Dar asta nu înseamnă că nu trebuie recunoscută, cu tristeţe, diferenţa calitativă reală a demersului de politică externă prin care, de decenii, Ungaria a reuşit să se impună în forţă pe scena internaţională şi să-i facă pe partenerii europeni şi nu numai să identifice Budapesta ca nucleul de putere cu care trebuie să se discute, sau să se ţină seama, în orice discuţie cu şi despre soarta Europei Centrale şi Est.

Vreau să vă vorbesc azi de un exemplu de mare diplomaţie agresivă a unei ţări mici, foarte aproape de acţiune, definiţia clasică învăţată în şcolile exclusiviste de bună guvernare. Adică, ştiind că nu dispune de niciunul dintre argumentele de mare putere, Ungaria şi-a clădit propriul eşafodaj prin care să devină "putere inconturnabilă" la nivel regional şi continental. Pe de o parte, a contribuit la crearea Grupului de la Vişegrad şi a adăugat trăsături distinctive, în tuşe uneori foarte groase şi contrastante, pledoaria necontentivă împotriva migraţiei ilegale, în favoarea unei Europe albe şi creştine. Şi, astfel, a izbutit să aducă pe scena politică europeană (apoi cu susţineri imediate şi masive din diverse zone ale lumii, altfel ideologic aflate în bătălii istorice) un element identitar pe care l-a propus, deloc fără greutate, celor din PPE, familia lor politică, acum profund recunoscătoare pentru acest cadou care le-a permis să reziste în europarlamentare cu un argument credibil. Pe care se bat acum cam toate partidele din zona dreptei.

Pe lângă asta, în paralel, au căutat să impună şi un alt principiu, cel al deschiderilor egale de şanse de care trebuie să beneficieze la modul absolut toate statele membre UE şi NATO. Drept care, pe cale de consecinţă, a fost prima ţară din ilustra companie din care facem şi noi parte care a spus că este absolut nedrept, neprincipial şi fals ca doar unii membri "de prim rang" să aibă dreptul să deschidă relaţii comerciale ultra-profitabile cu alte ţări, Rusia, China, ţările din spaţiul Eurasiatic în general şi altele să rămână cu dreptul de a ridica mâna când se comandă votul în favoarea unor pachete de sancţiuni. Desfăcându-se astfel (şi preluând în siajul său alte ţări din zonă) de o subordonare exclusivă faţă de americani, fapt care, bine gândit şi argumentat, nu a răcit nicidecum relaţia Washington-Budapesta. 

Aşa am ajunge la situaţia în care Ungaria, deschizând toate porţile înspre aceste orizonturi, revine brusc în zona de maximă atenţie politicoasă şi invidioasă a partenerilor occidentali care, cu precizia unui instinct educat de secole, au intuit că nodul de putere/contact cu uriaşele spaţii emergente din est se construieşte şi deja s-a stabilizat la Budapesta. Ocolind, ignorând şi lăsând România la marginea acestei istorii care este acum în construcţie.

Drept care şi pe cale de consecinţă, Ungaria trece la nivelul rumător, bazându-se pe forţa acestor argumente dar, aş spune iarăşi plin de invidie meschină, sprijinându-se pe prestaţia unei tinere generaţii de politicieni pe care, ani şi ani de zile, au pregătit-o în marile centre de putere ale lumii, inclusiv la Bruxelles. Asta în timp de ai noştri perpetuează autodistrugerea oricărei şanse prin acţiuni absolut iresponsabile cum a fost foarte recenta "promovare de grup", masivă, a tuturor celor care rămăseseră "pe dinafară" şi trebuiau recompensaţi de partid. A fost promovare pe bază de concurs, deci s-a putut umple legal toată grila de reprezentanţi economici de la ambasade, cu mici şanse să fie daţi afară de următoarea guvernare, posibil la fel de fricoasă şi impotentă ca şi toate celelalte.

Dar să revenim la exemplul dat de diplomaţia vecinilor noştri. Cu o zi înaintea vizitei la Budapesta a Preşedintelui Putin, Ungaria a blocat prin veto o Declaraţie comună a NATO în privinţa Ucrainei deoarece în text nu era menţionată "lipsirea de drepturi" de care suferă minoritatea maghiară din Ucraina.

"Ungaria nu va preda comunitatea maghiară din Transcarpatia în faţa geopoliticii" a transmis ministrul de externe de la Budapesta după ce ţara sa a refuzat să aprobe Declaraţia redactată de către ambasadorii statelor membre, în semn de protest deoarece în text nu erau reluate câteva amendamente propuse de delegaţia maghiară, cerând ca Ucraina să respecte drepturile minorităţilor în conformitate cu legislaţia internaţională. Şi mai spunea că ştie că interesele celor 150.000 de membri ai comunităţii maghiare din Ucraina "nu cântăresc foarte greu peste mări, dar noi trăim aici, în Europa Centrală şi de Est; interesele fiecărui cetăţean de etnie maghiară este ceva îndeajuns pentru ca noi să luăm atitudine". Interesele care să cântărească diferit "peste mare", să fie explicaţia reală a blocajului acestei declaraţii prin care prietenii din NATO ai preşedintelui Trump ar fi vrut, în aceste momente tensionate pentru cariera sa politică, să transmită că Ucraina să nu cedeze şi, dacă în faţa comisiei de anchetă parlamentare din Camera Reprezentanţilor va fi convocat ministrul de externe de la Kiev, acesta să ştie că are şi ceva susţinere euro-atlantică? Aşa zic gurile rele, dar parcă nu mi-ar veni să cred că s-ar putea aşa ceva.

Mai degrabă este vorba de continuarea, e adevărat la un nivel superior, a jocului de tip "înaintaş la rupere" pe care, în anumite momente-cheie, Ungaria şi-l asumă, singură sau prin coroborarea unor semnale conjugate din parte unor mari parteneri. Ştie că poate s-o facă, ştie că are oamenii necesari, ştie că, la nevoie extremă, partenerii o vor proteja şi, ca prin minune, apar şi contracte economice cu dobânzi super-avantajoase, li se vor deschide pieţe de export, etc. Iar acum, că tot veni vorba de ieşit la luptă, doamna Judit Varga, ministrul Justiţiei, zice că ţara sa nu aprobă şi astfel blochează bugetul multianual al UE în forma propusă de Preşedinţia finlandeză. Asta în numele intereselor sale proprii dar şi vorbind în numele unui grup de ţări "prietenele coeziunii", zicând că nu vrea ca Budapesta, pe următorii şapte ani, în condiţiile unui buget prost gânditi, să ia fonduri rezultate din tăierile de la alte ţări şi nu din alocări directe, ca până acum. Şi, cu delicateţea specifică acestui nou gen de diplomaţie frumoasa doamnă din Ungaria (foto) reamintea colegilor săi europeni că, în condiţiile în care au fost aduse toate probele cerute din partea Ungariei, "articolul 7 de procedură împotriva Ungariei ar fi putut deja să fie închis".

Cam aşa se joacă. Aşa am fi putut juca şi noi.

Cred că, poate, nu e timpul pierdut să sperăm că, peste câteva decenii, în spaţiul unei generaţii, am putea reuşi să şcolim actori pentru coridele internaţionale de înalt nivel. Dacă nu, tot mai avem o şansă: să ne distrăm cu Maria Grapini la Tela Viv şi să drăcuim a necaz, eventual dând şi cu cuşma de pământ. Dar, atenţie, daţi uşor şi cu grijă, costă multă, e Made in China, nou-nouţă şi, doamne fereşte şi apără, poate aude cineva şi se supără.

În rest ce să mai zică diplomaţii noştri? Ce au învăţat sub zodia înţelepciunii carpato-danubiano-pontice care spune că, în domeniul lor de activitate, cel mai bine e să nu creeze probleme nimănui, ca urmare aplicând, până la ieşirea din serviciile active, principiul străvechi "n-aude, na vede, na greul pământului". Traducându-l grafic, în termenii noilor stăpâni, la noi iese doar aşa:

Poate va fi vreodată altfel şi atunci mai vorbim.