Datele generale prezentate pentru a defini tendinţa aceasta la nivel global sunt într-adevăr îngrijorătoare:

- pentru prima dată începând cu 2001, autocraţiile sunt majoritare: 92 de ţări în care trăieşte 54% din populaţia globală

- aproximativ 35 % din populaţia lumii compune naţiuni autocrate – aproximativ 2,6 miliarde de oameni

- în UE a apărut primul Stat Membru non-democratic: Ungaria este clasificată acum ca având un regim electoral autoritarist

Foarte serioasă şi plină de consecinţe – posibil de corelat şi cu viteza cu care, sub diverse pretexte,  sunt abandonate rând pe rând prevederi esenţiale din legislaţia internaţională privind drepturile omului – este observaţia conform căreia naţiuni din G20 (ex. Brazilia, India, SUA şi Turcia) ar face parte din cel de-al treilea val de instalare a autoritarismului, în timp ce “America Latină se întoarce la nivelul înregistrat la începutul anilor’90, în timp ce Europa Centrală şi Asia Centrală se află la cele mai scăzute nivele din epoca post-sovietică”.  

Restul observaţiilor generale la nivel de tendinţe globale le puteţi găsi consultând textul raportului pe care-l găsiţi aici precum şi, pentru exhilibrul just al balanţei, protestul venit de la Budapesta şi semnat de Secretarul de stat Zoltan Kovacs. 

Revenind însă la conţinutul Rportului, după părerea mea merită citit şi transmis mai departe deoarece surprinde – statistic şi numai – o realitate care, la limită, poate să se expandeze prin efectul binecunoscut al “bulgărelui de zăpadă”, mai ales că debalansarea deja a început şi nu este deloc în favoarea forţelor democratice: “În 2019, democraţia este în declin în 26 de ţări faţă de 18 în 2017. Pentru prima oară începând din 2001, democraţiile nu se mai află în majoritate. De la 55% (98 de state la maximum atins în 2010) a ajuns la 46% ...Doar în ultimul an s-a înregistrat pierderea a opt democraţii, un nou record în ritmul prăbuşirii democraţiei. Exemplu pentru această criză este Ungaria, acum primul stat autoritarist membru în Uniunea Europeană.

 

 

Tendinţa spre autocraţie, spun autorii raportului, s-a manifestat cel mai accentuat în ultimii 10 ani în ţări ca Ungaria, Turcia, Polonia, Serbia, Brazilia şi India, ţări în care s-au produs cele mai multe tentative reuşit ca, în primul rând prin intermediul unor legislaţii draconice, să fie restrânsă activitatea societăţii civile şi a presei. Pentru ca, mai apoi, să înceapă “erodarea calităţii procesului de alegeri”.

Iată lista ţărilor:

Ungaria apare drept prima ţară membră UE în care există un regim autoritarist şi, conform datelor V-Dem, reprezintă cazul extrem de regresie democratică din ultima perioadă de timp. În 2009, era clasificată drept o democraţie liberală şi cu mult timp înainte ca indicatorul privind libertatea şi corectitudinea alegerilor să scadă în 2014, media, societatea civilă şi libertăţile fundamentale fuseseră afectate în mod considerabil. La începutul lui 2010, Viktor Orban şi partidul său FIDESZ au promulgat diferite legi pentru a scădea în mod considerabil libertatea presei. Peisajul media în Ungaria a fost de atunci modificat de către autoritatea de supervizare media şi în acest moment nici măcar nu are dreptul să vorbească despre Greta Thunberg sau despre drepturile omului”.   

Tentaţia spre autoritarism este o realitate din ce în ce mai prezentă, absolut incontestabilă şi traduce foarte clar neputinţa unor politicieni de a reacţiona altfel decât prin forţă la contestarea străzii şi la poziţiile critice ale societăţii civile. De cele mai multe ori, aşa cum se notează în Raport, tentaţia aceasta spre autocraţie a diverselor guverne care reduc progresiv spaţiul de manevră pentru societatea civilă, mass-media şi spaţiul academic, În al doilea rând, produce un efect din ce în ce mai intens de polarizare, deschide calea spre folosirea violenţei şi mobilizează masele în favoarea unei agende iliberale”.

Interesant este şi că, proaspăt apărut, Raportul nu numai că a provocat scandal în Ungaria, dar a fost atacat cu violenţă de toţi cei care spun că, subliminal, se încearcă introducerea unui unui semn de întrebare la adresa decidenţilor politici care iau măsuri extrem de dure pentru limitarea propagării pandemiei. Sigur că unele dintre aceste măsuri – în primul rând cele legate de libertatea de deplasare – ies în mod clar din prevederile stricte ale reglementării din Carta Drepturilor Omului.

Dar confuzia este parte a unui război informaţional rudimentar căci este evident că acele măsuri sunt provizorii şi legale doar pentru perioada pentru care au fost proclamate. Dar Raportul are în vedere o situaţie complet diferită şi care tinde în unele ţări să capete un caracter de permanenţă prin impunerea de legislaţii restrictive din ce în ce mai ample şi cu caracter permanente. Totul în scopul de a crea un viitor format nedemocratic al statului autoritarist care să ajungă o simplă unealtă de execuţie în slujba unui personaj al cărui vis este, dacă se poate şi aici în Europa, să se reîntoarcă la modelul dictaturii care domneşte prin intermediul decretelor, bazându-se nu pe pachetul de legi în cadrul constituţional, ci pe puterea absolută garantată exclusiv prin instituţiile de forţă.

Raportul despre care am vorbit azi artă că aşa ceva poate fi posibil. Sper că greşesc profund şi că nu înspre asta se îndreaptă societăţile europene. A mai fost cazul în istoria noastră şi am văzut ce-a ieşit.