Ultimele mişcări din această săptămână anunţă un divorţ în stil italian, cu scandal şi ţipete în stradă şi trântitul uşii, ridicatul de la masă, acuzaţii şi procese de partaj lungi, dureroase şi devastatoare pentru reputaţia foştilor „soţi“. Cu acceptarea formală de către britanici a încălcării cu bună ştiinţă a acordului de retragere şi a dreptului internaţional „într-un mod foarte specific şi limitat“. De unde ultimatumul de ieri al Comisiei Europene: retrageţi legea Pieţei Interne din Parlament sau consecinţele legale vor fi devastatoare.

Repararea unui acord prost printr-o enormitate legală: încălcarea tratatelor

Marea Britanie sub Boris Johnson a făcut o mare greşeală cu noul acord de ieşire din UE. Dacă Acordul May era echilibrat şi corect pentru ambele părţi, realizat cu înţelegerea deplină a consecinţelor de către părţi, varianta Johnson propusă în ultimul moment are prea multe hibe ca să fie aplicabil şi real: o graniţă de facto în jurul Irlandei de Nord, integrarea de facto (sau menţinerea integrării de facto) a Irlandei de Nord cu Irlanda şi UE – cu riscul permanentizării în timp şi ruptura de Regat – şi o structură de vămi şi declaraţii vamale de o complexitate enormă la intrarea în insula irlandeză. Miza era menţinerea insulei irlandeze fără frontieră internă, potrivit acordurilor din 1998, de Good Friday, care a uşurat pacea în Irlanda de Nord.

Acceptarea integrităţii pieţei europene şi respectării variantei fără frontieră între cele două Irlande a creat o problemă majoră Regatului, care, în timp, risca să piardă de facto controlul pe Irlanda de Nord. Boris Johnson arăta că a ajuns la un acord, pretindea că e mai bun decât cel al Theresei May, dar în fapt, era mai costisitor şi mai greu aplicabil şi, chiar, inacceptabil pentru Londra. Dar nu a durat.

Dacă cineva l-a făcut fără a evalua consecinţele, sigur studiul a apărut între timp – nu-mi pot imagina că acordul a fost făcut din start pentru a fi denunţat ulterior sau pentru a fi nerespectat, cu premeditare. Acum, reparaţia se petrece în pline negocieri – a opta rundă pe acordul comercial şi de liber schimb UE-Marea Britanie - dar vizând şi cooperarea în domeniul securităţii chiar la Londra, concomitent cu descinderea intempestivă a comisarului Maros Sefcovic, vicepreşedintele Comisiei Europene la Londra, pentru a discuta de urgenţă legea introdusă miercuri în Parlament de către Guvern.

Noua Lege a Pieţei Interne introduce acum modificări ale Acordului de ieşire din UE în ceea ce priveşte Pactul privind Irlanda de Nord, permiţând modificări care să menţină piaţa britanică integră. O asemenea eventualitate crează un paralelism prin care mărfurile pot intra şi ieşi între Marea Britanie şi UE în mod alternativ, pe două canale cu reguli distincte, prin vămile dintre cele două state, cu plata taxelor cerute şi controalele aferente sau peste graniţa deschisă inter-irlandeză fără taxe, cu statute diferite. O situaţie inacceptabilă pentru UE şi integritatea propriei pieţe. Altfel, graniţa dintre cele două Irlande devine una întărită.


Boris Johnson FOTO EPA-EFE

Motivaţiile guvernului pentru o încălcare flagrantă a legii internaţionale a tratatelor

Guvernul britanic al lui Boris Johnson, fără a fi presat din vreo parte şi fără a avea probleme politice interne, de partid, sau în Parlament, din partea opoziţiei, a decis să treacă peste orice regulă a dreptului internaţional public, forţând nu numai interpretarea sau neaplicarea cu bună credinţă a unui tratat semnat şi ratificat în Parlament – Acordul de retragere din UE, acordul de Brexit – ci chiar încălcarea cu bună ştiinţă a Acordului şi Legii Tratatelor internaţionale, ba chiar şi a articolului 5 al Tratatului de retragere din UE însuşi.

Guvernul a adus pe masa Parlamentului britanic o lege, numită a Pieţei Interne, pe care a prezentat-o miercuri, după ce ministrul pentru Irlanda de Nord, Brandon Lewis, a recunoscut că va încălca legea şi prevederile dreptului internaţional „într-un mod foarte specific şi limitat“. Prin însăşi introducerea acestei legi în Parlament, Marea Britanie şi Guvernul său îşi asumă că încalcă prevederile legii de ratificare a Acordului Brexit, potrivit avizului legal oferit Comisiei Europene, un aviz care presupune, la articolul 5, obligaţia de a respecta cu bună credinţă acordul şi a nu submina atingerea obiectivelor acordului, ceea ce noua lege face cu asupra de măsură. Nu mai spunem aici că acesta e motiv de suspendare şi că subminează negocierile pentru un acord de liber schimb – blocat la nivelul capitolului de pescuit, schimb de informaţii, declaraţii vamale şi taxe datorate UE.

Legea elimină, practic, punctele de trecere şi vămuire a bunurilor care trec din Irlanda de Nord pe insula britanică şi invers şi dă miniştrilor britanici puterea de a modifica, a ne-aplica“ regulile legate de mişcarea de bunuri după 1 ianuarie dacă UE şi Marea Britanie nu ajung la un acord de liber schimb. După discuţii, UE a subliniat că, potrivit dreptului internaţional şi a principiului respectării cu bună credinţă a acordurilor internaţionale, nici UE, nici Marea Britanie singură nu pot, unilateral, nici să schimbe, nici să clarifice, nici să amendeze, nici să interpreteze, nici să ignore şi nici să nu aplice acordul semnat şi ratificat.

Motivele invocate de către Guvernul Johnson pentru introducerea aceste legi ţin de integritatea pieţei britanice – deşi a acceptat reguli speciale pentru Irlanda de Nord chiar la semnarea acordului – menţinerea păcii în Irlanda şi a acordului Good Friday (deşi legea propusă face exact opusul), apoi de suveranitatea britanică exprimată prin dreptul de a adopta orice lege în Parlament – inclusiv anulând acorduri internaţionale. Comunicatul guvernului menţionează că Guvernul va respecta obligaţiile sale ce decurg din acord cu bună credinţă, dar a adăugat că, în aceste vremuri dificile şi circumstanţe excepţionaţe în care se află, este important să ne reamintim principiul fundamental al suveranităţii parlamentare. „Parlamentul este suveran în treburile legate de legile interne şi poate trece legislaţia care poate încălca obligaţiile ce decurg din tratate. Motivaţia este că e aplicabilă doar legea britanică ce validează acordurile internaţionale şi, deci, Parlamentul poate modifica oricând, suveran, această legislaţie.

„Violarea extrem de serioasă“ a Acordului de Brexit

Nu e de mirare că Uniunea Europeană s-a sufocat de indignare când a văzut enormitatea pe care o încearcă Londra astăzi, aruncând în aer parcă voit şi negocierile pentru acordul de liber schimb. Dar reacţiile au fost importante şi la reprezentanţii de top ai conservatorilor britanici, care au realizat cât de aberantă e poziţia de astăzi a propriului guvern.

Lordul Michael Howard a susţinut că Guvernul subminează reputaţia privind probitatea şi respectul regulilor de către Marea Britanie, insistând că nu va putea vreodată să reproşeze Rusiei, Chinei sau Iranului conduita sub standardele internaţionale dacă chiar Marea Britanie ignoră obligaţiile ce decurg din Tratate. Discursul său din Camera Lorzilor a fost dublat de anunţul lui Sir Roger Gale, conservator britanic care e gata să renuţe la poziţia sa din Parlament pentru a vota împotriva acestei legi, din principiu, „iar principiul este că Marea Britanie îşi respectă cuvântul dat la nivel internaţional“.

Maros Sefcovic a transmis la Londra un mesaj neechivoc, ce rezultă şi din avizul legal dat de juriştii Comisiei Europene care notează deja încălcarea de către Marea Britanie a Tratatului şi posibilitatea acţionării în infringement respectiv declanşarea cazului în faţa Curţii Europene de Justiţie, cu costuri majore în sancţiuni financiare şi în zona comerţului. Practic, Comisarul European a transmis la Londra lui Michael Gove, ministrul Cabinet Office, faptul că legea, dacă ar fi adoptată, ar constitui o violare extrem de serioasă“ a acordului de retragere şi a legii internaţionale.

Cu aceeaşi ocazie, a fost lansat şi un avertisment puternic, şi un ultimatum: retragerea legii imediat, cât mai repede, în orice caz până la sfârşitul lunii, în caz contrar sunt subminate negocierile pentru acordul de liber schimb – deja alterate de intenţia ascunsă a Londrei de a închide şi abandona negocierile ridicându-se de la masă la 15 octombrie, dacă nu există un acord – dar şi acţionarea mecanismelor de sancţionare, în cazul încălcării obligaţiilor legale din Acordul de retragere a Marii Britanii din UE, mecanisme existente şi prezente în acord şi care se referă la Curtea de Justiţie Europeană.


FOTO Shutterstock

Acordul cu SUA şi marea piaţă anglo-americană

După cum am mai arătat, Marea Britanie a încercat câteva variante alternative UE, între care Marea Britanie Globală, încercând să refacă pieţele din perioada Imperiului, dar cu puţine şanse de a contrabalansa acordurile pe care fostele sale colonii şi membrii Commonwealth-ului le au cu UE, o piaţă de 6-8 ori mai mare, cu atât mai mult în condiţii mai bune; apoi a încercat varianta Marea Britanie mai agilă şi mai bun negociator decât UE, lovindu-se din nou de limitele competiţiei cu o piaţă mai mare şi mai interesantă, şi mai atractivă, şi reuşind doar un acord cu Japonia, până în prezent, care arată similar cu cel cu UE încheiat concomitent; în fine, a încercat varianta Pieţei Anglo-americane sau anglofone, alături de SUA, Canada şi... Irlanda, dar chiar şi Acordul de liber schimb Marea Britanie-SUA nu e în cea mai bună stare, după condiţiile dure puse de Washington şi Donald Trump, care transformă Londra într-un partener minor şi minuscul al SUA, cu condiţii legate de organisme modificate genetic, mediu şi calitate a produselor inacceptabile britanicilor.

Mai mult, ultima poznă făcută de Boris Johnson a creat reacţii dure la Washington, cu precădere în Camera condusă de Democraţi, care ameninţă să preia complet Congresul după alegeri. Nancy Pelosi, preşedinta Camerei Reprezentanţilor, a anunţat că nu e posibilă vreodată ratificarea acordului comercial SUA-Marea Britanie în Congres dacă Brexitul încalcă acordurile internaţionale. De asemenea, remarcile liderei democrate a Camerei Reprezentanţilor vizează şi o altă condiţie pentru acord, respectiv orice acţiune care subminează tratatul care a adus pacea în Irlanda de Nord după zeci de ani de violenţe.

Nu trebuie uitat că Acordul din 1998 pentru Irlanda de Nord este extrem de important pentru Democraţi, fiind o realizare a administraţiei Bill Clinton, cu o implicare personală a Preşedintelui şi cu cea financiară americană în realizarea acordului între loialiştii protestanţi nord-irlandezi, susţinători ai apartenenţei la Regatul Britanic, şi catolicii republicani, apărătorii unităţii Irlandei. Apartenenţa la UE a ambelor state – Regatul Britanic şi Republica Irlanda - şi absenţa frontierei între cele două Irlande a fost o condiţie pentru a asigura libera circulaţie a irlandezilor pe insulă, comerţul liber şi întărirea păcii în Irlanda de Nord pe care fie reintroducerea frontierei, fie încălcarea de către Marea Britanie a acordurilor sale internaţionale ar submina-o.

În orice caz, tratarea în această formă a acordurilor internaţionale de către Londra, plecând de la acordul de retragere din UE, crează Marii Britanii probleme mai mari decât soluţia şi avantajele modificării unilaterale a acordului. Prin aceasta, Londra încearcă să salvgardeze ruptura Irlandei de Nord care ar rămâne integrate comercial şi economic, de facto, în UE şi cu Republica Irlanda, dar arată un comportament de inconstanţă şi nerespectare a propriilor acorduri care vizează orice înţelegere pe care Londra a făcut-o în trecut sau pe care o va face în viitor din cauza precedentului creat. Şi Dublinul a reacţionat la fel de dur şi vehement ca şi restul UE, Republica Irlanda fiind direct vizată de această schimbare. Iar dacă intenţia Londrei a fost doar crearea unei poziţii de forţă şi a unui instrument de presiune pentru a obţine avantaje în negocierile privind acordul de liber schimb cu UE, în forma pe care şi-o doreşte, pariul a fost prost şi costurile incomparabil mai mari. Şi asta în vreme de pandemie şi de criză economică.