Cu autorităţile separatiste ocupând clădiri publice de la o oră la alta, incidente violente în oraşul de la ţărmul Mării Negre, Odessa, şi una dintre cele mai intese zile din conflictul recent în capitala de facto a separatiştilor, Slaviansk, ziarul „Adevărul“ vă relatează din prima linie, despre ultimele mişcări de trupe, mărturii ale celor implicaţi în atacurile de ieri, opinia localnicilor despre alegerile regionale, dar şi despre viaţa de zi cu zi a oamenilor obişnuiţi într-un oraş aflat sub asediu.

Dimineaţa zilei de luni, 5 mai, a început ca orice zi obişnuită pentru locuitorii Slavianskului. Încercând din răsputeri să păstreze aparenţele unui oraş normal, magazinele s-au deschis, băncile funcţionau şi traficul, controlat strict de filtrele separatiste, se desfăşura în condiţii normale.

Imaginile tancurilor ce patrulează străzile oraşului, indivizi înarmaţi, îmbrăcaţi în uniforme militare fără însemne, stive de cauciucuri şi bolovani rostogoliţi în mijlocul arterelor principale îţi amintesc totuşi că te afli într-o zonă de război.

Stare de urgenţă în oraş

Confirmarea avea să vină puţin după ora prânzului, clopotele bisericilor, alarma de război improvizată a oraşului, avea să spargă liniştea străzilor şi să alerteze populaţia la un nivel fără precedent de la începutul crizei.

Un avanpost al armatei ucrainene fusese atacat pe drumul principal dintre Slaviansk şi oraşul vecin, Kramatorsk. Acolo, cu câteva ore înainte, în aceeaşi dimineaţă, soldaţii ucraineni mi-au mărturisit că nu au nicio intenţie de a intra în oraş pentru moment. Erau relaxaţi, chiar uşor glumeţi, dar fermi pe poziţie. Atacul a fost unul scurt, aşa cum se desfăşoară multe dintre războaiele moderne. Două blindate ale separatiştilor, împreună cu o unitate militară extrem de bine pregătită şi înarmată, au atacat pe flancuri poziţiile armatei ucrainene. Incidentul s-a soldat cu pierderi considerabile de partea proruşilor. Circa 30 de morţi şi un număr semnificativ de răniţi. De partea ucrainenilor, patru soldaţi au căzut victime atacului separatist.

Străzile oraşului au rămas pustii pe parcursul întregii zile, numeroase baricade fiind ridicate ca răspuns la aceste incidente. Accesul şi traficul către oraş au fost suspendate, acesta reluându-se abia în cursul după-amiezii de ieri.

O noapte cu soldaţii proruşi

Seara am încercat să avansez către avanposturile separatiştilor pentru a vorbi cu soldaţii aflaţi în prima linie. Acolo e podul Andreivka, la ieşirea din Slaviansk, iar pregătirile erau în toi. Fortificaţiile s-au întărit în câteva ore, în timp ce sodaţii intraseră deja în stare de alertă maximă.

Am fost lăsat să documentez noaptea ce a urmat cu condiţia să nu întreb nume sau să filmez feţe. A fost o noapte foarte lungă, atât pentru soldaţii extrem de extenuaţi, cât şi pentru locuitorii din apropierea acestui filtru, prima linie în eventualitatea unui atact al armatei ucrainene.

Traficul, sporadic şi desfăşurat doar pentru situaţii extreme, a încetat complet cu puţin înainte de miezul nopţii, când legea marţială introdusă de primarul auto-proclamat, Ponomarev, a intrat în vigoare.

Soldaţii s-au adunat în jurul focului, încălzindu-se lângă un cazan ruginit. Frigul neobişnuit pentru această perioadă a anului pare că-i afectează şi mai mult din cauza oboselii şi a stresului ultimelor 12 ore. Au pierdut mulţi camarazi astăzi şi tăcerea e apăsătoare.

Profilul generaţiei de sacrificiu

Ca să te afli aici într-o noapte ca asta trebuie să fii extrem de motivat. Aşa că i-am întrebat pe câţiva despre motivaţiile personale iar acestea au fost, în mare parte, ancorate într-o frustrare faţă de evenimentele politice de la Kiev, o dorinţă de mai bine şi o nevoie disperată de mecanisme şi pârghii sociale care să le ofere un trai mai bun nu atât lor, cât familiilor lor.

Fiecare dintre ei se vede ca făcând parte dintr-o „generaţie de sacrificiu“, un sacrificu care este dus până în punctul extreme: câmpul de luptă. Sunt motivaţi aceşti soldaţi şi, dupa noaptea de luni, nu mai am nici cea mai mică îndoială că pentru ei acest conflict a început deja şi sunt dispuşi să-l ducă până la capăt.

„Sunt aici pentru că m-am săturat de corupţie. Avem nevoie de ordine, de legi“
Tânăr separatist în Slaviansk

Sunt din diferite categorii sociale, majoritatea cu meserii semi-calificate. Cei mai mulţi au lucrat în fabricile de ceramică, industria ce angajează o bună parte din locuitorii Slavianskului. Cu fabricile închise, timpul petrecut pe baricade pare să fie cel mai bun lucru pe care-l pot face.

Sunt tineri, dar nu foarte mulţi. Cu mult mai puţini faţă de soldaţii pe care i-am întâlnit nu cu mult timp în urmă în Crimeea. „Sunt aici pentru că m-am săturat de corupţie. Avem nevoie de ordine, de legi“, îmi mărturiseşte cel mai tânăr dintre ei, cu arma odihnindu-i-se de bocanc şi doar la câţiva metri de maşinile fără număr de înmatriculare cu ajutorul cărora patrulează străzile Slavianskului. Nu i se pare contradictoriu să vorbească despre ordine şi lege lângă autovehicule luate cu forţa de la autorităţile ucrainene şi să le conducă fără numere?  „Nu. Momentan e stare de urgenţă“.

Conversaţia se întrerupe când farurile unor maşini ce se apropie dinspre oraş luminează feţele celor circa 20 de oameni de la acest filtru. Sunetul rece al siguranţei mitralierelor aşterne o tăcere ca de mormânt. Deşi nu alerţi, toţi sunt extrem de atenţi. Sunt două dubiţe cu civili. Sunt abordaţi cu precauţie şi verificaţi, atât ei, cât şi interiorul maşinilor. Li se permite accesul. Sunt „de-ai lor, cu treabă“, îmi spun câteva clipe mai târziu.

N-au încredere în Occident 

Conversaţia se reia. Sunt curioşi de România. În afară de Mircea Lucescu şi de clişeele „Epocii de Aur“ nu cunosc prea multe. Mă întreabă cât se câştigă mediu acasă. Nu par prea impresionaţi de răspuns. E doar cu ceva mai mult faţă de cât câştigă cei mai mulţi şi aici. Au o neîncredere extrem de adâncă în valorile şi principiile europene, pe care le consideră la mâna americanilor. De fapt, totul e din vina americanilor, iar ei nu sunt dispuşi să devină „noua Siria“, mărturiseşte o umbră al cărei chip abia îl zăresc printre limbile de foc ale cazanului din mijlocul grupului.

Şansele separatiştilor de a primi îngrijirile medicale amănunţite în Slaviansk sunt foarte mici. 

Li se spune „terorişti“

E ora 4.30 dimineaţa. Cei mai mulţi au aţipit, rezemaţi de puşcă sau, după caz, de lansatorul de grenade. Sunt totuşi alerţi. La cea mai mică mişcare sar în picioare. Un alt convoi de maşini se apropie. O ambulanţă ale cărei forme distinctive îi face să ofteze şi să înjure cu amar, în coloană. Duce la Doneţk câţiva dintre răniţii care au nevoie de îngrijiri medicale serioase. Cu doar două spitale la o populaţie de circa 120 de mii de locuitori, într-un oraş închis, şansele lor de a primi îngrijirile medicale amănunţite sunt foarte mici.

Câteva clipe mai târziu mi se comunică că e timpul să plec. Mi s-a permis un acces fără precedent, într-o seară cu multă încărcătură emoţională. Riscurile sunt prea mari acum, spre răsărit, când traficul se reia.

Am petrecut o noapte întreagă. Am pus întrebări, unele fără răspuns, cele mai multe cu un răspuns atât de mult ancorat în motive personale încât e foarte greu să-i judeci obiectiv. De la Kiev, de la Moscova, sau chiar din fotoliile analiştilor politici din Bucureşti, aceştia sunt terorişti. De aici, din mijlocul lor, elementul uman iese din când în când la suprafaţă, prin găurile cagulelor la fel de negre ca timpurile ce se aştern momentan peste Slaviansk.