Acum câteva luni, Comisia Europeană folosea aceeaşi referinţă legală, împotriva guvernului polonez. Articolul 7 – mult citat, dar rareori citit – îngăduie ambelor instituţii, ca şi unei treimi din statele-membre să se adreseze Consiliului, pentru a vedea dacă într-o ţară din UE statul de drept a derapat. Spun asta din mai multe motive, dar în primul rând fiindcă Orban Viktor a căutat să deturneze sensul discuţiei din PE, susţinând că el e, de fapt, pedepsit pentru politica anti-imigraţie. Cine cercetează analele politice va descoperi că premierul maghiar a fost criticat pentru atitudinea sa faţă de justiţie şi faţă de libertatea educaţiei şi a presei – dimensiuni importante ale unui stat de drept – cu mult înainte ca recentul val migrator să atingă ţărmurile europene şi să-l sperie atât de tare pe fostul liberal transfigurat în aprig conservator.

Merită să cităm din articolul 7 şi pasajul care spune că, pentru a constata „existenţa unui risc clar de violare gravă“ a statului de drept, în Consiliul European e nevoie de o majoritate de patru cincimi. Precizarea este utilă întrucât mulţi comentatori s-au grăbit să spună că în Consiliu ar fi cerută, în toate momentele aplicării articolului 7, unanimitatea. Nu e aşa. De o decizie unanimă e nevoie doar după ce Consiliul caută să remedieze – prin dialog şi recomandări – situaţia creată de guvernul din statul luat în vizor.

Revenind la substanţa politică a deciziei luate de PE, aş menţiona trei aspecte care mi se par relevante. Primul este legat de ambiţia instituţiei cu sediul la Strasbourg de a nu fi mai prejos decât Comisia atunci când vine vorba despre domnia legii. Dacă Juncker şi Timmermans au urechit Varşovia, 70% dintre parlamentarii europeni au considerat că la Budapesta voinţa majorităţii nu urmăreşte interesul public, ci cel al respectivei majorităţi partizane

În al doilea rând, decizia PE a fost posibilă după o schimbare importantă în PPE, fracţiunea parlamentară din care face parte şi partidul lui Orban. Până acum, criticile adresate premierului maghiar erau privite de majoritatea grupului politic din care fac parte şi eu ca un atac al stângii, care ar urmări să ne slăbească pe noi, popularii. Colegii care-l susţineau pe Orban spuneau că e mai bine să-l avem lângă noi decât împotriva noastră, fiindcă astfel l-am putea „domestici“. De data aceasta, majoritatea membrilor PPE au votat împotriva aliatului lor politic.

În al treilea rând, aş observa că decizia PPE este o provocare pentru celelalte familii politice. Dacă popularii pot să pedepsească Fidesz, oare socialiştii n-ar putea face şi ei ceva cu partidele frăţeşti din Malta, Slovacia sau România? Liberalii din PE n-ar putea să revadă sprijinul acordat în Cehia lui Babis sau – la noi – formaţiunii lui Tăriceanu? Cam astea erau întrebările formulate după votarea raportului Sargentini.

Există, desigur, o dimensiune electorală în toată disputa, veţi spune. Aşa e. Partidele există în parlament şi în campanie. Iar cea pentru viitorul PE se apropie...