Ucraina ştie că doar NATO o poate apăra de Rusia, dar ce şanse are să adere la Alianţa Nord Atlantică? VIDEO

Ucraina ştie că doar NATO o poate apăra de Rusia, dar ce şanse are să adere la Alianţa Nord Atlantică? VIDEO

Ucraina îşi doreşte să devină cât mai rapid membră NATO.

Autorităţile ucrainene şi-au propus acum să adere la NATO până cel târziu în 2030. Dar, deocamdată, Ucraina nu îndeplineşte standardele necesare. Potrivit experţilor, acest lucru se datorează în special nivelurilor ridicate de corupţie şi lipsei de transparenţă în sectorul apărării, pe lângă disputele sale teritoriale şi etnice nerezolvate, unele cu state membre.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ucraina îşi doreşte să devină cât mai rapid membră NATO – o spune preşedintele acestei ţări, Volodimir Zelenski, care a cerut conducerii alianţei să grăbească procedura de aderare. Şeful statului ucrainean este de părere că intrarea în NATO este singura modalitate prin care poate fi oprit conflictul cu separatiştii din estul ţării, în Donbas şi Lugansk. Zelenski a discutat cu secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, după o accentuare a confruntărilor în regiunile separatiste, dar şi din cauza unei consolidări a capacităţilor militare ruse în zonă despre care ucrainenii cred că va duce la o escaladare a conflictului cu separatiştii.

După discuţia cu Stoltenberg, Zelenski a publicat şi un mesaj pe Twitter în care spune că „este momentul ca NATO să accepte dorinţa mai veche a Ucrainei de a adera la alianţă”. De asemenea, preşedintele ucrainean spune că ţara sa este pregătită şi angajată spre îndeplinirea reformelor necesare pentru a intra în NATO. „Reformele nu sunt suficiente pentru a opri Rusia. Intrarea în NATO este singura modalitate pentru a încheia războiul din Donbas”, a spus Zelenski care mai spune că speră ca Ucraina să fie invitată să adere la planul de acţiune pentru calitatea de membru al alianţei.

Pledoaria ministrului de Externe ucrainean

Într-un articol din Atlantic Council , ministrul de externe ucrainean, Dmitro Kuleba, face o pledoarie pentru ce ar merita ţara sa să fie primită în NATO. „Ucraina de astăzi nu este doar un beneficiar de securitate, ci un donator de securitate în regiunea sa. Ucraina combate cu succes agresiunea Rusiei de aproape şapte ani, protejându-se  nu numai pe ea însăşi, ci şi o regiune mai largă între Marea Baltică şi Marea Neagră. Ucraina a acumulat o experienţă de nepreţuit descurajând agresiunea rusă pe câmpul de luptă militar tradiţional şi în domeniul războiului hibrid, care se extinde de la atacuri cibernetice la dezinformare şi nu numai. Aceşti factori par să facă din Ucraina un candidat puternic pentru aderarea la NATO. 

Aceasta este partea raţională a răspunsului la întrebarea preşedintelui Zelenski  omologului său american : „De ce Ucraina nu este încă în NATO?” . Cu toate acestea, există şi o latură emoţională de luat în considerare. Poate că cel mai bun mod de a înţelege această dialectică este adoptând o abordare neuroştiinţifică şi explorând atât abordările raţionale, cât şi cele emoţionale ale viitoarei aderări a Ucrainei la NATO.  Orice analiză raţională ar include necesitatea de a creşte şi mai mult interoperabilitatea forţelor armate ucrainene cu colegii lor NATO. Aceasta ar presupune finalizarea implementării standardelor NATO şi continuarea cu procesul mai larg de reforme euro-atlantice. 

Latura emoţională a ecuaţiei este mult mai puţin simplă. O combinaţie de mituri şi temeri se activează imediat ori de câte ori cuvintele „Ucraina” şi „NATO” apar în aceeaşi propoziţie. În mod frecvent, acest uragan al emoţiilor depăşeşte orice logică sau raţiune. Spre deosebire de lista de sarcini complet raţională, acest răspuns emoţional este în mod periculos înşelător şi trebuie abordat în consecinţă. În ultimii ani, Rusia a combinat operaţiunile militare cu campaniile de dezinformare menite să justifice acţiunile sale agresive. O temă cheie a fost ideea unei Rusii defensive fundamental obligate să-şi protejeze graniţele de „expansiunea NATO”. 

Această întreagă naraţiune se bazează pe pretenţiile demontate de o „promisiune” făcută de Occident faţă de Uniunea Sovietică de a nu extinde NATO spre est după căderea Zidului Berlinului. Potrivit versiunii ruseşti a evenimentelor, secretarul de stat al SUA, James Baker, i-a promis liderului sovietic Mihail Gorbaciov în 1990 că NATO nu se va deplasa spre est dacă URSS ar permite reunificarea Germaniei de Est şi de Vest. Documentele de arhivă demonstrează că nu s-a făcut vreodată un astfel de angajament. Chiar şi Gorbaciov însuşi a declarat în octombrie 2014 că subiectul nu a fost discutat la acea vreme.

Are sens. La începutul anului 1990, nimeni nu ar fi luat în considerare posibilitatea ca vreuna dintre ţările din Pactul de la Varşovia să aspire teoretic la aderarea la NATO. În schimb, singurele discuţii privind extinderea NATO s-au referit în mod specific la Germania de Est. Această înşelăciune oarecum primitivă, dar în întregime caracteristică, a permis Moscovei să promoveze mitul unei NATO duplicitare şi expansioniste. Între timp, Rusia , în mod convenabil, pozează în rolul de victimă, forţată să se protejeze ocupând terenurile vecinilor săi. 

Din păcate, mulţi oameni din întreaga lume continuă să fie atraşi de această capcană. Mitul Rusiei asediate care se apără galant de NATO expansionistă constituie o parte centrală a argumentului mai larg că lumea occidentală ar trebui să caute să evite „provocarea” Rusiei. O lecţie cheie a anilor 2000 şi 2010 este că nimic nu invită  mai mult Kremlinul la agresiune decât apelurile „să nu provoace” Rusia. În realitate, Moscova a fost întotdeauna bună la vânzarea fricii. Ar trebui să ascultăm cu atenţie semnalele Rusiei, dar nu trebuie să permitem acelor semnale să ne ghideze asupra luării unor decizii strategice. 

La summit-ul de la Bucureşti din 2008, NATO a precizat că Ucraina şi Georgia vor deveni membre NATO într-o zi. Alianţa a sprijinit, de asemenea, cererile ambelor ţări pentru planuri de acţiune pentru aderare (MAP) şi a convenit că acesta ar fi următorul pas către eventuala aderare. Au trecut 13 ani de la summitul de la Bucureşti, dar Ucraina şi Georgia încă aşteaptă. Elefantul din cameră a fost întotdeauna Rusia. În 2008, ni s-a părut o idee bună să încercăm să calmăm elefantul rus, dar acum este clar că a fost o eroare. De la summitul de la Bucureşti din 2008, Ucraina şi Georgia au fost ambele atacate militar de Rusia, pierzând multe vieţi şi un teritoriu considerabil. Această agresiune a fost limitată, dar cu un cost tragic ridicat. Ucraina a pierdut peste 14.000 de vieţi în timp ce se apăra de atacul rusesc. Niciuna dintre ţări nu s-a înclinat în faţa agresiunii ruseşti. Nici nu şi-au abandonat aspiraţiile de a deveni membri NATO. Dimpotrivă, ambele au implementat numeroase reforme pentru a-i apropia de alianţă şi au obţinut statutul de parteneri de oportunităţi consolidate ai NATO.(...) 

Încrederea dintre alianţă, Ucraina şi Georgia a crescut constant. Ultimul exemplu a fost participarea mea, alături de omologul meu georgian David Zalkaliani, la recenta reuniune ministerială închisă a NATO privind securitatea în Marea Neagră. Merită subliniat faptul că, de asemenea, Ucraina a accelerat recent propriile sale reforme euro-atlantice interne. În special, parlamentul ucrainean a adoptat o primă lectură a mult aşteptatei reforme a Serviciului ucrainean de securitate, în conformitate cu recomandările NATO. Creşterea încrederii între serviciile speciale din Ucraina şi statele membre NATO, împreună cu creşterea interoperabilităţii între forţele armate, este vitală. Credem că este timpul pentru paşi suplimentari în această direcţie.

Ucrainenii înţeleg că un plan de acţiune pentru aderare nu este acelaşi cu aderarea, dar ar fi totuşi un semnal clar că ideea viitoarei aderări la NATO nu este doar o declaraţie. Acest pas ar demonstra că alianţa îşi menţine propriile angajamente asumate la Bucureşti în 2008. Ar transmite un semnal clar că NATO se angajează să apere valorile democraţiei şi libertăţii, unde dreptul naţiunilor de a alege propriul viitor este fundamental. Mai mult, succesul Ucrainei şi al Georgiei ar demonstra altora că merită să lupţi pentru libertate şi democraţie. 

Ucraina şi Georgia contează pentru NATO. Chiar şi în statutul lor actual de parteneri, mai degrabă decât de membri, ei apără deja de facto flancul estic al alianţei şi joacă un rol crucial în securitatea regiunii Mării Negre. Ucraina a contribuit la misiunile conduse de NATO de zeci de ani. Mai recent, criza COVID-19 a evidenţiat beneficiile sinergiilor Ucraina-NATO. NATO a oferit Ucrainei unele echipamente medicale necesare pentru a contracara pandemia, în timp ce flota unică de avioane de marfă Antonov din Ucraina a permis membrilor alianţei să primească provizii medicale urgente“, punctează  Dmitro Kuleba, şeful diplomaţiei de la Kiev. 

Punctele slabe ale Ucrainei

Ucraina şi Georgia, două foste republici sovietice, sperau deja să se alăture planului de acţiune de aderare la summit-ul Alianţei din 2008 de la Bucureşti, dar mai multe capitale occidentale, în special Paris şi Berlin, au preferat să nu susţină această idee pentru a nu deranja Rusia. Trei luni mai târziu, un război fulgerător a izbucnit între Georgia şi Rusia, rezultând înfrângerea Tbilisi. În 2014, Moscova a anexat peninsula ucraineană Crimeea, după o revoluţie pro-occidentală în Ucraina. Câteva săptămâni mai târziu, partea de est a ţării s-a trezit implicată în războiul cu separatiştii pro-ruşi, care de atunci a provocat peste 14.000 de vieţi şi aproape 1,5 milioane de strămutaţi. Ucraina şi-a anunţat pentru prima dată scopul de a adera la NATO sub conducerea preşedintelui Leonid Kuchma în 2002. Cu toate acestea, în timpul preşedinţiei lui Viktor Ianukovici în 2010, ţara a adoptat statutul de nealiniat, ceea ce însemna să nu participe la nicio alianţă politico-militară. 

După destituirea lui Ianukovici în 2014 şi anexarea Crimeii de către Rusia, Ucraina şi-a reluat cursul spre aderarea la NATO. În 2019, parlamentul ucrainean a votat în favoarea stabilirii „constituirii ireversibile a Ucrainei către integrarea europeană şi euro-atlantică” în constituţia ţării. Autorităţile ucrainene se aşteaptă acum să adere la NATO până în 2030. Deocamdată, Ucraina nu îndeplineşte standardele necesare pentru aderarea la NATO. Potrivit experţilor, acest lucru se datorează în special nivelurilor ridicate de corupţie din ţara ex-sovietică şi lipsei de transparenţă în sectorul apărării, pe lângă disputele sale teritoriale nerezolvate. Conform „Studiului privind extinderea NATO” al alianţei (care ghidează deciziile  cu privire la acceptarea de noi state membre), ţările care doresc să adere la NATO trebuie să soluţioneze astfel de dispute prin mijloace paşnice. 

Documentul mai spune că „nu există o listă fixă sau rigidă de criterii” pentru a invita noi membri să adere la NATO şi că aceste decizii sunt luate în mod individual. Andri Zahorodniuk, fost ministru al apărării în Ucraina (2019-2020), a menţionat că planul de aderare la NATO şi calitatea de membru este o decizie politică care nu este legată formal de standarde. Cu toate acestea, Ucraina trebuie să demonstreze partenerilor săi că standardele sunt aplicate şi că autorităţile doresc să devină membru al NATO nu prin cuvinte, ci prin fapte. „Trebuie să lucrăm cu ţările care nu sunt încă convinse că Ucraina ar trebui să fie membră a NATO. Nu toate ţările ne susţin în căutarea aderării, de exemplu Franţa. Diplomaţii noştri ar trebui să colaboreze cu ei, oficialii noştri ar trebui să lucreze şi să promoveze deciziile adecvate [...] La fel de bine ar fi să avem un ambasador la NATO. Nu o mai avem de ceva vreme. E o problemă. […] În plus, controlul civil este important. Dacă nu avem control civil, nu vom putea niciodată să aderăm la NATO. 

General SBU: Fără NATO, Ucraina nu are nicio şansă în faţa Rusiei. Kievul riscă să piardă noi teritorii 

Un general ucrainean atrage atenţia că fără sprijinul NATO ţara sa nu poate câştiga un conflict militar cu Federaţia Rusă, iar în opinia sa Alianţa nu va interveni. Şi dacă ar face-o nu s-ar merge până la capăt, deznodământul pentru Kiev fiind pierderea mai multor teritorii. Generalul ucrainean Vasili Vovk, fost şef al departamentului de investigaţii din cadrul Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU), în cadrul unui interviu acordat postului de televiziune Naş şi citat de agenţia de presă Ria Novosti, oferă o imagine mai lucidă cu privire la un potenţial conflict între Ucraina şi Federaţia Rusă şi atrage atenţia că NATO nu va interveni într-un asemenea scenariu. 

El oferă exemplul Georgiei. Iar fără sprijinul direct al Alianţei, consideră Vovk, Ucraina nu poate câştiga un conflict militar cu Federaţia Rusă. „Toată lumea înţelege că fără NATO nu vom câştiga un război”. El precizează însă că NATO nu ar intra într-un conflict cu Moscova pentru Ucraina şi are dubii dacă ar face-o chiar dacă Ucraina ar fi stat membru (n.a. - fapt imposibil de realizat în pofida insistenţelor Ucrainei, din cauza conflictelor militare în care ţara e angrenată).

Generalul ucrainean mai precizează că într-un conflict direct între Ucraina şi Federaţia Rusă, cu participarea directă a Moscovei, NATO va face un pas înapoi pe modelul Georgia iar Ucraina ar putea pierde şi mai multe teritorii în zona de sud-est a ţării. Generalul SBU a subliniat că până în prezent, în decurs de doar câţiva ani, Ucraina a pierdut Crimeea şi controlul asupra Donbasului.

Si alţi analiti împărtăşesc idea că NATO nu va intra într-un asemenea ipotetic conflict indiferent cât de mult îşi doreşte Ucraina acest lucru, din motive evidente (pornind de la faptul că Ucraina nu e membră NATO, până la problemele interne pe care Kievul le are precum corupţia, încălcarea drepturilor minorităţilor, anti-occidentalismul promovat de naţionalismului ucrainean etc). Maximum pe care ar putea să îl facă Alianţa, cu precădere SUA, e să sprijine Ucraina pe modelul sprijinului acordat separatiştilor pro-ruşi de către Moscova. Iar din din 2014 până în prezent, SUA au oferit asistenţă de securitate Ucrainei în valoare de 2 miliarde de dolari.  

Bogdan Aurescu: Rusia este provocarea strategică a momentului pentru NATO şi Occident 

Ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, a afirmat miercuri că Rusia reprezintă provocarea strategică a momentului pentru NATO şi întregul Occident, într-un interviu acordat cotidianului italian la Repubblica în marja unei vizite pe care efectuează la Roma la invitaţia omologului italian Luigi di Maio. ”În faţa unor ameninţări complexe trebuie să ne demonstrăm unitatea şi solidaritatea şi să conştientizăm că împreună vom fi mai puternici. Altfel, comunitatea noastră de valori şi securitate va fi afectată”, a spus Aurescu.

„Gestionarea relaţiilor cu Federaţia Rusă constituie o provocare strategică, mai actuală ca niciodată. Relaţiile UE şi NATO cu Federaţia Rusă traversează o perioadă complicată pe fondul unui deficit de încredere accentuat. Vizita la Moscova a lui Josep Borrell a demonstrat, alături de alte provocări recente, lipsa reală de interes din partea Moscovei pentru un dialog pragmatic, principial şi onest. Este important să nu uităm nici ceea ce a generat starea actuală: situaţia din estul Ucrainei şi anexarea ilegală a Peninsulei Crimeea. Întreaga Vecinătate Estică traversează o perioadă de tensiuni intra-statale şi interstatale. Atmosfera este foarte tensionată, mai ales pe fondul acţiunilor de militarizare pe axa Marea Baltică – Marea Neagră. 

Peninsula Crimeea a fost transformată într-o platformă de proiecţie a forţei ruse până în Estul Mediteranei şi în Orientul Mijlociu. Din aceste considerente, relaţiile cu Rusia depind, în principal, de asumarea şi respectarea de către aceasta a angajamentelor internaţionale şi implicarea de o manieră constructivă în soluţionarea conflictelor din Vecinătatea Estică. Relaţii durabile şi predictibile se pot edifica doar prin respect ferm al normelor de drept internaţional, prin respect reciproc ca parteneri egali”, a spus Aurescu, pe larg, conform transcriptului furnizat de MAE. Şi ministrul român al apărării, Nicolae Ciucă a pledat pentru ca regiunea Mării Negre să ocupe un loc prioritar pe agenda euro-atlantică de securitate în conformitate cu importanţa specială recunoscută pentru întreaga securitate europeană, criticând comportamentul “contestatar al echilibrului geopolitic de la Marea Baltică la Marea Neagră” pe care Rusia îl manifestă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările