Suspiciuni de holeră la bordul unui avion sosit din Algeria în Franţa: Un copil a fost internat de urgenţă

Suspiciuni de holeră la bordul unui avion sosit din Algeria în Franţa: Un copil a fost internat de urgenţă

FOTO www.crash-aerien.news

Autorităţile franceze au evacuat 147 de pasageri şi membrii echipajului unui zbor Oran-Perpignan, după ce un copil de la bord a fost suspectat că ar fi infectat cu holeră, conform pompierilor, scrie Reuters.

Ştiri pe aceeaşi temă

Copilul în vârstă de opt ani a fost transportat la spital pentru verificări după ce a suferit de vărsături şi diaree în timpul zborului.

O sursă din poliţie a informat că mama copilului şi alţi pasageri care s-au aflat în apropierea lui au fost, de asemenea, internaţi.

Un alt copil şi încă o persoană au rămas la bord, au anunţat autorităţile.

Restul de pasageri şi membrii echipajului au fost transportaţi la o facilitate de decontaminare pentru a fi verificaţi.

Luna trecută, Algeria a anunţat, pentru prima oară în 22 de ani, o nouă izbucnire a holerei după ce 50 de persoane au fost infectate iar două au murit.

Autorităţile algeriene au anunţat că boala este sub control iar de trei zile nu a mai fost raportat niciun caz nou.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările