Există, ca puncte de referinţă, câteva texte fundamentale, considerate pe drept cuvânt ca precursoare excepţionale la nivelul viziunii, prin descrierea cu mare acurateţe a ceea ce se petrece acum şi, mai ales, a ce pare să urmeze în continuare. Acum când, din ce în ce mai vizibil şi în forţă, se redefinesc sferele de influenţă, se recompune raportul de forţă între marii actori ai planetei şi se precizează statutul de putere şi capacitatea lor de decizie viitoare.

Printre aceste texte mereu evocate se numără şi uluitoarea analiză politică făcută în 1984 de  Zbigniew Brezinski (fost consilier pe securitate naţională al Preşedintelui Carter între 1977-1981), document excepţional, studiat acum în câteva dintre şcolile unde se pregătesc elitele decidenţilor politici, text premonitoriu intitulat Viitorul conferinţei de la Yalta. Actual, perfect actual şi astăzi...parte a unei discuţii la care am asitat, în dezbatere fiind posibilele formule de dezvoltare ale Europei, ideile politologului american fiind reluate ca un prim argument pentru a ceea ce ar trebui să devină o Uniune Europeană mare actor al scenei politice mondiale, actor credibil şi cu obiective clare în domeniul politicii externe şi de securitate.

Citiţi cele ce urmează cu gândul la ce se întâmplă acum în Orientul Apropiat, cu negocierile de la Geneva, cu noul joc de putere ruso-american. Nimic nu se întîmplă degeaba şi nimic din ceea ce vedem nu poate fi înţeles fără imaginea largă a unei realităţi definite prin rădăcinile sale istorice. Ale unei istorii pe care, cel mai adesea, nici măcar nu am avut şansa s-o ştim în resorturile sale ascunse.

Conferinţa de la Yalta nu este o problemă terminată. Trecutul ei se află undeva departe în timp şi viitorul ei poate fi mai rău decât se crede în general....Yalta are o mare semnificaţie geopolitică deoarece simbolizează lupta care se duce pentru viitorul Europei...o luptă care implică în continuare America şi Rusia, dar de acum ar trebui să fie clar că o soluţie constructivă pe plan istoric este improbabilă fără un rol mai activ al obiectului diferendului, adică Europa însăşi...tabloul de fundal al Conferinţei de la Yalta era o Europă în stare de prostraţie. Această Europă care fusese un far al civilizaţiei, se sinucisese istoric generând două conflicte devastatoare în răstimpul a doar un sfert de secol. Atunci când cei doi lideri ai democraţiilor americană şi britanică s-au întâlnit cu tiranul georgian al tuturor Rusiilor pentru a decide asupra viitorului Europei, Europa continentală era absentă de la deliberări. Şi, în acel moment, o mare parte a viitorului său se decidea pe câmpul de luptă unde marile armate extra-europene veneau din vest şi din est spre teritoriul german, inima Europei...Conferinţa de la Teheran contribuise şi ea să întărească speranţele grandioase ale lui Stalin, britanicii se dovedeau incapabili şi americanii puţin doritori să se opună planurilor vaste pe care Stalin le devoala prudent, sondând cu la fel de mare prudenţă intenţiile şi dorinţele interlocutorilor săi. Stalin şi asociaţii săi mizaseră în mod abil pe sentimentele anti-imperialiste ale americanilor pentru a micşora rolul britanicilor în aranjamentele din perioada post-conflict, pe rivalitatea dintre britanici şi francezi pentru a se asigura că, după încheierea ostilităţilor, în Europa nu avea să apară nici un centru efectiv de putere.

Din punctul de vedere al ruşilor, tendinţa lui Roosvelt de a vorbi despre „cei patru jandarmi ai lumii” nu putea avea decât un singur sens geopolitic: principal preocupare a Americii va fi emisfera occidentală, o Chină slabă va rămâne închisă în propriile ei probleme politice, o Mare Britanie în stare de faliment se va împotmoli în dificultăţile sale imperiale, în timp ce cvasi-totalitatea continentului Asiatic ar fi sub paza celor patru jandarmi….Surpriza anglo-americanilor şi lipsa lor prelungită de reacţie în faţa amplorii ambiţiilor sovietice sunt cel puţin remarcabile dacă analizăm cât de mult din obiectivele tradiţionale ale Rusiei reflectau aspiraţiile lui Stalin…sunt într-atât de apropiate de cele ale Ţarului Nicolae în timpul Primului Război Mondial, încât ne putem întreba dacă Stalin şi Molotov nu scoseră planurile din epoca respectivă pentru a le folosi la rândul lor…

Se poate spune că la Yalta a început bătălia de după război pentru Europa, cu toate că s-a afirmat, în Vest, că era vorba despre un triumf diplomatic absolut, anunţând o perioadă durabilă de aranjamente cu Estul…De fapt, Yalta a reprezentat ultimul efort al partenerilor din război de a construi împreună lumea post-conflict

Spre deosesebire de Conferinţa de la Teheran, unde Churchill era încă în mod limpede egalul lui Roosvelt, la Yalta americanii s-au poziţionat în frunte, prefigurând lumea bipolară ce era pe cale să se nască. Marea coliziune care a avut loc de fapt la Yalta a fost cea între bunele intenţii vagi ale lui Roosvelt asupra viitorului Europei şi imprecizia voită a lui Stalin în ce priveşte dorinţa rusă de a domina acest viitor. Primul voia cu disperare să creadă în principiul cooperării după război, în timp cel cel de-al doilea exploata deliberat acest lucru pentru a crea a situaţie de fapt, presând occidentalii să accepte revendicările sovietice atât la vest cât şi la estul continentului eurasiatic….

Aşa cum spunea Preşedintele Mitterand : Orice ne-ar permite să ieşim din Yalta ar fi bun..Dar cum să ieşi din Yalta? …trebuie să existe o opţiune mai bună pentru America şi Europa decât o Europă fărâmiţată şi prostrate care perpetuează antagonismul americano-sovietic sau o Europă separată de America şi care să accepte încet dominaţia sovietcă asupra continentului eurasiatic. Această a treia opţiune există: emergenţa unei Europe mult mai vie din punct de vedere politic, mai puţin dependentă militar de SUA, încurajată pe această cale de o Americă ghidată de o viziune corectă asupra istoriei…Această a treia opţiune necesită o strategie pe termen lung, de un fel neimaginat de Occident de când se confruntă cu dilema Yalta…Este important să repetăm că rediscutarea Yaltei nu se poate face cu o schema prestabilită sau printr-o iniţiativă spectaculoasă. Contururile viitorului nu se pot reduce la un plan clar, cu faze specific şi acorduri detaliate. Cer mai degrabă un angajament specific şi un sens al direcţiei strategice către un process evolutiv care va avea propria sa dinamică. În orice ca, pentru SUA; apariţia unei Europe mai dinamice este o chestiune pozitivă căci, în ultimă instanţă, o lume pluralistă este în interesul Americii.

În plus, o asemenea dezvoltare ar îndepărta o primejdie majoră şi anume Acela că, dacă moştenirea de la Yalta nu este ştearsă în mod deliberat - şi într-un mod paşnic – la est, s-ar putea să devină o realitate în vest. Altfel spus, Yalta trebuie îngropată în trecutul Europei dacă nu vrem să-i reprezinte viitorul.“

Puteţi consulta aici textul integral al articolului politologului american, desigur axat pe analiza istorică şi perspectivele de modelare a jocurilor ce erau previzibile pentru un număr foarte mic de oameni în acel an 1984, multe dintre ele concretizate ca atare în acordul de la Malta.

Dar, multe dintre ele, rămase probleme deschise pentru realitatea unei lumi multipolare apărută, brusc după căderea Zidului Berlinului şi aflată acum în restructurare rapidă prin raţionamentul , voinţa şi presiunea celor două mari supraputeri.

Se reface acum o structură de putere, avertismentul american către Europa este formulat în termeni tulburător de identici cu cei folosiţi de Brezinski, starea de aşteptare este sensibil aceeaşi. Asta nu înseamnă că cineva mai are timp. Sau ar vrea să mai creeze un spaţiu de timp pentru a vedea ce se mai poate face. Europa este lăsată să se descurce din ce în ce mai singură pentru că spaţiile de negociat sunt altele şi actorii sunt cei desemnaţi.

Cum şi unde se va scrie un nou accord global de tip Yalta? Cred că nu va trece mult timp şi vom afla, dacă nu cumva s-a şi scris prima ciornă.