orice tip de negociere.

Este o lucrare complexă, de 324 de pagini, elaborată de specialiştii de la Johns Hopkins University în cooperare cu cei de la Nuclear Threat Initiative şi cu cei de la Economist Intelligence Unit (puteţi accesa aici pagina unde aveţi un link pentru a descăra întregul document precum şi alte câteva informaţii suplimentare).

Iată, deci, aliniate în prezentări grafice oferite de surse diverse ţările care, în viziunea expertă a autorilor, îndeplineau acum câteva luni condiţiile cele mai înalte de siguranţă în ce priveşte pregătirile naţionale pentru a lupta eficient împotriva unei pandemii:

Şi, în mod special, iată ce dădea analiza în ce priveşte capacităţile sanitare deţinute de SUA:

Reacţia firească ar fi (sau ar fi normal dacă lumea ar mai fi oarecum normală) ca decidenţii politici să ceară de defalcare naţională a rezultatelor şi o analiză cât se poate de onestă a găurilor negre care s-au dovedit că populează micro-universurile sistemelor de răspuns la urgenţe civile. În acest caz precis, la pandemii.

Desigur, ar trebui să atragă atenţia – aşa cum spun acum cei de Council for Foreig Relations, că există o concluzie generală a studiului care spunea că, la nivel anului trecut, dintre cele 195 de ţări analizate cu o grilă de 140 de întrebări, rezultatul final „gradul mediu global de pregătire“ a fost de 40,2 din procentul total de 100%. Asta ar putea să explice de ce, în acest moment, sistemele de sănătate cad unul după altul sau sunt deja la limita colapsului şi de ce politicienii în primul rând sunt cuprinşi de panică. Normal să fie aşa dacă nimeni n-a vrut să asculte avertismentele grave conţinute în raport şi a luat doar ce-i convenea, adică partea pozitivă şi care putea eventual să servească în campania electorală.

Avertismentele erau acestea şi s-au împlinit pe deplin: 

Securitatea naţională în domeniul sănătăţii este profund fragilă peste tot în lume. Nicio ţară nu este total pregătită pentru epidemii sau pandemii şi fiecare ţară trebuie să rezolve probleme importante în acest sens.

Dar ce ne facem cu listarea ţărilor cel mai pregătite şi mai nepregătite pentru a face faţă la aceste situaţii extreme? Conform punctajelor înregistrate, SUA şi Marea Britanie – confruntate acum cu adevărate tragedii naţionale – ar fi trebuit să dovedească cea mai mare capacitate de a face faţă situaţiei. Uitaţi-vă însă la ce e acolo şi vedem că ceva nu se leagă: SUA, cu scorul său de 83,5 din 100, se situează în concluziile Raportului pe primul loc la şase categorii absolut esenţiale, adică respectarea normelor internaţionale, sistem de sănătate robust şi comprehensiv, capacitate de răspuns rapid, prevenţie, detectare timpurie şi raportare. Dar, în acelaşi timp, uitaţi-vă care au fost scorurile obţinute şi de alte ţări unde este dezastru, Coreea de Sud, Olanda, Elveţia, Franţa. Politicienii vor trebui să găsească o explicaţie realistă şi să ia măsurile care se impun. Se vor lua oare?

În orice caz, ar trebui dată atenţia necesară, măcar acum, recomandărilor conţinute în raport căci s-ar putea să se vorbească acolo nu numai de priorităţi politice, ci şi despre supravieţuirea noastră a tuturor. Sunt recomandate patru masuri urgente:

  • Secretarul General al ONU ar trebui să ceară organizarea în 2021 a unui Summit al şefilor de state şi guverne pe tema ameninţărilor biologice, inclusiv un punct special privind finanţarea şi capacităţile de reacţie de urgenţă
 
  • guvernele naţionale ar trebui să-şi pună în comun resursele pentru a răspunde riscurilor în domeniul sănătăţii
 
  • capacităţile de securitate în domeniul sănătăţii din fiecare ţară ar trebui să fie transparente şi măsurate în mod regulat, iar rezultatele să fie publicate cel puţin odată la fiecare doi ani
 
  • liderii politici ar trebui să-şi îmbunătăţească foarte importanta capacitate de coordonare în medii nesigure ca acestea de acum, cu accent asupra legăturii între domeniile securităţii şi autorităţile publice din zona sistemelor publice de sănătate.
 

Acestea erau spuse în februarie anul trecut şi, din nefericire, au fost înţelese doar în registul „recomandări generale de politici publice”, de regulă ignorate de clasa politică orientată îndeosebi spre propriile sale priorităţi. De cu totul altă natură. Acum, lucrurile se schimbă deoarece tragedia i-a obligat pe politicieni, cel puţin pe unii dintre ei, să-şi aducă aminte că ar trebui să facă ceva pentru a mai salva ce se mai poate, începând cu propria lor reputaţie şi carieră. Alţii, după cum vedeţi, încearcă cu disperare să instrumentalizeze criza, vorbind în continuare despre soluţii de partid şi căutând să-şi păstreze vadul politic, cât şi cum mai e el.

Speranţa este că, brutal, ceilalţi, cei mai influenţi, au înţeles că este nevoie de o redeschidere urgentă de punţi peste prăpăstiile pe care tot ei le creaseră, devenind, chiar peste noapte, promotori ai dialogului şi cooperării, cu atât mai convinşi adepţi ai principiului solidarităţii cu cât începe să se arate perspectiva unei recesiuni globale.

Să vedem dacă se va organiza măcar o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU, urmată de măsuri comune ale celor 5 membri permanenţi.

Între timp, peste 70 de organizaţii non-guvernamentale şi personalităţi de anvergură mondială au semnat o cerere prin care solicită Statelor membre ale OMS să ia măsurile necesare pentru a garanta o repartiţie echitabilă la scară globală a viitoarelor tratamente şi vaccinuri împotriva noii pneumonii virale (aveţi aici pagina cu apelul iniţial şi lista finală de semnatari). Semn că există cel puţin un dubiu major justificat asupra capacităţii organismelor mondiale de a convinge guvernele şi/sau companiile farmaceutice de a oferi gratuit tratamentele şi de a nu declanşa, aşa cum se aşteaptă multă lume, o nouă luptă pentru supramaţie folosind drept treaptă de salt pandemia de coronavirus.

Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul al General al OMS anunţă o „testare istorică“ pentru patru vaccinuri  anti-COVID-19

Întrebarea este presantă deoarece directorul general al OMS a anunţat că „un vaccin va fi gata în 12-18 luni, dar că, între timp, recunoaştem nevoia de terapii pentru tratarea de pacienţi şi salvarea de vieţi. Suntem fericiţi că putem anunţa deja că pacienţi din Spania şi Norvegia vor fi înscrişi curând într-o testare clinică de solidaritate în care vom compara siguranţa şi eficienţa a patru medicaţii diferite şi combinaţii medicamentoase împotriva COVID-19. Este un test istoric care va duce la scurtarea dramatică a timpului necesar pentru a crea dovezi clare asupra modului în care funcţionează medicamentele respective“.

Acum ar trebui să înceapă povestea solidarităţii internaţionale în acţiune. O vom vedea oare?