Zapad 2021: înconjurarea Ucrainei din trei părţi de către Rusia

Foto EPA EFE

Exerciţiile Zapad 2021 sunt considerate cele mai puternice instrumente de marcare a unor evoluţii militare agresive la frontiera NATO şi UE.

Aşa şi este, noile evoluţii şi proiecte de integrare Rusia- Belarus în cadrul proiectului statului comun, dar şi anunţatele achiziţii de armamente ruseşti de către Belarus marchează o prezenţă militară rusă mai substanţială pe teritoriul statului condus de Lukashenko şi la frontiera cu Polonia şi statele baltice. Dar cea mai importantă discuţie este despre situaţia de securitate şi problemele pe care noile evoluţii din Zapad 2021 le au asupra Ucrainei, cea mai vulnerabilă, mai expusă şi mai evidentă ţintă a acestei pre-poziţionări care anunţă ameninţarea din trei direcţii şi înconjurarea Ucrainei de către Rusia.

Zapad 2021: 200.000 oameni şi toată gama comunicării strategice ofensive pe masă

Zapad-2021 este un exerciţiu anual al Staffului de comandă al Rusiei, care se desfăşoară o dată la 4 ani, de data aceasta pe direcţia Vest, între 10 şi 16 septembrie. La exerciţiile definite ca ruso-belaruse de către Putin – şi la care Aleksandr Luashenko a adăugat că, pe direcţia Vest, există, practic, o singură armată a celor două state, dar în care armata belarusă e coloana vertebrală – participă circa 200.000 de militari, inclusiv cei din Flota Nordului. Zapad amestecă exerciţii şi pregătire militară la nivel şi cu număr enorm de forţe pentru a face faţă unui război regional pe scară largă, demonstraţii de capabilităţi şi semnale politice. El permite Statului Major al Armatei Ruse să dezvolte şi să testeze concepte operaţionale, legătura şi integrarea civil-militară, să realizeze experimente cu structura forţelor, cu mobilizarea rezerviştilor şi elemente logistice.

Anul acesta, exerciţiul prevede un atac din partea statelor occidentale/NATO şi, deci, o fază de apărare de 3 zile, urmată de o fază de recuperare a teritoriului timp de 4 zile. Scenariul de apărare are, însă, elemente relevante pe direcţia strategiilor de atac, realizate în faza a doua a exerciţiilor, care a început luni, 13 septembrie. Pe de altă parte, Rusia a adus numeroase capabilităţi noi: este vorba despre roboţii de război Platforma M care sunt controlaţi de la distanţă şi sunt echipaţi cu lansatoare de grenade şi mitraliere, şi vehicule tactice Sarmat 2 noi. Dar poate cele mai importante sunt semnalele politice pe care Rusia le transmite.

Anul acesta, surpriza a venit de la participarea a 200 de militari indieni, care au demonstrat puterea de foc, în condiţiile în care la exerciţii nu au participat China şi Pakistanul, rivalii Indiei. Contingentul armatei indiene este alcătuit din Regimentul Naga de Infanterie mecanizată şi comandourile Forţei Aeriene Indiene, care au intrat în acţiune luni, 13 septembrie, la Nijnii Novvgorod, în Rusia. Duminică a fost exersată o operaţiune de tip Special Heliborne Operation (SHBO), o acţiune de desant din elicoptere a forţelor speciale.

Pe această dimensiune, semnalul politic al Rusiei ar putea fi lecturat în cheia unei reaşezări şi lărgiri a opţiunilor, şi ca reacţie la criticile occidentale şi naţionale care arată că Rusia parcă este distrasă de la temele reale de ameninţare care vin din partea Chinei, forţând întotdeauna operaţiuni aventuristice în Orientul Mijlociu şi Africa şi considerând Occidentul ca duşman faţă de care se pregăteşte să se apere sau pe care să-l atace, pentru a acoperi ameninţarea reală din sud-Est, din partea Beijingului, pe care-l consideră şi-l declară aliat. Semnalul politic marchează formula alternativă şi faptul că Rusia are opţiunile deschise şi poate contracara şi o eventuală evoluţie nefavorabilă venind din partea Chinei cu ajutorul Indiei. Şi India a fost fericită să marcheze acest semnal al unei posibile alianţe la care să recurgă dacă China sau Pakistanul o pun sub presiune, împreună sau separat.

Semnalele politice şi strategice din Belarus: preluarea controlului militar pas cu pas.

Sigur că majoritatea lecţiilor învăţate vor putea fi discutate la finalul exerciţiilor, mai ales după ce vom vedea inversată marea desfăşurare de forţe care a început în iulie în regiune. Dar deja există temeri majore pe două direcţii: dimensiunea exerciţiilor, de obicei subdimensionată în rapoartele către OSCE şi când e comunicată vecinilor – inclusiv din NATO şi UE, potrivit prevederii acordurilor de transparenţă şi construcţia încrederii din cadrul OSCE – pe când participarea reală e mult superioară, cum o arată toate precedentele; apoi posibilitatea ca de aici să existe şi alte acţiuni ce ar putea urma. Dacă Ucraina se aşteaptă şi e pregătită oricând pentru un semnal de ocupare a teritoriului mai în profunzime şi război pe scară largă a Rusiei, care ar completa exerciţiile, şi Estonia, şi Lituania marchează faptul că nu poate fi exclusă o operaţiune succesivă chiar împotriva acestor state membre ale NATO.

Dar partea cea mai îngrijorătoare pare să vizeze mai degrabă Belarusul. Deja presiunea de a trece la faza de aplicare a elementelor statului comun şi ale apărării comune datează de ceva timp. Anul trecut, Aleksandr Lukashenko denunţa chiar aceste presiuni ale Rusiei împotriva independenţei Belarusului. Între timp a schimbat tactica, după protestele ce au urmat alegerii sale pentru a 6-a oară în fruntea statului – după eliminarea contracandidaţilor, arestarea lor şi represiunea împotriva manifestaţiilor de stradă extinse de anul trecut.

Rusia şi Belarusul au acceptat dezvoltarea unui număr mare de proiecte de adâncire a integrării în aşa-numitul stat comun, un lucru pe care Lukashenko l-a tergiversat, temporizat şi căruia i s-a opus. Acum Belarusul pare prins într-o menghină care-l integrează. Mai mult, lucrurile par să se desfăşoare deja, sub acoperişul exerciţiilor comune. Astfel, Rusia şi Belarus au anunţat că sunt de acord cu crearea a trei centre de training de luptă, parte a acordurilor de Parteneriat Strategic pe 2021-2025, dintre care unul în Belarus, la Grodno, pentru forţele aeriene şi ale apărării aeriene, şi două în Rusia, la Kaliningrad şi la Nijnii Novgorod.

Perspectiva este ca centrul de training să nu fie altceva decât o formulă de deschidere a bazei militare ruse cu armament rus, şi acesta venind din transferurile Rusiei către Belarus, anunţate de către Lukashenko, transferuri de circa un miliard de dolari ce cuprind şi baterii S400. O asemenea opţiune ar determina faptul că pe teren, lângă frontiera Belarusului cu statele NATO şi UE, apar capabilităţi ruse noi şi extrem de relevante, ce pot fi operate de soldaţii ruşi prezenţi, ceea ce crează probleme majore şi ameninţări pe toate direcţiile.

Ameninţările pentru Ucraina: înconjurată din trei direcţii, subiect al presiunilor şi al unei posibile invazii

În cazul Ucrainei, e legitim ca aceasta să-şi facă probleme. Cu Crimeea anexată, cu o parte a teritoriului său din regiunile Donetsk şi Luhansk ocupate de trupe ruse şi construct separatist, Ucraina poate întotdeauna să fie reticentă şi temătoare că o ofensivă mai departe în adâncime poate interveni oricând. Sigur, e discutabil dacă Lukashenko va permite o integrare mai departe a celor două state. E discutabil şi dacă Lukashenko va permite staţionarea sine die a trupelor ruse pe teritoriul său naţional; aşa cum există o dispută la nivelul analiştilor şi în a accepta dacă Belarusul şi Lukashenko vor permite utilizarea teritoriului Belarus pentru lansarea unei ofensive din nord asupra teritoriului ucrainean.

Totuşi, nici un planificator ucrainean şi nici un politician cu răspundere în domeniul securităţii nu ar putea exclude un asemenea scenariu, şi trebuie să se pregătească pentru el. Mai întâi pentru că lucrurile erau deja complicate: presiunea pe frontiera de Est este evidentă, ca şi cea din Sud, unde anexarea Crimeii vizează şi dorinţa de a merge mai departe, în regiunea Zaparoje, sub pretextul accesului la apă(şi aprovizionarea cu gaz) – în contextul unei situaţii precare a Crimeii.

Rusia a exersat şi desantul pe ţărm, deci agresiunea din sud ar putea avea şi această componentă de desant de pe apă, într-o localitate ucraineană de litoral. Mai nou, prezenţa şi evoluţiile din Belarus pot însemna şi faptul că, dacă de data aceasta ţinta a fost Belarusul, punctele de sprijin şi proiectare a forţei multiplicate astăzi pot servi pentru o fază doi a planificării operaţiunii care ar viza Ucraina, în viitor, cu un atac pe direcţia Nord, pe care Kievul trebuie să fie în măsură să o respingă.

Mai mult, lăsarea în Belarus, ca şi la frontiera estică a Ucrainei, în luna aprilie, a unor contingente şi armamente pre-poziţionate nu este deloc liniştitoare pentru Kiev. Chiar dacă sunt convinşi că acum nu sunt neapărat ţintă, poziţionarea, tipul exerciţiilor şi comportamentul general lasă să se presume şi o asemenea gândire, despre construcţia unei posibile ameninţări directe în viitor. Ucraina este, oricum, preocupată şi nemulţumită de faptul că numărul de trupe şi echipamentul rus în jurul frontierelor sale cresc dramatic.