Doi militari americani sunt dispăruţi de aproape o săptămână în Ucraina. Rudele se tem că au fost luaţi prizonieri de ruşi

Doi militari americani sunt dispăruţi de aproape o săptămână în Ucraina. Rudele se tem că au fost luaţi prizonieri de ruşi

FOTO EPA-EFE

Doi militari americani care luptă alături de forţele ucrainene la nord de Harkov, în Ucraina, sunt dispăruţi de aproape o săptămână şi există temeri că ar fi putut fi luaţi prizonieri de forţele ruse, potrivit familiilor lor şi a unui coleg de luptă, relatează CNN.

Ştiri pe aceeaşi temă

Bărbaţii dispăruţi sunt Alexander John-Robert Drueke, în vârstă de 39 de ani, din Tuscaloosa, Alabama, şi Andy Tai Ngoc Huynh, în vârstă de 27 de ani, din Hartselle, Alabama.

Sergentul unităţii din care fac parte cei doi americani, care a dorit să facă declaraţii sub rezerva anonimatului, a oferit CNN fotografii cu paşapoartele ambilor bărbaţi şi ştampilele lor de intrare în Ucraina.

Bărbatul a spus că unitatea lor lupta sub comanda celei de-a 92-a brigăzi mecanizate a Ucrainei pe 9 iunie, lângă oraşul Izbitske.

El a spus că Drueke şi Huynh au dispărut în timpul bătăliei, iar misiunile ulterioare de căutare nu au găsit nicio urmă. O postare de a doua zi de pe Telegram susţinea că doi americani au fost luaţi prizonieri lângă Harkov.

”A fost un haos absolut. Au fost peste o sută de trupe de infanterie care înaintau spre poziţiile noastre. Am avut un T72 (n.r. tanc) care trăgea asupra oamenilor de la 30, 40 de metri distanţă”, a declarat sergentul.

Bunny Drueke, mama lui Alex, a declarat că se presupune că cei doi sunt ”prizonieri de război, dar acest lucru nu a fost confirmat”.

Ea a spus că Ambasada SUA în Ucraina nu a putut verifica dacă fiul ei a fost luat prizonier.

”Nu au putut verifica dacă este cu ruşii. Tot ceea ce pot verifica ei este că el este dispărut în acest moment. Ei (n.r. forţele ucrainene) rămân în legătură strânsă cu mine şi am toată încrederea că lucrează la situaţie”, a adăugat ea.

Joy Black, logodnica lui Huynh, în vârstă de 21 de ani, a declarat că unele dintre scenariile care sunt luate în considerare acum este că cei doi americani au fost luaţi prizonieri, dar nu există nicio confirmare.

Atât mama lui Drueke, cât şi logodnica lui Huynh au precizat că ultima lor conversaţie cu cei doi militari dispăruţi a avut loc pe 8 iunie, când bărbaţii le-au spus că nu vor putea comunica câteva zile, din cauza unei misiuni la care vor participa.

Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat a declarat miercuri că ”au luat cunoştinţă relatări neconfirmate cu privire la doi cetăţeni americani luaţi prizonieri în Ucraina”.

”Monitorizăm îndeaproape situaţia şi suntem în contact cu autorităţile ucrainene”, a spus purtătorul de cuvânt.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările