Un român găsit vinovat de moartea a 39 de transfugi, în Anglia, a primit cea mai grea pedeapsă: 27 de ani de închisoare

0
0
Pedepse uriaşe în cazul camionului morţii în care s-au sufocat 39 de vietnamezi. Un român a încasat 27 de ani de detenţie FOTO

Trei români au fost condamnaţi definitiv la închisoare, iar doi sunt judecaţi încă, în procesele uriaşei grupări de traficanţi de fiinţe umane care a provocat moartea a 39 de transfugi, găsiţi sufocaţi într-un camion frigorific, în estul Londrei, în 2019.

Românii Gheorghe Nica, Valentin Calotă, Alexandru Ovidiu Hanga, împreună cu Marius Drăghici şi Ştefan Dragoş Damian, încă judecaţi, au fost puşi sub acuzare în cazul şocant al celor 39 de migranţi vietnamezi, găsiţi morţi în octombrie 2019 într-un camion frigorific din Londra. 

Victimele, între care se aflau şi opt adolescenţi, plătiseră câte 10.000 euro/persoană, ca să ajungă în Marea Britanie, dar au murit sufocate în containerul camionului, la temperaturi de 38,5 C, în timp ce traversau Canalul din Belgia spre Essex, camionul fiind abandonat apoi într-o zonă industrială din estul Londrei. 

Cazul a fost anchetat de autorităţile din Belgia, Franţa, Marea Britanie şi Vietnam, scoţând la iveală o uriaşă grupare de trafic de carne vie care funcţiona sub paravanul unei banale firme de transport din inima Irlandei de Nord şi care a făcut peste un milion de lire sterline de pe urma migranţilor. 

Procesele declanşate în acest caz s-au soldat cu pedepse grele pentru membrii grupării. Potrivit Daily Mail, ultimul proces s-a terminat pe 21 ianuarie, în acest an, în Belgia, unde au fost judecate, în total, 23 de persoane, între care şi liderul vietnamez al traficanţilor, Vo Van Hong, în vârstă de 45 de ani. Acesta a fost condamnat la 15 ani de detenţie, pentru conducerea unei organizaţii criminale, grupare care, spun autorităţile belgiene, a reuşit să introducă în Anglia 115 migranţi în perioada septembrie 2018 şi data arestării liderului, în mai 2020.

Migranţi în container

Procurorii belgieni au arătat în timpul procesului că banda era „foarte bine organizată”, avea legături în Franţa, Ţările de Jos şi Germania, şi s-a specializat în transportul clandestin de oameni în Europa, apoi în Marea Britanie şi şi-au stabilit ca "sediu" un apartament aflat în proprietatea lui Vo Van Hong, situat deasupra unei pizzerii de pe Ninoofsesteenweg, principala autostradă care străbate cartierul Anderlecht.  

Gruparea a folosit o companie irlandeză de camioane care importa în mod regulat biscuiţi vietnamezi pentru a-i duce pe migranţi peste Canalul Mânecii. În cazul victimelor decedate, anchetatorii au refăcut şi traseul parcurs. Pe 21 octombrie, cu două zile înainte de găsirea cadavrelor, migranţii au fost duşi din casele conspirative ale lui Vo Van Hong la Paris, iar a doua zi, la Bierne, în nordul Franţei, unde au fost urcaţi în containerul frigorific.

Victimele s-au sufocat din cauza căldurii. Doi tineri

Victimele s-au sufocat din cauza căldurii. Doi tineri, soţ şi soţie, au fost găsiţi îmbrăţişaţi. Alţi tineri aveau telefoanele în mâini. Cu ultimele puteri, au trimis mesaje disperate familiilor FOTO: PA Media

Şoferul, Eamonn Harrison, un irlandez în vârstă de 23 de ani, a condus apoi remorca înapoi în Belgia şi în portul Zeebrugge, unde a lăsat-o pe doc pentru a fi încărcată pe un feribot cu destinaţia Purfleet, în Essex.

În timpul călătoriei, temperaturile din interiorul remorcii au urcat la 38,5 C, iar nivelul de oxigen a scăzut aproape de zero, ceea ce a provocat sufocarea celor 39 de persoane din interior care, înainte să moară, au trimis mesaje disperate celor dragi.

Condamnări în serie

Vo a negat că a acţionat în calitate de lider şi a susţinut că a fost o „victimă”, însă a primit o pedeapsă de 15 ani, maximul legal în Belgia, plus o amendă de 735.300 de lire sterline (920.000 de euro).

Dintre cei 23, un total de 19 - inclusiv Vo - au fost condamnaţi şi patru au fost achitaţi. Ceilalţi 18 condamnaţi după Vo au primit pedepse de închisoare sub cinci ani, majoritatea cu suspendare. Este vorba despre cetăţeni belgieni, marocani şi un armean, unii şoferi de taxi în Bruxelles, acuzaţi că se ocupau de transportul şi paza migranţilor.

Românii încarceraţi în Marea Britanie

Alţi şapte membri ai grupării au fost deja condamnaţi şi încarceraţi în Marea Britanie şi patru în Vietnam, în timp ce în Franţa sunt judecate încă 26 de persoane.

În procesul desfăşurat în Marea Britanie, s-a stabilit că încărcătura a fost preluată de şoferul Maurice Robinson, tot din Irlanda de Nord, şi că afacerea era coordonată de un britanic, Ronan Hughes, 40 ani, dar şi că din grupare făceau parte mai mulţi români: Gheorghe Nica, Valentin Calotă, Alexandru Ovidiu Hanga, Marius Drăghici şi Ştefan Dragoş Damian. 

Gruparea lui Hughes ar fi făcut peste un milion de lire sterline din traficul cu migranţi, folosind camioanele frigorifice, taxându-şi clienţii chiar şi cu 14.000 lire sterline. Hughes a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, în timp ce Nica - cel care a aranjat transportul de la Essex la Londra pentru cetăţenii străini - a fost condamnat la 27 de ani de închisoare.

Şoferul camionului în care au murit cei 39 de migranţi, Maurice Robinson a fost condamnat la 13 ani şi patru luni de închisoare, în timp ce Harrison - cel care a lăsat containerul în Zeebrugge - a fost condamnat la 18 ani de închisoare.

Membrii grupării din Anglia au fost încarceraţi FOTO

După pronunţarea sentinţelor, în Marea Britanie, Poliţia din Essex a postat pe pagina sa online că "Am promis dreptate. S-a făcut dreptate", alături de fotografiile celor încarceraţi FOTO: Essex Police

Alţi doi români, Valentin Calota si Alexandru-Ovidiu Hanga, au primit 4 ani şi 6 luni respectiv 3 ani de închisoare.

Români pe fugă

Potrivit presei britanice, care a urmărit îndeaproape ancheta şi procesul în cazul traficanţilor, Gheorghe Nica a avut un rol esenţial în grupare. În vârstă de 44 ani, cu cetăţenie dublă, română şi britanică, românul trăia de peste un deceniu în Anglia, lucrând ca şofer de camion şi mecanic. Tot el i-ar fi adus în grupare şi pe ceilalţi români, care au declarat în faţa anchetatorilor că Nica i-a plătit cash, la fiecare cursă, cu câte 700 lire sterline şi că, pe lângă migranţi, acesta se ocupa şi de contrabanda cu ţigări şi whisky.

În momentul în care a pronunţat verdictul pe numele lui Nica, judecătorul a afirmat că acesta “a recrutat şi plătit şoferii a căror sarcină era de a colecta migranţii atunci când ajungeau la locul de depozitare din această ţară şi de a-i conduce la casa (casele) de siguranţă, unde urmau să fie reţinuţi până îşi achitau cursa”. Victimele, a mai spus magistratul, au murit într-un “mod inimaginabil, din cauza lăcomiei totale a acestor infractori”. Printre aceştia se numărau absolvenţi de facultate, lucrători din domeniul horeca, zidari sau frizeri.

Anchetă şi în Vietnam

O altă investigaţie, declanşată de astă dată în Vietnam, a stabilit că majoritatea migranţilor proveneau dintr-o regiune centrală săracă a ţării, familiile lor împrumutând în mare parte banii cu promisiunea de a-i plăti înapoi odată ce rudele lor vor ajunge în Marea Britanie şi îşi vor găsi de lucru. 

Patru bărbaţi cu vârsta cuprinsă între 26 şi 36 de ani au fost găsiţi vinovaţi de intermedierea migraţiei ilegale şi au fost condamnaţi la închisoare între doi ani şi jumătate şi şapte ani. 

Alexandru Ovidiu Hanga

Gheorghe Nica (centru), cel care a organizat transportul în cazul celor 39 de vietnamezi sufocaţi în camionul frigorific, a fost condamnat la 27 ani de detenţie. Alţi doi români, Valentin Calotă (dreapta) si Alexandru-Ovidiu Hanga (stânga), au primit 4 ani şi 6 luni, respectiv 3 ani de închisoare. FOTO: Essex Police

Film document

Tragedia celor 39 de oameni şi ancheta care a urmat au devenit subiect de documentar. Filmul vorbeşte despre investigaţiile declanşate de poliţişti, prezentând dovezi şi mărturii ale anchetatorilor care au dezvăluit şi faptul că au primit ajutorul unui martor protejat pentru a ajunge pe urmele uriaşei reţele internaţionale de trafic de fiinţe umane. Realizatorii documentarului au călătorit şi în Vietnam, pentru a cunoaşte familiile victimelor...

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Românul Ştefan Damian Dragoş, arestat în Italia în cazul „camionului mormânt” din Essex în care au fost găsite cadavrele a 39 de vietnamezi

Un român şi-a recunoscut vinovăţia parţială în cazul migranţilor vietnamezi găsiţi morţi într-un parc industrial din Anglia

Oradea


Ultimele știri
Cele mai citite