Marea Britanie renunţă la Brexit: Amânarea după 31 octombrie, doar prin renunţarea la articolul 50

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Votul pentru noua legislaţie din Parlamentul britanic prin care Guvernul Boris Johnson (sau succesorul său, în cazul demisiei iminente a premierului, care nu vrea să-şi lege numele de amânarea Brexitului după 31 octombrie) este obligat să ceară amânarea ieşirii din Uniunea Europeană, dacă nu are un acord la 19 octombrie, mai vine cu o veste proastă pentru hard-Brexiteri.

Nu mă refer la respingerea alegerilor anticipate pentru Parlamentul britanic. Nu mă refer nici la părăsirea Guvernului britanic de către miniştri şi a majorităţii de către noii parlamentari. Nu. Vestea a venit din Franţa, acolo unde ministrul de Externe a comunicat că, în condiţiile date, nu mai există nici o amânarea acceptabilă pentru UE.

De fapt vorbim despre o situaţie inedită, în care Boris Johnson nu e împins numai să ceară amânarea Brexitului dacă nu are un acord acceptabil Parlamentului britanic sau dacă nu are acordul pentru un hard-Brexit – ceea ce Parlamentul britanic, în actuala compoziţie, nu-i va acorda niciodată. Numai această presiune şi Boris Johnson e decis să-şi dea demisia înainte de a aplica legea britanică votată săptămâna trecută.

Dar peste aceasta vine şi soluţia definitivă, nucleară, pentru Londra şi adepţii Brexit: obligaţia de a retrage accesarea articolului 50.

Potrivit jurisprudenţei europene şi a răspunsurilor furnizate deja de Comisia Europeană, Consiliul European şi Curtea Europeană de Justiţie, Marea Britanie poate, în mod unilateral, să retragă în orice moment solicitarea de ieşire din UE. Potrivit Articolului 50 din Tratatul de la Lisabona, singurul care prevede formula de ieşire din UE, un stat membru poate solicita părăsirea Uniunii anunţând formal recursul la articolul 50 şi are doi ani ca să încheie tratatul de ieşire din UE. Iată că, deşi accesat la 29 martie 2017, Articolul 50 nu a reuşit să fie aplicat de către Marea Britanie până la această oră pe deplin, iar prelungirea obţinută până la 31 octombrie 2019 nu este suficientă.

În consecinţă, este normal ca Uniunea Europeană să nu mai joace ţonţoroiul şi să nu mai accepte incertitudinea şi pierderile aferente acestui joc şi amânărilor succesive, pierderi ce revin cu precădere Marii Britanii, dar se răsfrâng şi asupra celor 27 state membre care rămân în UE. De aceea Londra este împinsă să ia o decizie radicală: să renunţe complet la Brexit. Dacă Consiliul European din 17-18 octombrie nu va fi de acord cu proiectul de acord la care se va fi ajuns-sau nu- la acea dată, şi dacă nu va fi de acord cu prelungirea negocierilor la un nou termen – 31 ianuarie sau după, după cum a solicitat Parlamentul britanic prin lege (sau chiar Boris Johnson nu o va cere, cum a anunţat, pentru că termenul său este de 19 octombrie, după Consiliu, când îşi va depune, eventual, demisia) -  Londra are o singură soluţie: renunţarea unilaterală la articolul 50.

Soluţia este şi una normală, admiţând că Parisul nu va fi, totuşi, convins de celelalte state membre să renunţe la încăpăţânarea sa, aşa cum a mai fost convins o dată, şi să accepte o nouă prelungire de termen. În mod normal, Uniunea Europeană, prin toate vocile sale şi la toate nivelurile, comunică deja Marii Britanii de doi ani şi jumătate să se decidă ce vrea şi solicitările sale să fie conforme cu regulile europene, pe care Regatul le cunoaşte foarte bine. Aşa s-a ajuns la Acordul May, care nu poate fi renegociat, şi la Declaraţia politică conexă, despre care încă se poate vorbi. Un acord May care a fost respins în Parlament de 3 ori deja şi despre care s-a auzit în aceste zile – există şi un amendament în legea de blocare a hard Brexitului în acest sens – ar putea să mai fie supus odată la vot.

Dacă cele convenite şi negociate timp de 2 ani nu sunt în regulă – şi Guvernul Boris Johnson nu va fi de acord cu un asemenea vot, tocmai pentru că acordul conţine încă back-stop-ul irlandez, garanţia europeană că nu va exista o graniţă întărită între cele două Irlande, Republica Irlanda care rămâne în UE şi Irlanda de Nord, parte a Regatului britanic, care iese din UE – e natural ca Bruxellesul şi capitalele europene să constate că Londra nu ştie ce vrea! Că nu a ajuns la un consens şi că Brexitul este puternic diviziv între cetăţenii britanici, parlamentarii britanici, publicul britanic.

De aceea, pentru a permite ca Marea Britanie să se decidă, e normal să renunţe la Articolul 50, la ţinerea UE ostatică unor negocieri sterile şi fără orizont, să treacă printr-o rundă de alegeri şi să-şi clarifice varianta de Brexit pe care şi-o doreşte sau nu – acum că ştie limitele opţiunilor sale acceptabile la nivel european – şi după ce ştie ce vrea, să revină, eventual, dacă este cazul, pentru a livra Brexitul, dacă populaţia britanică îşi mai doreşte azi aşa ceva.

De fapt, „oboseala Brexitului” se manifestă deja la nivel european, şi în Regat, şi pecontinent. În afara adepţilor încrâncenaţi ai Brexitului şi a celor la fel de încrâncenaţi din Europa care vor să arunce Regatul definitiv afară din UE, să nu-i mai încurce, mai există pro-europenii de peste tot care doresc menţinerea cu orice preţ a Marii Britanii în UE, ei fiind deopotrivă britanici şi europeni de pe continent. Însă marea majoritate a cetăţenilor europeni sunt deja obosiţi, plictisiţi şi sătui de Brexit şi au nevoie de o pauză generală, indiferent cum se rezolvă criza Brexitului, numai tema să dispară definitiv din agendă.

Această situaţie face ca renunţarea la accesarea articolului 50 să determine două scenarii majore: fie o majoritate Partidul Brexit - Nigel Farange – Partidul Conservator pro-hard Brexit – Boris Johnson se conturează după alegeri, marcând faptul că cetăţenii britanici doresc încă Brexitul, şi atunci impulsul e mai degrabă spre hard-Brexit cu orice risc, trecând eventual printr-un nou referendum, fie majoritatea pro-europeană se conturează în Parlamentul Britanic – laburişti pro-UE, liberal democraţi, ecologişti, Partidul Naţional Scoţian şi Change UK, eventual un partid al conservatorilor excluşi de Boris Johnson - care să marcheze definitiv, tot prin referendum, rămânerea în Uniunea Europeană. Formula de centru, cea a renegocierii unui acord, pare, astăzi, imposibil de a mai reveni în discuţie.

De altfel, ideea referendumului s-a conturat tot mai mult în viziunea tuturor fracţiunilor din Parlamentul şi societatea britanică. Hard-Brexiterii îşi doresc re-validarea definitivă a ieşirii din UE, în timp ce pro-europeni doresc încheierea epopeii ruşinoase a ieşirii din Uniune, făcută pe baza referendumului anterior, cu păcălelile şi propaganda Cambridge Analytica aferente, un referendum fără perspective de a fi aplicat. Drumul spre acest deznodământ pare cel mai probabil, şi el va contura, până la 31 ianuarie 2020, soarta Regatului britanic în UE.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite