Au participat dl Dan Dungaciu, Director ISPRI – Academia Română, Vitalie Călugăreanu, jurnalist şi corespondent Deutsche Welle, Chişinău, iar moderatorul dezbaterii a fost dl Claudiu Lucaci, expert comunicare strategică. Dezbaterea poate fi urmărită AICI.

Claudiu Lucaci enunţă tema dezbaterii, şi anume: „9 mai 2022: Pentru cine bat clopotele?”.

Ce înseamnă 9 mai astăzi? Avem o eternă dezbatere despre ce înseamnă această dată, printre altele, simbolizând şi capitularea Germaniei din al Doilea Război Mondial din 1945. Dar iată că astăzi avem un alt război, de data aceasta armata Rusiei, nu a URSS, este implicată într-un război european cu care nu credeam că ne vom mai întâlni. Revenind la simbolistica multiplă pe care o are această dată, ea înseamnă astăzi în principal pentru noi Ziua Europei, dar să clarificăm un pic aceasta.

Două modificări simbolice majore

Dl Dan Dungaciu subliniază faptul că acest 9 Mai, adică 9 mai 2022, reprezintă de fapt o realitate întoarsă cu capul în jos din multe puncte de vedere. 9 Mai ca Zi a Europei reprezenta aducerea păcii de către Europa, reprezenta succesul acestei păci, reprezenta faptul că „Europa” a reuşit ca proiect. Uniunea Europeană era o construcţie post-război, după cum argumenta Tony Judt în clasica sa istorie a Europei intitulată Postwar, adică noua organizaţie reuşea să absolve ideea de război din spaţiul european. Dar iată că în acest 9 Mai lucrurile nu mai stau aşa, astăzi ne aduce o altă realitate, cea a războiului. Şi aceasta este prima observaţie. Europa nu mai este asociată cu post-war, adică cu abolirea războiului.

A doua observaţie este bătălia simbolică pentru superioritatea morală. Rusia s-a portretizat ca cea care a suferit cel mai mult în Al Doilea Război Mondial, cea care a contribuit cel mai mult la înfrângerea nazismului, a suferit cel mai mult. Astăzi, însă, Rusia a pierdut bătălia morală. În acest 9 Mai, Rusia nu mai este în tabără „cea bună”, ci este în tabăra agresorilor – nu mai poate pretinde credibil că „luptă împotriva nazismului”, pentru că, de 9 mai, a ajuns ea însăşi să fie asociată cu „nazismul”. O enormă înfrângere morală pentru „regimul Putin”.

Avem deci două schimbări majore. Bătălia pentru simbolistica sfârşitului celui de Al Doilea Război Mondial este în toi – Uniunea Europeană mizează pe simbolistica pacificatoare pe care o reprezintă, pe care însă a ratat-o astăzi, iar Federaţia Rusă luptă pentru simbolistica de înfrângere a nazismului, de a se afla de partea corectă a istoriei, pe care însă astăzi a ratat-o şi ea.

Simbolic, suntem în faţa a două schimbări radicale de perspectivă. Suntem într-o realitate pe care ne este greu să o şi evaluăm, dar să îi şi prognozăm consecinţele. Este un moment istoric pe care este greu încă să ne pronunţăm ce va fi. Este posibil ca acest război să ne ducă într-o realitate similară cu ceea ce s-a întâmplat după cel de Al Doilea Război Mondial, adică într-un nou război rece, cu aceiaşi relativ aceeaşi adversari. Dar, atenţie, un „Război Rece” redesenat la scară globală, dincolo de geografia primului Război Rece.

Dl Claudiu Lucaci arată cum după căderea regimului comunist noi ne-am detaşat de această simbolistică a datei de 9 Mai conduse de URSS. Noi nu sărbătoream 9 Mai ca o victorie a Armatei Roşii, la noi era legată de data de 10 Mai, Declaraţia de Independenţă, Războiul de Independenţă. În schimb, îl întreabă pe dl Vitalie Călugăreanu, de la Chişinău, cum se sărbătoreşte 9 Mai în Republica Moldova, pentru că acolo, dar şi în tot restul spaţiului sovietic aceasta era sărbătorită ca victoria Armatei Roşii. Dar, mai nou, cu anumite nuanţe şi modificări la nivel de politică de stat, ca de exemplu decizia Preşedintei Maia Sandu de a interzice anumite însemne. Ţinând cont de diviziunile din societatea din Republica Moldova ne aşteptam la provocări cu ocazia acestei zile, care totuşi nu s-au materializat. În schimb avem provocări în Transnistria.

Ce reprezintă acest 9 Mai acum pentru Republica Moldova? Şi nu doar la nivel simbolic, ci şi în contextul realităţilor prezentului, adică războiul din Ucraina, comunităţile rusofone din Republica Moldova. Pentru că există o comunitate rusofonă acolo, care ar putea provoca în continuare dacă nu conflicte, cel puţin o teamă de destabilizare la nivelul societăţii.

Chişinăul nu controlează aproape nimic

Vitalie Călugăreanu afirmă şi dânsul că societatea în Republica Moldova este în continuare divizată, aproape egal din punct de vedere geopolitic - cam 45% cu opţiune pro-rusească, 55% opţiune pro-europeană.

Partidele pro-ruse încearcă să alimenteze propriul electorat cu aceste lozinci care ţin de trecut şi mizează pe aceste zile încărcate de simbolism, ca 9 Mai, tocmai pentru a capitaliza de pe urma acestui electorat, fără să ţină cont de pericolul existent astăzi în zonă. În pofida provocărilor recente din regiunea transnistreană şi a altor ameninţări cu diferite provocări, de 9 Mai în Republica Moldova poliţia a abordat bine situaţiile dificile apărute la un miting cu panglicile interzise şi nu a amplificat tensiunile momentului. Pe cei care au ieşit cu panglici i-au lăsat în pace, în schimb au început acum să le trimită citaţii şi amenzi acasă, până acum peste 300 de persoane. Iar împotriva deputaţilor care au incitat oamenii să iasă cu aceste panglici şi să încalce prevederile legale se fac plângeri penale şi se vor face solicitări să li se ridice imunitatea. Partidul Socialiştilor a anunţat că va oferi asistenţă juridică celor amendaţi, încercând să mimeze că le pasă de oameni.

Suntem îngrijoraţi şi de situaţia din regiune, dar şi de felul cum reacţionează Chişinăul – nu avem suficiente informaţii despre competenţa, puterea şi felul cum se pregătesc autorităţile pentru cel mai prost scenariu. Ni se spune că Republica Moldova este în siguranţă, că avem scenarii, dar nu le cunoaştem şi nu ştim cât de bine suntem pregătiţi. Armata Republicii Moldova a fost practic furată de 30 de ani de politicieni. Nu vedem ca autorităţile din Republica Moldova să facă cereri hotărâte de ajutor către statele occidentale pentru a-şi întări armata.

Claudiu Lucaci întreabă ce s-a întâmplat mai exact pe 9 Mai atunci când ar fi trebuit să existe o întâlnire între Maia Sandu şi Secretarul General al ONU. De dimineaţă s-a anunţat că dna Maia Sandu nu a putut participa din cauza unei stări de sănătate grave. A fost vreo ameninţare cu ocazia zilei de 9 Mai, eventual arătată de serviciile de securitate, sau nu are legătură cu data de 9 Mai şi a fost într-adevăr o problemă de sănătate?

Vitalie Călugăreanu spune că din informaţii neoficiale din anturajul dnei Maia Sandu s-ar părea că nu este ceva ieşit din comun, că dânsa chiar ar fi avut o problemă de sănătate, iar întâlnirea amânată în acea zi a avut loc a doua zi. Îmbolnăvirea a fost reală, se pare.

Claudiu Lucaci îl întreabă pe dl Dungaciu cum se face că în toate statele Uniunii Europene, de când a început războiul, toate organele considerate de propagandă ale Kremlinului au fost interzise, în timp ce în Republica Moldova nu. De ce Republica Moldova continuă să tolereze aceste instrumente de propagandă şi dezinformare din Rusia, când aceste instrumente schimbă mentalităţile după dorinţa Kremlinului, au ca program această îndoctrinare a persoanelor cu aceste naraţiuni absurde de exemplu despre nazism, care acum nu mai este doar nazismul Ucrainei, ci şi al Europei, al NATO etc. Evident că Republica Moldova are o situaţie mult mai dificilă decât un stat european în privinţa gestionării mediului mass-media, dar de ce în Republica Moldova nu s-a discutat măcar despre această situaţie?

Singura strategie de politică externă a Chişinăului este... rugăciunea!

Dl Dan Dungaciu începe prin a-i dori sănătate dnei Maia Sandu, pentru că dânsa este cea care ţine această tabără pro-europeană la un loc. Dna Maia Sandu este axa pro-occidentală astăzi în Republica Moldova, fără ea edificiul s-ar prăbuşi sau şi-ar pierde autoritatea morală.

Iar în ceea ce priveşte întrebarea despre mass-media provenind din Federaţia Rusă, spune că în Republica Moldova problema este veche, nu doar a actualei administraţii. Din păcate, ideea de a scoate televiziunile ruseşti pare de neconceput pentru orice parte a politicii din Republica Moldova, nici pentru cele pro-europene, nici pentru cele pro-estice. Gândirea politică de acolo nu a fost strategică din acest punct de vedere. Ideea falsă de neutralitate în Republica Moldova înseamnă că ar vrea să se situeze undeva la jumătate, să îi mulţumească şi pe unii şi pe alţii, aşa cum se spune că „viţelul deştept mănâncă de 2 ori”. Aceste lucruri explodează în situaţii de criză, dar nu se pot rezolva în situaţii de criză. Dacă de exemplu acum guvernul de la Chişinău ar interzice direct televiziunile ruse ar fi grave tulburări sociale. Acesta este preţul pe care Republica Moldova îl plăteşte acum pentru această aşa-zisă „neutralitate” - de fapt nu a fost niciodată în neutralitate. Prin prisma acestei aşa-zise neutralităţi s-a autodecimat din punct de vedere strategic - de exemplu bugetul ministerului de interne era de fiecare dată mai mare decât bugetul apărării. Singura strategie de politică externă a Republica Moldova astăzi este rugăciunea – „Dă, Doamne, să nu vină ruşii! Sau ucrainenii! Dă, Doamne, să nu ajungă ruşii în Odesa! Dă, Doamne, să nu ajungă în Bugeac! Dă, Doamne, să nu ajungă să mobilizeze voluntari din Transnistria!” Acesta este preţul pe care îl plăteşte pentru toţi aceşti ani în care nu a făcut nimic.

Dacă acum s-ar accelera cu provocările din Transnistria, aşa cum a spus şi dl Vitalie Călugăreanu, teama este că Republica Moldova nu ar putea să reacţioneze. Republica Moldova nici nu a prea dat semnale hotărâte că ar vrea să lupte, dacă va fi nevoie - aceste semnale au venit târziu şi deloc apăsate.

Însă deocamdată lucrurile sunt în dinamică. Dar, tocmai că nu e clar încă ce direcţie va lua războiul, nici nu avem nicio garanţie că nu se va întâmpla ceva în Transnistria, pentru că lucrurile pot să depindă de evoluţiile din teren. Dacă Federaţia Rusă îşi va asigura Luganskul şi Donbasul, adică vor controla tot Donbasul, cum şi-au fixat ca obiectiv – ceea ce ruşii spun că au făcut deja, ucrainenii îi contrazic - este posibil să încerce să avanseze şi înspre Odesa. E în logica lucrurilor. În Bugeac sau în Transnistria este o populaţie rusofonă consistentă care poate fi activată. Probabil că unii de la Moscova sunt acum destul de iritaţi că şi la Tiraspol se încearcă un fel de „neutralitate” de genul Republicii Moldova, că poate liderii de la Tiraspol joacă şi ei la două capete şi nu s-ar grăbi să livreze voluntari dornici să lupte pentru Rusia. Şi asta ar fi o acţiune importantă, nu doar militar, ci şi simbolic. Dar dacă s-ar începe o acţiune de cooptare de voluntari la Tiraspol, cu reflexii în Bugeac, la Bălţi sau în Găgăuzia, ce va face Republica Moldova atunci? Pentru că are foarte puţine instrumente să reacţioneze. Poate nu se va întâmpla asta mâine, poate nu poimâine, dar dacă vor fi activate aceste populaţii rusofone de către Rusia, care până acum nu le-a activat? Republica Moldova nu are destule motive să creadă că acest război o va ocoli. Sperăm cu toţii că o va ocoli, dar nu este deloc sigur. De asta este important să ne uităm la Tiraspol şi să nu ne facem iluzii, pentru că toate acestea ne pot privi şi pe noi. Un scenariu foarte rău pentru România este acela în care s-ar învecina cu Federaţia Rusă.

Şi mai este ceva. Dacă se irită Ucraina, care începe să îşi piardă răbdarea (vedem azi închiderea unei conducte de gaze care ducea gazul spre Europa, vedem tonul apăsat şi revendicativ al ministrului de Externe Kuleba), dacă Ucraina va decide că vrea să „cureţe”, să „demilitarizeze” Transnistria cât ai clipi, aşa cum neoficial s-a lăudat, dacă ar avea acordul Republicii Moldova? Kievul a transmis aceste semnale deja. O poate face dacă are permisiunea sau solicitarea Chişinăului. Sigur, ea nu a venit, nu cred că va veni, dar Kievul este deja iritat pe jocul pe care îl consideră duplicitar al R. Moldova. Deci, nu ştim încă ce va fi acolo.

În plus, Transnistria şi Republica Moldova trebuie privite în acest context, la pachet cu securitatea României, securitate care ar fi periclitată prin simpla poziţionare a Rusiei la frontierele noastre. Dacă Rusia vine la Odesa, deocamdată vrea doar să o anihileze ca nod logistic de transport de mărfuri şi – zice Moscova – armament şi muniţie, vom reveni la vechea obsesie a României a vecinătăţii cu Rusia. Cel mai periculos context de securitate pentru noi. Şi cel mai prost scenariu post-război.

Claudiu Lucaci – Transnistria este în spatele frontului şi un atac din spate poate fi grav pentru securitatea Ucrainei, de aceea Ucraina ar dori să securizeze această parte a sa. Îl întreabă pe dl Vitalie Călugăreanu ce părere are despre un subiect extrem de riscant, pe care nu îl discută nimeni în Republica Moldova, şi anume interzicerea pe motiv de propagandă şi dezinformare, aşa cum s-a întâmplat în statele europene, a unor organizaţii media din Rusia sau care reprezintă punctele sale de vedere.

Dl Vitalie Călugăreanu spune că aceasta este o problemă de mulţi ani, care a fost tolerată foarte mult timp de clasa politică şi de demnitarii de la Chişinău. Pentru unii dintre cei care au acordat aceste licenţe posturilor din Rusia au fost deschise şi dosare penale pentru fapte de corupţie. În timp ce noi încercam să construim Poduri de Flori peste Prut, ruşii ne-au mai ocupat o dată, mediatic.

Sursa: Euronews

Acum este greu să rupi presa rusă de aici dintr-o singură mişcare pentru simplul motiv că sunt foarte mulţi. Ponderea televiziunilor de limbă rusă în Republica Moldova în acest moment este pe undeva la 75%. Ponderea posturilor de radio ruseşti transmise sau retransmise - 90 %. Nemaivorbind de presa online care era nereglementată deloc până de curând, când au blocat câteva site-uri care instigau la ură.

Li s-a spus actualei guvernări şi dnei Maia Sandu că se intervine foarte greu pe partea de audiovizual, iar explicaţia lor a fost că mai întâi trebuie schimbat Consiliul Audiovizualului. Iată că l-au schimbat de circa 4 luni, dar nu s-a schimbat nimic semnificativ, cei care distribuiau propagandă au continuat să distribuie propagandă nestingheriţi, iar o lege care să încerce să diminueze amploarea acestui fenomen a apărut abia la sfârşitul lunii trecute. Se pare că lipseşte interesul la Chişinău pentru asta, se pare că oamenii nu au înţeles încă faptul că propaganda este parte a războiului pe care Rusia l-a declanşat în Ucraina. Rămânem prizonieri ai acestor posturi de televiziune retransmise din Federaţia Rusă.

S-au interzis acum anumite programe cu caracter militar şi informatic-analitice, cei care le retransmit în Republica Moldova sunt obligaţi prin lege să le înlocuiască cu produs autohton. Dar ce fac aceşti emitenţi acum este să traducă în limba română exact aceleaşi mesaje de la Moscova pe care le adaptează un pic şi le prezintă apoi drept „produs autohton” şi le retransmit astfel.

Claudiu Lucaci. Republica Moldova în mod evident a pierdut războiul informaţional cu Kremlinul nu de acum, ci în ultimele decenii. Tocmai astfel se explică şi acest echilibru între opţiunile pro-vest şi pro-est ale populaţiei de acolo. Practic acolo se trăieşte în paralel, într-o altă lume, dacă trăieşti cu televiziunile ruse retransmise direct de la Moscova. Practic există 2 populaţii în Republica Moldova, iar riscul este foarte mare. Şi în Ucraina era această problemă, dar ei abordat-o altfel şi acum nu mai este chiar aşa.

Revenind la data de 9 Mai în Europa. Ce înseamnă 9 mai nu din perspectivă istorică, ci din perspectiva viitorului pentru statele europene care s-au aliat împotriva Germaniei naziste şi care acum se văd în postura de a fi interpretaţi drept noi nazişti din cauza propagandei absurde a Kremlinului? Ce mai înseamnă 9 Mai prin prisma fostei legături între URSS-ul de atunci, care era de partea Aliaţilor, şi foştii săi aliaţi din Al Doilea Război Mondial?

Foto: 9 mai 2022 la Chişinău. Sursa aici.

Nu există alternativă politică la victoria militară

Dl Dan Dungaciu subliniază că nu crede că propaganda rusă mai are efecte majore acum în afara spaţiului rusesc decât într-o mică măsură, nesemnificativă. Acum nu mai sunt nici credibili, nu mai pot nici să emită mesaje în afară, iar în acest moment Putin şi propaganda rusă se concentrează pe publicul intern sau, eventual, pe cel post-sovietic.

Problema în acest moment nu ţine atât de propagandă, ci de cum se va termina acest război. Iar felul în care va fi privit 9 Mai de acum înainte depinde de aceasta.

E foarte interesant cum s-au modificat percepţiile şi atitudinile. Mesajele, semnalele provenind în special din SUA s-au schimbat într-un mod foarte interesant de la începutul acestui război. Dacă în primele zile se ofereau să îl ajute pe Zelenski să plece din Ucraina (la care acesta a dat răspunsul acela istoric că nu are nevoie de o excursie, are nevoie de arme), a urmat o pauză când s-a văzut că invazia rusă se poticneşte şi s-a trecut la mesaje că se vor da arme defensive, s-a trecut la sprijin militar, iar apoi când s-a văzut că lucrurile sunt şi mai echilibrate decât se credea s-a schimbat tonul, s-au livrat şi arme ofensive – oricum distincţia face să surâdă orice militar! -, iar astăzi am ajuns la mesaje de la cel mai înalt nivel de la Washington (Preşedinte Biden, Secretar al Apărării, doamna Pelosi) de genul „Federaţia Rusă trebuie pedepsită astfel încât să nu mai poată să facă niciodată ceea ce face astăzi”, Putin este ilegitim, Ucraina trebuie să câştige războiul pe teren.

Suntem într-un crescendo halucinant al declaraţiilor care vin din spaţiul euroatlantic care ne sugerează un lucru foarte diferit de începutul invaziei, şi anume că Federaţia Rusă trebuie învinsă. Dar ce înseamnă concret acest lucru? Şi care e preţul?

Am sentimentul că nici la Washington nu este totul limpede şi s-a luat o decizie unanimă...

Inclusiv de la cel mai înalt nivel s-au transmis mesaje că serviciile secrete americane ar trebui să fie mai atente cu scurgerile de informaţii, ca de exemplu cele potrivit cărora SUA au ajutat Ucraina să scufunde crucişătorul Moskva şi să asasineze generalii ruşi. Probabil şi acolo se simte că s-a ajuns totuşi un pic prea departe şi acest război riscă să devină făţiş între SUA şi Federaţia Rusă, lucru periculos fie şi doar pentru că există arma nucleară de ambele părţi.

Nu mi-e clar care e opinia predominantă la Washington, dar e clar că suntem în această dilemă. Cum se va termina acest război? Se va tranşa pe teren, orice ar fi? Se va termina prin înfrângerea Federaţiei Ruse? Cum se va face asta? Şi dacă Federaţia Rusă trebuie să fie învinsă, care va fi mesajul pe care îl primeşte Kremlinul? Adică ce soluţie de scăpare are Moscova? Pentru că ar fi o greşeală strategică aici să personalizăm sistemul de la Moscova şi să îl numim doar pe Vladimir Putin, pentru că acolo este vorba de statul rus, de un întreg sistem care gândeşte ca şi el. Mergem până la capăt să înfrângem Federaţia Rusă şi, dacă nu, ce se întâmplă?

Dacă Ucraina negociază înainte de victoria militară e sfârşitul ei

Pe teren, vedem că ruşii se instalează în Lugansk şi Donbas, ei spun că au atins deja frontierele, ucrainenii infirmă, dar dacă ruşii se instalează acolo vor fi foarte greu de scos de acolo. Ce va urma? Vom merge în război până la capăt sau la un moment dat vom ajunge la o negociere, care ar fi pentru Ucraina o misiune aproape imposibilă, ar însemna sfârşitul statului ucrainean aşa cum îl ştiam până astăzi. După cum s-a arătat mai sus, mesajele au ridicat atât de sus ştacheta încât dacă nu va exista o victorie militară pentru Ucraina nu există nicio soluţie politică să compenseze lipsa acelei victorii militare.

Dacă victoria politică nu decurge din victoria militară va însemna că Ucraina rămâne într-o situaţie aproape la fel cu cea de dinainte de război. Ucraina ar rămâne un stat cu suveranitate limitată, iar Federaţia Rusă, dacă deschide negocieri cu Ucraina după ce se instalează în Donbas, va marca o înfrângere pentru Ucraina, pentru că se va ajunge exact la ceea ce dorea Federaţia Rusă, adică la o negociere pe timp de război cu armatele ei acolo şi se poate ajunge la un Minsk 3, poate chiar mai rău decât Minsk 2, unde Federaţia Rusă va controla mai mult teren decât la început. Aceasta este ameninţarea care pluteşte, în funcţie de asta se va desena şi semnificaţia lui 9 Mai, dar şi ecuaţia strategică a Europei, a noastră, la Marea Neagră, dar şi a Republicii Moldova.

Escaladarea conflictului ne duce într-o logică în care dacă Ucraina nu reuşeşte o înfrângere militară, acest război ne va aduce în acelaşi loc de unde am plecat.

Şi aş mai spune ceva, care a fost sesizat de analişti. La începutul războiului Zelenski cerea o întâlnire cu Putin, aproape obsesiv cerea asta, dar dacă preşedintele Zelenski, cu autoritatea sa fantastică, obţinută pe bună dreptate, ajunge la vreun moment dat să se întâlnească cu Putin şi ajunge să accepte anumite condiţii puse de acesta ca să fie pace, acel nou „Minsk” va fi imposibil de contestat şi din Ucraina şi din exterior, pentru că dacă Zelenski cu prestigiul său ar valida ceva ce cer ruşii, atunci se închide tot. Nimeni nu se poate opune.

Repet, nu se ştie sfârşitul acestui război. Pentru că nu e limpede cum îl desenăm. Pentru că dacă noi întărim concepţia şi în SUA şi în Federaţia Rusă că de fapt cei care se confruntă în Ucraina sunt Moscova şi Washingtonul, atunci ridicăm foarte sus nivelul confruntării şi este greu de făcut ulterior paşi înapoi. Nici generali ruşi nici cei americani nu vor dori să facă paşi înapoi, chit că ultimii au, evident, dreptate. Mai ales după ce curge atâta sânge. Suntem într-o situaţie complicată, în care nici măcar soluţia nucleară nu poate fi exclusă cu totul, teoretic vorbind. Suntem exact în mijlocul unei furtuni şi nu sunt semne că cineva vrea să o potolească. O escaladare este o escaladare şi nu ştii unde te duce, mai ales dacă se joacă pe totul sau nimic. Problema este că dacă se opreşte conflictul militar, ruşii ştiu să facă negocieri în timp de război, după cum a înţeles şi Republica Moldova cu Transnistria sau Ucraina cu acordul de la Minsk din 2014. Ruşii ştiu că dacă iau Donbasul şi forţează „pacea”, adică negocierea, acesta este avantajul lor strategic.

Dl Claudiu Lucaci îl întreabă pe dl Călugăreanu cum se vede de la Chişinău acest 9 mai simbolic începând din 2022?

Dl Vitalie Călugăreanu spune că depinde cum vor evolua lucrurile în război. Pentru ei contează foarte mult cum se va încheia acest război, pentru că speranţa în momentul acesta este că dacă va câştiga Ucraina, poate scapă şi Republica Moldova de conflictul de pe Nistru care îi afectează şi economic.

În acest moment în Transnistria vedem o acalmie, o situaţie un pic ciudată, atitudinea celor de la Tiraspol este la fel de înrăită faţă de Republica Moldova, dar sunt mult mai docili faţă de autorităţile din Ucraina - lucru de înţeles oarecum, pentru că oligarhii din Transnistria şi cei ucraineni au făcut mulţi bani împreună în toţi aceşti 30 de ani. Nu se ştie unii dintre cei care decid astăzi lucrurile în regiunea transnistreană şi care au şi cetăţenie ucraineană, bunuri şi case la Odesa, de exemplu, cât interes ar avea ca Federaţia Rusă să câştige acest război, pentru că aceştia ar avea mult de pierdut din punct de vedere economic.

Pentru Republica Moldova poate fi o oportunitate în primul rând pentru a sfârşi cu problema transnistreană, iar în al doilea rând pentru a păşi mai hotărât pe drumul integrării europene.

Soldaţi „transnistreni”, Sursa: cgsrs

Dl Claudiu Lucaci – acest 9 mai ce va reprezenta, nu simbolic, ci ca perspectivă geostrategică pentru noua Europă? Vedem după 80 de ani din nou o alianţă SUA –Marea Britanie ca să înfrângă un inamic. Şi avem o Europă „veche” care este obligată să se transforme, nu aşa cum ne aşteptam, din perspective economice sau din perspective juridice ale raporturilor dintre state, privind suveranitatea statelor, ci din perspectiva a ceea ce trebuie să facă Europa, dacă să se ia după acest binom SUA-Marea Britanie pentru a lupta împotriva unui adversar ca Federaţia Rusă. Îl întreabă pe dl Dungaciu cum vede această Europă, cumva prinsă între binomul SUA-Marea Britanie şi temerile faţă de Federaţia Rusă, care, iată, nu s-a schimbat.

Suntem în logica securităţii, nu a prosperităţii

Dl Dan Dungaciu punctează că avem într-adevăr o axă anglo-saxonă foarte clară, dar politic, pe intern, nu stau foarte bine neapărat cei aflaţi la putere acolo. Mai sunt 6 luni până la „midterm elections” din SUA, când se va trage o linie şi se va face un bilanţ, şi nu este foarte clar dacă miza pe acest mesaj al războiului cu Federaţia Rusă va fi neapărat câştigătoare acolo. Electoral vorbind, acum şansele democraţilor nu sunt foarte roz în SUA, iar o schimbare de majoritate politică poate însemna foarte mult pentru SUA. Şi în Marea Britanie va fi un test foarte important.

Rezultatul alegerilor poate modifica şi percepţia faţă de război.

Pentru Vladimir Putin trebuie să fi fost un şoc schimbarea de atitudine de la Paris şi de la Berlin, care nu au mai susţinut Federaţia Rusă şi s-au supus oarecum mesajului pe care americanii l-au dat. Deci suntem într-o logică a unei Europe care niciodată nu a vrut o confruntare cu Rusia, care a „dansat” cu Rusia, care depinde mult de resursele Federaţiei Ruse, dar o Europă care acum s-a „supus”, acţionează oarecum împotriva a ceea ce îi dictează interesele raţionale, sub o presiune morală enormă, căreia nu îi poate rezista.

Europa riscă să devină o victimă colaterală, s-a spus cu temei asta. Nu se ştie care vor fi efectele politice ale crizei economice care se prefigurează în Europa, nu ştim cum se va termina această criză. E clar că ideea de „suveranitate strategică” a murit, devine complet irelevantă, iar dominaţia SUA în materie de securitate este incontestabilă.

Preşedintele Macron a venit de curând cu o idee să construiască altceva, adică a revenit la cercurile concentrice, oarecum, respectiv o asemenea relaţie cu vecinătatea Uniunii Europene încât să nu mai fie nevoie de integrare. Dacă Ministrul de Externe al Republicii Moldova, Nicu Popescu, s-a bucurat la această iniţiativă, Ucraina a reacţionat foarte dur la ceea ce i s-au părut subterfugii, lăsând de înţeles că Ucraina nu moare pe teren ca să fie aproape de Uniunea Europeană, ci ca să fie în Uniunea Europeană. Totuşi, dl Macron ştia că o integrare a Ucrainei în Uniunea Europeană pe termen scurt nu este chiar fezabilă, de aceea când a venit cu această idee, respinsă vehement de Ucraina, care se simte susţinută din plin de SUA şi Marea Britanie şi joacă foarte tare – vezi şi conducta închisă de curând care livra gaze naturale către Europa.

Europa occidentală are actualmente o atitudine submisivă. Pe lângă presiunea morală pe care nu o poate gestiona, ştie totuşi că va veni odată un decont pentru asta. Dar depinde cum se va termina totul. Pentru că dacă se merge pe logica că Ucraina trebuie să câştige războiul militar, atunci vom asista la o chestiune de lungă durată care va fi greu de gestionat şi nu ştie cum o vor gestiona şi americanii şi britanicii.

Pentru cine bat clopotele?

Dacă se va stopa la un moment dat totul sau se va accepta o negociere cu Federaţia Rusă (deşi este mai puţin probabilă, Ucraina nu vrea acum aceasta, aşa ne spune şi preşedintele Zelenski), atunci Europa occidentală va căpăta din nou o pondere strategică pe care acum, în timpul confruntării, nu o are. Într-o problemă de securitate nu se mai caută Germania, cea care aducea prosperitate, ci te duci la SUA, la Londra, la NATO, cei care pot aduce securitatea, care pot aduce pacea. Suntem într-o logică în care prosperitatea care face pace nu mai funcţionează, acum securitatea face pacea. Suntem într-o logică în care Germania este mai puţin semnificativă, în care Uniunea Europeană este mai puţin semnificativă, spre deosebire de SUA, NATO, Marea Britanie.

Sursa: army-technology

Dacă se va face pacea şi vor începe negocieri, poate se va transforma într-un soi de război rece şi vom vedea atunci pentru cine bat clopotele. Clopotele bat oare pentru Vladimir Putin? Dl Dan Dungaciu crede că, dacă se opreşte acum conflictul militar şi se intră la negocieri, nu suntem într-o situaţie în care putem afirma cu siguranţă că bat clopotele pentru unii sau pentru alţii sau chiar pentru Vladimir Putin. Clopotele vor bate pentru acesta doar dacă lumea euroatlantică va fi dispusă să ducă războiul până când Ucraina va câştiga. Dacă nu, este posibil că se va ajunge la un acord de genul Minsk 3, la un război rece cu Federaţia Rusă în care logica se va schimba. În logica de pace prevalează anumiţi actori, în logica de război prevalează alţi actori, iar acum suntem într-o logică de război. Dacă se va face pace, vom intra într-o altă logică.

Dl Claudiu Lucaci punctează în mod interesant şi că este o diferenţă mare între Vestul Europei şi Estul Europei şi acum raportat la război şi la atitudinea faţă de prosperitate. Ceea ce au adus 6 decenii de prosperitate în Vest, faţă de 6 decenii de dictatură în est s-a văzut cel mai bine în atitudinea statelor raportată la acest război – în timp ce statele din Est au fost primele care au sărit foarte hotărâte de la început împotriva agresiunii, statele din Vest au stat şi s-au gândit la prosperitatea lor ameninţată, pentru că ele considerau că pacea însemna prosperitate. Dar, după cum spusese şi dl Dungaciu, astăzi prosperitatea nu asigură pacea, ci securitatea. Dl Lucaci mulţumeşte participanţilor şi organizatorilor şi promite dezbateri viitoare.

Proiect LARICS sprijinit de German Marshall Fund.