Era de prevăzut că aşa va fi, spuneam atunci, deoarece era aproape imposibil ca cineva să poată reuni în acelaşi creuzet tendinţele atât de diverse ale acestei nebuloase a extremei drepte europene, împărţită între toate ideologiile posibile, de la neo-anarhism la foarte violenţii adepţi ai ecologismului radical, de la neo-nazişti la suveraniştii şi naţionaliştii ce continuă tradiţia idealurilor musoliniene. Era imposibilă şi rezolvarea acceselor de orgoliu ale unor dintre liderii tradiţionali ai mişcării precum şi tensiunea creată de întrebarea extrem de delicată apărută după ce au devenit vizibile şi au trebuit asumate contactele profunde cu Rusia lui Putin şi finanţările obţinute în consecinţă.

Tot atâtea elemente care au contribuit la implozia a mişcării anunţate cu atâta fast şi entuziasm. Singura necunoscută era când va începe să se producă ruperea: înainte sau după constituirea grupului politic din Parlamentul European. În al doilea caz ar fi fost necesară activarea „cordonului sanitar“ care a funcţionat impecabil în cazul mişcării iniţiate de Jean-Marie Le Pen (dacă vă amintiţi, cu participarea PRM-ului condus de C.V. Tudor). N-a mai fost însă nevoie, asta deoarece colapsul s-a produs neaşteptat de rapid, adică între data anunţării rezultatelor europarlamentarelor din 26 mai şi după-amiaza zilei de 13 iunie, când a fost programată şedinţa de constituire a noului grup intitulat „Identitate şi democraţie“.

Moment aşteptat chiar cu emoţie de naivii care au crezut într-adevăr în viitorul ideii lansate în Europa de Steve Bannon, fostul ideolog şi consilier al lui Donald Trump, încurajat iniţial de rezultatele referendumului pentru BREXIT, „cel mai bun lucru care se putea întâmpla Marii Britanii“, după aprecierea actualului Preşedinte al SUA. Bannon a încercat să reunească puzderia de mişcări din zona extremei drepte, însoţind totul cu o enormă operaţiune mediatică cu participanţi şi în România, mai ales în spaţiul virtual, unde, după obiceiul lor, au preluat mesajele venite de la centrala de propagandă şi le-au redifuzat conştiincios, evident sub acoperirea curajoasă oferită de o puzderie de nicknames.

Nu ştiu cât au crezut liderii în viitorul lor succes, dar e clar că, măcar pentru faţadă, mesajele difuzate public prefaţau o victorie covârşitoare care avea să schimbe Europe

Suntem pe cale să schimbăm în profunzime peisajul european. Pentru prima oară în istoria Parlamentului European o alternativă devine posibilă... Vom constitui ceea ce se va dovedi supergrupul din Parlamentul European... vom constitui o majoritate sau cel puţin vom avea o minoritate de blocaj împotriva politicilor destructive ale Uniunii Europene“, spunea Marine Le Pen.

Realitatea este destul de departe de termenii profeţiei.

Iată cifrele: faţă de obiectivul minimal anunţat anterior de Marine Le Pen, adică de a fi cel puţin al treilea grup ca mărime în PE, ei ocupă acum locul 5. Are doar 73 de europarlamentari, după cei din PPE şi socialişti, dar şi după Renew Europe (grupul format în jurul francezilor din „La Republique en Marche“ şi al ecologiştilor.

Din grupul „Identitate şi democraţie“ fac parte cei din partidul lui Salvini, ai lui Marine Le pen (cele două forţe care domină noua structură), apoi Alternativa pentru Germania, austriecii din FPÖ şi cei din Vlaams Belang (Belgia).

Negocierile au fost dure şi participanţii au comunicat imediat către presă toate detaliile. Foarte interesante şi semnificative. Primul mare refuz a venit din partea conservatorilor polonezi din Partidul Dreptate şi Justiţie, foarte atent la relaţiile cu Rusia ale lui Salvini şi Le Pen, dar având şi dorinţa de a nu mai adăuga o presiune suplimentară în relaţia lor şi aşa complicată cu instituţiile europene, alegând deci, aşa cum le dictează excelenta lor pregătire în politica internaţională, o interesantă poziţie de non-combat. Fie şi numai aşteptând să vadă cum va arăta componenţa viitoarelor structuri de decizie din UE. Aceeaşi reţinere politică au dovedit şi cei din FIDESZ, care, cel puţin pentru moment, au jucat o dublă mişcare: după ce au dus la cotele cele mai înalte scandalul cu colegii lor din PPE, mergând până la autosuspendare, acum au comunicat că nu pleacă din grup şi nu pot fi acuzaţi că susţin poziţii de extremă dreaptă naţionalistă şi populistă din moment ce, aşa cum vede toată lumea, refuză participarea la grupul ce va fi condus de partidul lui Salvini. Deşteaptă mişcare.

Alături de polonezii care rămân în vechiul lor grup al conservatorilor şi reformiştilor europeni vor activa şi spaniolii din noul afirmatul partid spaniol VOX (dat ca sigur adept al grupului Salvini-Le Pen). Nici măcar Nigel Farage cu masivul său grup de europarlamentari nu a dorit să se alăture noii formaţiuni, deoarece şi el doreşte să-şi păstreze o marjă de negocieri cu celelalte grupuri din PE, nevrând să le ostilizeze mai mult decât acum.

Desigur, există posibilitatea ca, pe viitor, promisiunea de „convergenţă“ între diferite grupări de extremă dreapta din PE să se poată realiza. Dar va fi greu deoarece, în acest moment, are loc o altă operaţiune dictată de logica politică a supravieţurii într-un peisaj atât de incert şi fărâmiţat ca cel produs de alegerile din 26 mai pentru Parlamentul European. Din informaţiile mele, există tratative la nivel înalt între liderii primelor patru grupuri politice din PE (urmare a unor întâlnirii şi negocieri între şefii partidelor politice europene respective) pentru a se forma o alianţă de vot pentru a face să treacă marile proiecte europene. În primul rând, urmează repartiţia de posturi în administraţia europeană, apoi votul în plen pentru Preşedintele Comisiei şi pentru comisari, apoi, în urgenţă, bugetul şi, imediat, pachetul care ţine de dezvoltarea Europei de apărare şi securitate.

Există şi probleme cu garanţiile oferite de participanţii la negocieri privind buna funcţionare a mecanismului respectiv de vot, dar, cu siguranţă, îi poate ţine uniţi convingerea că, astfel, fac un baraj împotriva unui bruiaj sau acţiuni ostile a celor din grupul Salvini-Le Pen. Nimeni nu e atât de naivi să nu remarce că, totuşi, grupul respectivă este dublu ca mărime acum faţă de ce era „Europa naţiunilor“ în legislatura trecută. Eşecul de coalizare a actorilor dreptei extremiste este real. Întrebarea care rămâne deschisă este dacă va fi şi unul permanent şi dacă europenii sunt într-atât de înţelepţi în a-şi apăra prosperitatea şi echilibrul de pace comun.