Operaţia de refacere a himenului şi testarea virginităţii, interzise în Marea Britanie

Operaţia de refacere a himenului şi testarea virginităţii, interzise în Marea Britanie

Marea Britanie -Parlament FOTO Shutterstock

Guvernul britanic are în vedere interzicerea operaţiei de refacere a himenului şi testele de virginitate, pe fondul constrângerilor la care sunt supuse femeile şi fetele din anumite comunităţi, iar o opinie în acest sens a fost exprimată şi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, scrie BBC.

Ştiri pe aceeaşi temă

Prin această intervenţie chirurgicală este recreat himenul femeii, care în unele culturi este legat de virginitate şi a fost descris ca o formă de abuz. 
 
Procedura va fi incriminată, precum şi testarea virginităţii. 
 
Ministrul Sănătăţii Gillian Keegan a spus că guvernul „este determinat să protejeze femeile şi fetele vulnerabile din ţară”.
 
Himenoplastia costă în clinicile din Marea Britanie în jur de 3.000 de lire sterline. 
 
Procedura recrează o membrană subţire numită himen care acoperă parţial intrarea vaginului. Se face de obicei ca modalitate de a „repara” himenul. 
 
Dar Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a spus „un himen aparent nu este un indicator sigur al actului sexual”. 
 
Himenul femeii se poate rupe în mai multe situaţii, nu doar printr-un act sexual, precum prin practicarea unor sporturi sau foloseirea tampoanelor. 
 
Practica himenoplastiei apare în culturi conservatoare pentru care virginitatea are o mare însemnătate. 
 
OMS a afirmat că testele de virginitate se fac în 20 de ţări. 
 
Guvernul a promis la sfârşitul anului trecut să „introducă în legislaţie interizcerea himenoplastiei cu prima ocazie”. 
 
Acum a inclus amendamente în proiectul de lege privind sănătatea şi îngrijirea, care ar incrimina „convingerea” unei persoane să îşi facă operaţia şi ar putea fi pedepsită cu până la cinci ani de închisoare. Ar putea fi infracţiune şi realizarea procedurii peste hotare. 
 
Anul trecut, când proiectul de lege a fost în Camera Comunelor, guvernul l-a modificat pentru a interzice testarea virginităţii după ce a numit practica „imposibil de apărat”.
 
Activiştii spun că testarea virginităţii şi himenoplastia sunt strâns legate. 
 
Diana Nammi, director executiv al Organizaţiei pentur drepturile femeilor iraniene şi kurde, este de acord cu interzicerea procedurii şi a spus: „Fiecare femeie şi fată care se confruntă cu această operaţie invazivă, este constrânsă - direct sau indirect - să se prezinte ca „fecioară” şi, în multe cazuri se realizează pentru a permite o căsătorie forţată, organizată de familia ei. Himenoplastia cauzează traume şi în jur de jumătate dintre cazuri nu are rezultatul aşteptat în timpul actului sexual, lăsând-o vulnerabilă la abuzuri sau chiar la uciderea din onoare”. 
 

Vă recomandăm şi: 

 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările