Primul deces atribuit unui atac cibernetic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un atac informatic a perturbat grav funcţionarea unei clinici germane şi a provocat un deces. O pacientă aflată în situaţie critică, care trebuia să fie operată acolo, nu a supravieţuit transferului către un alt spital.

O pacientă care trebuie să fie operată de urgenţă la Clinica Universitară din Düsseldorf a decedat în cursul transferului către un alt spital, devenit indispensabil din cauza unui atac informatic care a paralizat funcţionarea instituţiei medicale, relatează BFM TV.

Incidentul s-a produs acum o săptămână. Hackerii au blocat funcţionarea aparatelor clinicii şi au cerut o despăgubire pentru a-şi înceta atacul. Unii pacienţi care necesitau intervenţii chirurgicale de urgenţă au fost transferaţi către alte spitale. O singură femeie nu a supravieţuit operaţiunii, ea murind în drum spre un spital din oraşul Wuppertal, situat la 30 de kilometri distanţă.

Poliţia din Düsseldorf a deschis o anchetă pentru omor prin imprudenţă şi a pornit pe urmele atacatorilor.

Este vorba de primul deces provocat direct de un atac cibernetic şi înregistrat ca atare, notează sursa citată.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite