Iniţiativa celor Trei Mări: Principalele proiecte care implică România

Iniţiativa celor Trei Mări: Principalele
proiecte care implică România

Via Carpathia FOTO mostsolution.eu

Iniţiativa celor Trei Mări tocmai şi-a încheiat cel de-al şaselea summit. Cu această ocazie, preşedintele Klaus Iohannis a semnalat că există un nivel ridicat de aşteptare din partea cetăţenilor celor 12 ţări membre pentru paşi concreţi în domeniile de bază ale iniţiativei, şi anume transport, energie şi digitalizare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Sofia a găzduit joi şi vineri cel de-al şaselea summit al Iniţiativei celor Trei Mări (I3M).

I3M este o platformă politică informală la nivel prezidenţial care reuneşte cele 12 state membre UE situate între Marea Baltică, Marea Adriatică şi Marea Neagră, şi anume Austria, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Slovenia şi Ungaria.

Platforma este menită dezvoltării economice a statelor participante, consolidării proiectului european şi întăririi relaţiei transatlantice, în special prin încurajarea prezenţei economice a SUA în regiune.

La finalul summitului, Klaus Iohannis a menţionat că există un nivel ridicat de aşteptare din partea cetăţenilor celor 12 ţări membre pentru paşi concreţi în domeniile de bază ale I3M, relatează Europa Liberă România.

Sursa citată enumeră principalele proiecte care vizează România în cadrul I3M.

BRUA

Este un poriect de gazoduct menit să asigure accesul la noi surse de gaze, precum şi facilitarea transportului de gaz caspic către pieţele din Europa Centrală şi de Est. Pe lângă România, proiectul mai implică Bulgaria, Ungaria şi Austria.

O primă fază a proiectului a fost finalizată în România în noiembrie anul trecut. Circa 480 de milioane de euro au fost investite în tronsonul românesc al BRUA, din care 180 de milioane de euro printr-un grant acordat de Comisia Europeană.

În afară de BRUA, România participă şi la un proiect propus de Ungaria. Este vorba de  realizarea, până în octombrie 2022, a unui coridor de gaze România - Ungaria - Slovacia.

Via Carpathia

În domeniul transporturilor, România este în principal parte a proiectului Via Carpathia, unul dintre cele mai mari proiecte de autostradă din Europa. Alături de România, în acest proiect, care a fost propus de Polonia, mai fac parte câteva ţări participante la I3M: Ungaria, Bulgaria, Lituania, Polonia şi Slovacia, menţionează Radio Europa Liberă/ România.

Un alt proiect, propus de România, este Rail-2-Sea. Este o cale ferată de 2.342 de kilometri lungime, pentru uz civil şi militar, care să lege Constanţa de portul polonez Gdansk.

România face parte şi într-un proiect de transport feroviar de marfă, aşa-numita „rută a vikingilor”, un proiect mai vechi al Lituaniei, care vizează transferul pe calea ferată a rutelor internaţionale de transport de bunuri din direcţiile Europa-Caucaz-Asia (coridorul TRACECA) şi transportul de marfă din Turcia şi Orientul Apropiat până în Europa de Nord şi invers. TRACECA este un program de transport internaţional care implică Uniunea Europeană şi alte 12 ţări, iar scopul acestuia este consolidarea relaţiilor economice, a comerţului şi a transporturilor în regiunile bazinului Mării Negre, Caucazul de Sud şi Asia Centrală.

În domeniul digital, România propune o platformă digitală regională de monitorizare hidrografică, dar şi un proiect de soluţii digitale interconectate în domeniul stocării energiei, scrie Radio Europa Liberă/ România.

România acordă o atenţie specială „proiectelor Rail-2-Sea şi Via Carpathia, ca iniţiative concrete, de o importanţă economică majoră şi cu valoare strategică adevărată pentru regiune”, a precizat Klaus Iohannis în intervenţia avută în capitala Bulgariei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările