Pe un blog pus, din când în când, pe şotii, sub fotografia de mai sus a fost inserat următorul dialog presupus:

- Ce noutăţi ai Kerry, despre cine se va califica în turul doi al alegerilor prezidenţiale din România, cu şanse de a câştiga în turul secund?

- Domnule preşedinte, la aceeaşi întrebare, a lui Vladimir Putin, Serghei Lavrov a răspuns cu un surâs…

De fapt, actualele alegeri prezidenţiale, din România, sunt şi de râs, dar şi de plâns.

Obiectiv privind lucrurile, de la preşedinte la premier, de la primii doi prezidenţiabili, aproape calificaţi în turul secund, la cei înscrişi doar pentru a îşi trece, pe cartea de vizita, tentativa de a parveni la Cotroceni, fiecare are ce să îşi reproşeze, după anunţarea rezultatului final al acestui nou scrutin electoral.

Preşedintele în exerciţiu, un tot mai singuratic conaţional, chiar dacă nu a fost tacit pro-răsăritean, ca întâiul şef de stat postdecembrist, nici înfrânt de propriile iluzii, ca al doilea prezident, cu un singur mandat la Palatul Cotroceni, nu a avut grijă să îşi crească un succesor, sau să sprijine ascensiunea unui politician robust din preajma sa, în care alegătorii să identifice un continuator al promovării anumitor principii şi ţeluri în viaţa publică din România.

Premierul în funcţie, chiar dacă are sprijinul maşinii de vot al unui partid capabil să supravieţuiască unor decapitări imagologice în serie, deşi vrea să fie preşedintele tuturor românilor, inclusiv al celor dintre Prut şi Nistru, la orizontul anului 2018, sugerat eliptic poate nu doar din motive electorale, nu a reuşit să scape, printr-un gest relevant, cu impact la opinia publică, de percepţia, destul de răspândită, că va avea binecuvântarea tacită a puterii regionale răsăritene, interesată ca între Ungaria rebelă şi Bulgaria şovăitoare să fie măcar o Românie cu o conduită opusă Poloniei conştiente de pericolul care vine dinspre frontul de est, aflat acum, momentan, pe teritoriul ucrainean.

Primarul de peste munţi, mai puţin vocalul candidat al unei drepte cel puţin atipice, cum este aceea care se joacă de-a schimbatul liderilor, prin praful nimicniciei dâmboviţene, pare a aştepta o minune, sau a respecta vreun posibil consemn, venit de la Berlin, unde vara anului 2012 nu este uitată, nici iertată, pentru simplul motiv că acolo se judecă viitorul din perspectiva consecinţelor generate de precedente nedorite, nu prin ocheanul unor propangadişti facili, ai celor care au schimbat patru rotiţe ale sistemului de stat mimând o democraţie ce semăna mai mult cu autocraţia estică, aceea care controlează deja peninsula Crimeea.

Restul candidaţilor sunt copii de mingi.

Întrebarea fundamentală este:

Viitorul preşedinte, conştient de artificiile, minciunile şi imposturile devoalate în actuala campanie prezidenţială, va fi dornic să promoveze, cu un sprijin parlamentar adecvat, iniţiative menite a transforma alegerile viitoare într-o cursă electorală serioasă, bazată pe dezbateri care vizează programe sociale, nu atacuri la persoană, cu candidaţi admişi pe baza unor criterii menite a promova conaţionali credibili, profesionişti, nu paiaţe politice?

...la aceeaşi întrebare, Serghei Lavrov a răspuns cu un surâs...