În primul rând trebuie cititorii să ştie că Chişinăul este singurul oraş care contează în Republica Moldova. Toate celelalte localităţi au sub 100 000 de locuitori, marea lor majoritate chiar sub 10 000 de locuitori. Dincolo de Prut nu contează uneori atât de mult cine conduce statul, cât mai ales cine deţine controlul în capitală.

Apoi este de ştiut că niciodată după căderea imperiului sovietic şi până astăzi capitala nu a avut un primar pro-rus, ci un lider recunoscut ca fiind pro-român. Aceasta a fost şi una din principalele probleme ale lui Andrei Năstase, care s-a dezis total de România(aici nu vorbim de înţelegerile mafiote cu liderii politici de la Bucureşti).

La momentul de faţă socialiştii pro-ruşi deţin preşedinţia, primăria capitalei şi toate ministerele de forţă, inclusiv controlează serviciile secrete. Fac ei acest lucru nu în numele lor, ci în numele celor care au asigurat finanţarea partidului.

Trebuie de asemenea de ştiut faptul că socialiştii provin din comunişti, care provin din agrarieni. Practic aceste personaje şi rudele lor trecute, prezente sau viitoare, deţin controlul dincolo de Prut de când se ştiu. Inclusiv partidele emanate de revolta din 2009 au avut ca şi lideri personaje dubioase ce au reieşit din aceeaşi mocirlă.

Aceste personaje oscilează foarte bine între România şi Federaţia Rusă, după cum bate vântul, pentru ca în realitate să deţină controlul în numele unui grup mafiot asupra unui teritoriu românesc şi asupra a patru milioane de români.

România a dus cu siguranţă o politică greşită în ultimii ani din două puncte de vedere: a girat pentru o clasă politică declarat pro-europeană dar în fapt o clică mafiotă, în al doilea rând a asigurat finanţarea funcţionării statului Republica Moldova.

Oricum am privi lucrurile, statul Republica Moldova nu este unul prieten al României şi asta mai ales prin prisma faptului că deţine teritorii care aparţin de drept României şi care au fost luate sub presiunea armelor. Apoi dincolo de Prut sunt peste trei milioane de români, iar statul Republica Moldova nu s-a oprit absolut niciodată din a duce o politică de deznaţionalizare a acestora.

Luând în considerare cele de mai sus nu există absolut nici o raţiune ca România să ajute economic, financiar sau politic statul vecin, ci tocmai invers.

Trecând peste acest lucru, afacerişti dubioşi din Republica Moldova şi-au obţinut cu rapiditate cetăţenia şi au trecut Prutul. Aici au afaceri de succes în timp ce la Chişinău duc o politică antiromânească. Sigur că aici nu ei sunt de vină ci proştii de la Bucureşti.

Ce este de făcut acum? Absolut, dar absolut nimic. Rusia nu a trimis niciodată bani dincolo de Prut ca să se asigure de dezvoltarea regiunii ci numai pentru a întreţine sistemul politic mafiot. România dacă întrerupe finanţările şi, mai mult, cere să se respecte regulile şi blochează alte finanţări la nivel internaţional, statul vecin va intra în colaps.

Nu vă imaginaţi că socialiştii vor avea vreo şansă sau că şi-au propus să transforme Republica Moldova într-un paradis pentru cetăţeni... nici vorbă de aşa ceva. Tocmai de aceea trebuie lăsaţi să facă ceea ce ştiu ei mai bine, adică să fure.

Vreo doi-trei ani de domnie socialistă poate vor trezi la realitate şi guvernanţii naivi de la Bucureşti şi înţelegem că singurul lucru bun care îl putem face este să readucem, prin orice mijloace, acest teritoriu acasă.