Ce a stârnit atâta furie?

În discursul său la închiderea conferinţei Partidului conservator, Brian Johnson a comparat angajamentul ucrainieni şi lupta lor pentru libertate şi împotriva invaziei ruseşti împotriva ţării lor cu campania pentru Brexit şi cu atitudinea celor care au votat pentru ieşirea din UE. Şi cred că într-adevăr este vorba despre un strălucit exemplu de manipulare politică a suferinţei altora în scopul justificării propriei platforme politice şi actelor de guvernare care au provocat pierderi şi suferinţe propriei tale ţări. Se încearcă astfel o instrumentalizare politică a războiului în care pier oameni şi este pe cale să fie distrusă o ţară, doar pentru a mai câştiga voturi profitând de simpatia pentru durerea poporului ucrainean în ideea justificării în perspectivă eroică a eşecului reprezentat BREXIT.

„Ştiu că instinctul poporului acestei ţări, ca şi a poporului ucrainean, de a alege de fiecare dată calea libertăţii... Atunci când poporul britanic a votat pentru BREXIT într-o proporţie într-atât, într-atât de mare, nu cred că asta s-a petrecut din cauză că ar fi fost, nici pe departe, ostil străinilor, ci deoarece dorea să fie liber să facă lucrurile altfel şi ca această ţară a noastră să fie capabilă să se conducă singură"  - a spus Boris Johnson

Liderul liberal democraţilor britanici, Sir Ed Davey a spus că prim-ministrul Boris Johnson reprezintă „o ruşine naţională", adăugând că a compara referendumul cu copiii, femeile şi bărbaţii care mor sub bombele lansate de armata lui Putin reprezintă o insultă la adresa fiecărui ucrainean. Pe aceeaşi linie merg şi comentariile făcute de Lord Barwell, membru al conservatorilor britanici şi fost parlamentar, cunoscut în primul rând deoarece a fost şeful de cabinet al prim-ministrului Theresa May: „În afara afirmaţiei că britanicii au votat în cadrul unui referendum liber şi corect, nu există absolut niciun fel de legătură care să permită comparaţia asta cu cei care-şi riscă viaţa pentru libertate şi ca să-şi apere ţara împotriva invaziei plus că ucrainienii luptă pentru libertatea de a intra în UE...", cu referire directă la ceea ce spusese preşedintele Zelenski luna trecută, când a menţionat că invazia rusească a început imediat după ce depusese cererea oficială de aderare a ţării sale la UE.

Comparaţia nu numai că doare rău. Este, în esenţă, marca unui dispreţ profund pentru ceea ce este non-british şi, din această cauză, poate fi folosit la liber, oricând, în orice context, pentru a servi unei propagande interne şi externe pro-british. De data asta, în acest caz anume, interesul este de a reîncălzi supa extrem de tulbure pe care o constituie fenomenul Brexit, mai ales în contextul în care el începe să fie decorticat cu mult mai mare atenţie, chiar prin prisma mărturiilor, multe, succesive, ale unor foşti membri ai echipei de guvernare a lui Boris Johnson care nu se sfiesc să vorbesc despre minciunile care au marcat campania în favoarea ieşirii Marii Britanii din UE.

Dar, în definitiv, asta au ales britanicii, au ieşit din jocul şi din spaţiul european, atunci, totuşi, de ce atâta scandal?

Pentru că, dincolo de comparaţia directă cu Ucraina, vorbele ciudate rostite de premierul britanic, ovaţionat la scenă deschisă, au dezvăluit cu mult curaj un sentiment dominant printre membrii nucleului de bază al acestui partid, cel pe baza căruia au promovat cu real entuziasm şi convingere nevoia urgentă de rupere de UE. E vorba despre credinţa că Uniunea Europeană, construcţia în care britanicii înşişi ceruseră odinioară să adere pentru a scăpa de izolarea şi sărăcia care se profila după ce decolonizarea îndepărtase din ce în ce mai multe dintre fostele dominioane-sursă din care erau mulse nemilos bogăţiile trimise de decenii saus ecole înspre metropolă.

Dar, pe fond, UE le-a stat tot timpul în gât ca structura care elabora legislaţii comune pentru întreg spaţiul european şi, în consecinţă, a început să fie prezentată, progresiv şi din în ce mai presant, drept un nou spaţiu echivalent cu ceea ce URSS impunea statelor vasale din zona sa de influenţă: astfel, pe cale de consecinţă, UE a fost comparată cu Noua URSS, URSS redivivus cu sediul la Bruxelles, deservind şi umilind interesele naţionale puse să slujească scopurilor mondialiştilor şi progresiştilor, mă rog, toate poncifele transmise pentru a fi reluate ca atare, fără niciun fel de modificare, pe reţele de troli organizate în toate ţările europene şi nu numai.

Echivalenţa asta între UE şi Noua URSS nu este numai una făcută pentru propagandă. Folseşte propagandei, se imprimă în conştiinţa unui anume electorat definit de un anume nivel reduse de cunoştinţe şi beneficiind exclusiv de informaţia de tip internet, corozivă şi partizană. Dar, de departe, nu este numai atât şi, după părerea mea, de aici îngrijorarea provocată unor politicieni de primă mărime de remarcile cel puţin neobişnuite ale premierului britanic.

Cred au sesizat corect că acesta este începutul unui nou tip de platformă politică, ultra-militantă, care să poată servi, pe baza exemplului ucrainean invocat ca precedent, pentru acţiunea viitoarelor mişcări politice şi partide politice suveraniste a căror platformă să fie centrată pe tema ieşirii ţărilor lor din UE şi, de ce nu, pe formarea unor alianţe în jurul Marii Britanii care să redevină astfel pol de putere în centrul şi estul Europei.

Sigur că nu este imposibil deoarece, spre exemplu, dacă ducem până la capăt comparaţia Brexit-Ucraina, vedem că, aşa cum spune premierul britanic, totul se naşte pe baza dorinţei comune a popoarelor de a lupta pentru dreptul de a decide liber asupra viitorului. OK, dar ce te faci dacă, aşa cum s-a văzut, structura sau structurile din care vrei să faci parte, adică, în cazul ucrainienilor, UE şi NATO, spun că nu poate fi vorba despre aşa ceva, cel puţin pentru perioada următoare, deoarece nu corespunzi criteriilor menţionate în Tratate?

Nu face nimic, de ce, spre exemplu, nu s-ar putea dezvolta organizaţia deja creată acum şi care reuneşte într-un proiect de cooperare Marea Britanie, Polonia şi Ucraina, mai ales că şi Polonia are probleme grave cu UE şi a început să fie tăiată de la fondurile comunitare, exact climatul în care să apară o propagandă solidă în favoarea POLEXIT. Ar mai fi ţări care să fie tentate de o asemenea cooperare în afara regulilor UE? Sigur că mai există, cel puţin Georgia sau R.Moldova în cazul care Parteneriatul Estic îşi va da obştescul sfârşit tocmai sub presiunea spaimei create de invazia rusă. De ce nu s-ar naşte, cu Marea Britanie şi acceptând principiul Rule Britannia, un spaţiu european alternativ, mult mai fără reguli, pentru cei obosiţi de reguli, regulamente şi ideologia construcţiei europene?

Dar, şi aici are dreptate Boris Johnson, mai întâi trebuie ca din ce în ce mai multe entităţi să ceară să fie deconectate din UE sau să fie create condiţiile favorizante pentru a o face, adică expandarea a cât mai multe agende suveraniste şi independentiste. Credeţi cumva că este o simplă himeră sau că totul se limitează la Ucraina?

Vă înşelaţi amarnic, şi în asta stă adevărata ameninţare. Începutul deja se produce. Vorbim mâine deoarece, din păcate, chiar avem despre ce.