Cum poate fi apărată Ucraina? Lecţiile invaziei Georgiei şi Peninsulei Crimeea şi riscurile pentru flancul estic al NATO VIDEO

Cum poate fi apărată Ucraina? Lecţiile invaziei Georgiei şi Peninsulei Crimeea şi riscurile pentru flancul estic al NATO VIDEO

Trupe ruse la graniţa cu Ucraina

SUA şi aliaţii săi din NATO trebuie să acţioneze decisiv şi rapid pentru a contracara strategia operativ-militară a Rusiei în Ucraina, cunoscută ca maskirovka (”deghizare”). Prezenţa forţelor armate ruse la graniţa ucrainiană aduce riscuri de securitate majore pentru statele din flancul estic al NATO. Este vitală o contra-acţiune rapidă pentru a evita ocuparea Ucrainei de către ruşi, aşa cum s-a întâmplat în Georgia şi Crimeea.

Ştiri pe aceeaşi temă

Rusia a declanşat alarma în Ucraina şi în întreaga comunitate internaţională în ultimele zile prin masarea forţelor sale armate aproape de graniţa ucraineană,  ridicând temerile cu privire la o posibilă ofensivă rusă care ar putea depăşi zonele din estul Ucrainei aflate în prezent sub controlul Kremlinului fapt ce ar duce la o escaladare dramatică a conflictului ce durează de de 7 ani între cele două ţări. Partenerii occidentali ai Ucrainei, în funte cu SUA şi Marea Britanie, au răspuns la ameninţare exprimându-şi sprijinul pentru suveranitatea ucraineană şi cerând Rusiei să pună capăt acţiunilor sale agresive. 
 
Pe măsură ce au apărut detalii despre mişcările trupelor ruseşti, Comandamentul forţelor SUA din Europa şi-a ridicat  alerta la cel mai înalt nivel. Unii observatori militari consideră că Moscova ar fi trecut la o poziţie de forţă pentru a-l intimida pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi a testa hotărârea noii administraţii Biden. În ultimele luni, Zelenski a înfuriat Moscova lovind în aliaţii Kremlinului din Ucraina, inclusiv prietenul personal al lui Putin, Viktor Medvedciuk. 
 
 O serie de factori indică posibilitatea unei invazii ruseşti în viitorul nu prea îndepărtat. Acasă, Putin va trebui să gestioneze în favoarea clicii sale alegerile parlamentare din septembrie, pe fondul prăbuşii popularităţii partidului său, Rusia Unită. O aventură militară în Ucraina ar ptea fi o diversiune convenabilă şi ar putea revitaliza popularitatea lui Putin. Un semn  îngrijorător al intenţiilor Moscovei este că mass-media rusă controlată de Kremlin şi-a intensificat recent atacurile asupra Ucrainei şi a început să acuze autorităţile ucrainene că au planificat o ofensivă în estul separatist. Dacă unităţile armatei ruse masate la graniţa Ucrainei vor trece frontiera aceasta ar marca o etapă complet nouă a conflictului care ar avea implicaţii grave pentru securitatea internaţională.
 
 O escaladare ascunsă în Ucraina de est şi aruncarea vinovăţiei pe Kiev pentru o potenţială ofensivă militară a separatiştilor, ar servi drept perdea de fum ideală pentru acţiuni politice menite să oprească mobilizarea opoziţiei din Rusia pentru alegerile parlamentare din toamnă. Deocamdată pare mai degrabă o acţiune de deghizare strategică în spatele căreia se pot ascunde multe intenţii, inclusiv intenţia de invazie în Ucraina. Însă, dacă luăm în calcul practicile guvernării Putin, atunci trebuie să constatam că invaziile recente – Georgia în 2008 şi Crimeea în 2014 – au avut loc prin surprindere.
 
 Analiştii cred că Kremlinul îşi arată muşchii în încercarea de a revigora discuţiile de pace şi de a testa angajamentul noii administraţii americane faţă de Kiev. Alţii se tem însă că acumularea ar putea fi preludiul unei noi runde de agresiune rusă, după atacarea Georgiei în 2008 şi anexarea Crimeei, în 2014. În definitiv, ambele episoade au luat pe neaşteptate comunitatea internaţională, iar răspunsul Occidentului nu a fost în măsură să descurajeze pe mai departe politica agresivă a lui Vladimir Putin. 
 
 
Paraşutiştii din Pskov, dislocaţi de Rusia în Crimeea 
 
Potrivit unui grup OSINT cu sediul în Rusia (Conflict Intelligence Team), Rusia dislocă în Crimeea unităţi ale Diviziei 76 Gardă aeropurtată, cunoscută şi drept paraşutiştii Pskov, apropiindu-se, astfel, tot mai aproape de graniţele Ucrainei, transmite Unian.
 
Pe 4 aprilie, într-un video publicat pe reţeaua TikTok se poate vedea un vagon-platformă care transportă artilerie auto-propulsată Nona-S, care este folosită de către Forţele Aeriene de Asalt ale Rusiei, scrie monitorulapararii.ro
 
După verificarea numărului vagonului-platformă, investigatorii au stabilit că vine din regiunea Pskov.
 
„Unitatea militară 07264, Divizia 76 Gardă Aeropurtată, ai cărei luptători sunt cunoscuţi drept „paraşutiştii Pskov”, este menţionată drept expeditor şi destinatar al transportului. Regimentul 10 Gardă Aeropurtat, care este parte a diviziei, este localizat chiar în provincia Cheryokha, de unde trenul din video a plecat”, citează Unian.
 
Divizia 76 Gardă Aeropurtată a făcut parte din operaţiunea trupelor Rusiei împotriva Armatei Ucrainei din Donbas, în vara anului 2014, când a suferit mai multe pierderi.
 
Ameninţare serioasă
 
The Moscow Times citează un raport al think-thank-ului Conflict Intelligence, care analizează informaţii din surse deschise legate de serviciile militare şi de securitate ale Rusiei. Potrivit raportului, ameninţarea la adresa Ucrainei este serioasă. Analiştii centrului mai arată că Ucraina a interzis recent trei entităţi media prietenoase cu Kremlinul - o mişcare văzută la Moscova drept un atac asupra vorbitorilor de rusă din Ucraina şi o ameninţare directă asupra influenţei Rusiei în ţară. 
 
Iar expertul militar, James Sherr, de la Centrul Internaţional pentru Apărare şi Securitate din Tallinn, care a consiliat guvernele occidentale cu privire la capacităţile militare ale Rusiei, consideră la rândul său că asistăm la „o escaladare dramatică şi potenţial devastatoare.” Atlantic Council a invitat o serie de experţi să îşi împărtăşească opiniile cu privire la ceea ce ar putea însemna actuala stategie a Rusiei.
 
John Herbst: Este momentul ca Washingto-ul să treacă la acţiune
 
John Herbst, director, la Eurasia Center spune că „toate acestea ar putea fi pregătirea pentru o nouă ofensivă . Scopul ar putea fi să pună mâna pe oraşul port ucrainean Mariupol sau canalul din regiunea Kherson, pentru a duce apă din fluviul Nipru în Crimeea, sau Rusia ar putea încerca să introducă „pacificatori” în aşa-numitele republici populare Lugansk şi Doneţk.  O altă variantă ar fi forţarea preşedintelui Zelenski la unele concesii şi testarea  preşedintelui american Joe Biden. În cazul acesta, Biden a trecut testul. 
 
Washington a bombardat Kievul cu apeluri telefonice săptămâna trecută, cu apeluri venite chiar de la Biden însuşi, consilierul NSC Sullivan, secretarul de stat Blinken, secretarul apărării Austin şi şeful statului major Milley, toţi oferind sprijin Ucrainei în faţa acestei ultime provocări. Pentru a se asigura că Kremlinul a primit mesajul, Milley a sunat şi la Moscova. Toate acestea reduc şansele ca Moscova să lovească. Mai puţin determinată a fost reacţia Berlinului şi Parisului. Analistul spune că este momentul ca Washingtonul să treacă la ofensivă prin anunţarea de noi sancţiuni dacă trece linai roşie în Ucraina. Sancţiunile ar putea fi aplicate unei bănci importante precum Vnesheconombank, dar cu siguranţă şi  Nord Stream 2.
 
William Taylor: Ucraina se află în prima linie a războiului Rusiei cu Occidentul
 
William Taylor, vicepreşedintele  Institutului de Pace din SUA spune că „Ucraina se află în prima linie a războiului Rusiei cu Occidentul. Kremlinul a declarat război folosind mijloace hibride, agresiuni militare, interferenţe electorale, energie şi economie, mai întâi împotriva Ucrainei, apoi împotriva restului Europei şi împotriva Statelor Unite. Măsurile ameninţătoare actuale ale Rusiei împotriva Ucrainei servesc pentru a reaminti restului lumii acţiunile şi intenţiile maligne ale Rusiei“.  
 
Anders Åslund: Tactica electorală preferată a lui Putin este un război mic şi victorios
 
Anders Åslund, de la Atlantic Council, crede că „ Putin are cu siguranţă motive întemeiate pentru a opta pentru o ofensivă militară. Ţinând cont că vor avea loc alegeri legislative cruciale în septembrie, tactica sa electorală preferată este să fabrice un război mic şi victorios. Preşedintele rus este un mare improvizator care profită de ceea ce-i ofera scena internaţională. Pentru el, acesta este un moment propice, deoarece vine la scurt timp după învestirea preşedintelui Biden, care nu a reuşit încă să-şi instaleze oamenii în toate posturile cheie. 
 
Odată cu creşterea tensiunilor geopolitice, Statele Unite trebuie să ia măsuri pentru a-l descuraja pe Putin. Oficialii americani au fost foarte activi la telefon în ultimele zile, dar acum trebuie să îi trimită un mesaj clar lui Putin, să nu îndrăznească să treacă graniţa în Ucraina“. Pentru că aşa după cum arată arată lecţiile războiului din Georgia sau Crimeea, după ce ruşii au pus piciorul nu mai pot fi scoşi, poate doar cu riscul unui război mondial. 
 
La momentul acesta Putin este convins că SUA şi NATO nu ar intra în război cu Rusia pentru a apăra Ucraina. De aceea Washingtonul trebuie să găsească mijloace, altele decât cele ale unui război conventional, pentru a apăra Ucraina. Chiar dacă în momentul acesta pare imposibil, cei care pot să-l oprească pe Vladimir Putin sunt oamenii din apropierea lideruli de la Kremlin şi chiar ruşii, iar Occidentul trebuie să găsească mijloace să le deschidă ochii să vadă că „împăratul este gol“, nu cel mai „chipeş“ om din Rusia. 
 
Alina Ghetmanciuk: Administraţia Biden trebuie să nu mai delege această importantă problemă de securitate transatlantică Germaniei şi Franţei
 
Alina Ghetmanciuk, director, Centrul Noua Europă, spune că „masarea soldaţilor  ruşi aproape de graniţa ucraineană este un memento că războiul din Ucraina nu este un „conflict îngheţat”. Dimpotrivă, războiul Rusiei împotriva Ucrainei rămâne foarte activ şi continuu. Ucraina şi partenerii occidentali ai ţării trebuie să găsească acum echilibrul corect între abordarea riscului unei noi escaladări majore şi împiedicarea lui Putin de a folosi tactici de război pentru a câştiga la masa negocierilor. 
 
Deşi este imposibil să se prevadă probabilitatea unei invazii la scară largă, Ucraina trebuie să se pregătească militar pentru o astfel de eventualitate. De asemenea, este crucial să fie dat un răspuns coordonat şi unit la ameninţările ruseşti din Ucraina, de către SUA şi Europa. Tensiunile actuale sunt un semnal pentru Statele Unite de a-şi reevalua propria implicare în procesul de pace din Ucraina. Noua administraţie Biden ar putea dori să ia în considerare un rol mai mare decât să continue să delege această importantă problemă de securitate transatlantică Germaniei şi Franţei. Este vital să se desfăşoare discuţii cu privire la o posibilă participare mai consistentă a SUA la discuţiile de pace înainte ca Angela Merkel să-şi predea mandatul de cancelar. 
 
Brian Whitmore: Ameninţări şi la adresa unor membri NATO
 
Brian Whitmore, de la Atlantic Council, susţine că „creşterea prezenţei militare ruse la graniţa ucraineană nu este întâmplătoare. Face parte dintr-o extindere mai largă a forţelor armate ale Rusiei la frontiera sa de vest. Acest lucru ameninţă nu numai Ucraina, ci şi membrii NATO, Letonia, Lituania şi Polonia. Rusia îşi modernizează infrastructura militară şi îşi extinde structura de forţe în Kaliningrad. Kremlinul foloseşte, de asemenea, izolarea şi vulnerabilitatea lui Aleksandr Lukaşenko în Belarus, pentru a atinge obiectivul Moscovei de a extinde amprenta militară a Rusiei în această fostă republică sovietică.
 
 Rusia şi Belarus au încheiat recent exerciţii militare comune care s-au derulat cea mai mare parte a lunii martie şi au programat un număr record de antrenamente anul acesta, culminând cu masivele manevre „Zapad-2021“ din septembrie. Acestea oferă Moscovei posibilitatea de a-şi roti în mod constant forţele în Belarus, stabilind astfel o prezenţă militară permanentă de facto acolo.
 
 Moscova şi Minsk au anunţat, de asemenea, planuri pentru construirea unui centru comun de instruire militară în vestul Belarusului. Prin urmare, Statele Unite şi aliaţii săi NATO trebuie să analizeze acumularea de forţe ruseşti lângă graniţa ucraineană în contextul mai larg al capacităţii şi activităţii militare extinse a Rusiei şi să ia măsuri pentru a asigura securitatea alianţei şi a partenerilor săi.
 
Brian Bonner: Occidentul încă nu îl tratează pe Putin ca pe un dictator care este vinovat de nenumărate crime de război
 
Brian Bonner, redactor şef al publicaţiei Kyiv Post: „actuala comasare militară aproape de graniţa ucraineană ar trebui să reamintească tuturor două realităţi nefericite, la şapte ani după ce Rusia a lansat pentru prima dată războiul împotriva Ucrainei. În primul rând, superioritatea militară rusă înseamnă că pot face ceea ce vor împotriva Ucrainei, care şi-a îmbunătăţit armata, dar mai are un drum lung de parcurs pentru a-şi îmbunătăţi capacităţile de apărare. În al doilea rând, Occidentul încă nu îl tratează pe Vladimir Putin ca pe un dictator care este vinovat de nenumărate crime de război şi care merită cele mai zdrobitoare sancţiuni şi izolare pe care lumea democratică le poate elimina“.
 
Taras Kuzio: În Ucraina, nu există niciun lider pro-rus care să câştige o majoritate parlamentară sau prezidenţială
 
Taras Kuzio, profesor la Universitatea Naţională din Kiev, Academia Mohila: „Rusia este puţin probabil să lanseze o invazie la scară largă în Ucraina, deoarece acest lucru ar duce la un război lung şi la întreruperea completă a relaţiilor Rusiei cu Occidentul. Vladimir Putin are mai multe şanse să repete capcana pe care i-a întins-o preşedintelui Georgiei Mihail Saakaşvili în 2008, când provocările din Osetia de Sud au dus la intervenţia Georgiei în regiunea separatistă. 
 
Acest lucru a dat Rusiei scuza pentru a interveni militar „în apărarea cetăţenilor săi” şi pentru a-l umili pe Saakaşvili. Rusiei i-ar plăcea să provoace Ucraina în acelaşi mod. La fel cum a făcut anterior în Georgia, Kremlinul a distribuit sute de mii de paşapoarte ruse ucrainenilor care locuiesc în estul Ucrainei ocupate. În ultimele săptămâni, mass-media rusă controlată de Kremlin a început să acuze cu voce tare Ucraina că a planificat o ofensivă. Cu toate acestea, există o serie de diferenţe majore între Georgia şi Ucraina, care ridică îndoieli cu privire la eficacitatea tacticii Kremlinului. Saakaşvili a fost urmat în cele din urmă în Georgia de premierul Bidzina Ivanişvili, mai prietenoas cu Rusia. 
 
În Ucraina, nu există niciun lider pro-rus care să spere că va câştiga o majoritate parlamentară sau prezidenţială. Ucraina este, de asemenea, de multe ori mai mare şi mai populată decât Georgia. O invazie şi o ocupaţie convenţională rusească ar necesita jumătate din întreaga forţă armată a Rusiei şi s-ar confrunta cu o rezistenţă serioasă, atât din partea armatei ucrainene, cât de operaţiuni în stil partizan. Rusia nu va mai putea nega purtarea unui război împotriva Ucrainei şi va deveni împotmolită într-un conflict major la propria graniţă. Costul în termeni de vieţi, bani şi izolare internaţională ar fi dezastruos.
 
Conflictul din estul Ucrainei, mecanism de negociere a unor dosare globale
 
Pentru Kremlin, conflictul din estul Ucrainei reprezintă mult mai mult decât un instrument de lucru, în special în relaţie cu SUA, NATO şi marile capitale europene. Este un mecanism de negociere a unor dosare globale în care Rusia îşi vede un rol strategic. Aceste dosare pot ţine de situaţia din Siria, Iran, Libia sau chiar schimbul politic strategic cu Statele Unite.
 
 De altfel, recentele schimburi verbale dure dintre preşedintele american Joe Biden şi Vladimir Putin prin intermediul presei pot fi şi ele considerate ca un punct de pornire pentru escaladarea conflictului din Donbas corelat cu transferuri tactice de trupe şi echipament militar la graniţa cu Ucraina. Asemenea proceduri standard de operare ruseşti nu fac decât să adauge confuzie cu privire la intenţiile şi interesul Rusiei. Este un procedeu rusesc predilect de comportament care face parte şi din mentalitatea operativ-militară a Rusiei, cunoscut şi ca ”deghizare” sau maskirovka.  
 
 Ben Hodges: Dacă nu vedeţi spitale, nu sunt sigur că trupele ruse se pregătesc de o ciocnire serioasă“
 
Rusia creează o tensiune artificială prin deplasarea trupelor sale la frontiera cu Ucraina pentru a fi luată în seamă de actorii globali, dar riscurile ca Moscova să înceapă în prezent acţiuni militare la scară largă în Doneţk şi Lugansk (Donbas) sunt 'foarte mici', a declarat luni seara Oleksi Reznikov, vicepremierul ucrainean pentru reintegrarea teritoriilor temporar ocupate din estul separatist al Ucrainei, într-o intervenţie la postul ICTV, citat marţi de principalele media ucrainene, între care agenţia oficială de presă Ukrinform.
 
„În opinia mea, riscurile unor acţiuni militare la scară largă sunt minime. Ceea ce se petrece acum reprezintă un element al unui război hibrid, un război informaţional. Federaţia Rusă provoacă o tensiune artificială pentru a atrage atenţia asupra sa, încercând astfel să forţeze alţi jucători globali la negocieri“, a afirmat Reznikov în emisiunea „Libertatea cuvântului“.
 
Cu toate acestea, oficialul ucrainean nu a exclus cu totul posibilitatea unor provocări din partea Moscovei, potrivit publicaţiei Zerkalo nedeli.
 
Anterior, comandantul şef al armatei ucrainene, generalul Ruslan Homceak, declarase că Rusia mobilizează trupe la frontiera cu Ucraina, în contextul pregătirilor armatei ruse pentru efectuarea unor exerciţii în regiunea Briansk (vest) şi Crimeea (anexată în 2014).
 
Despre o pregătire reală a trupelor ruseşti pentru o invazie în Ucraina se va putea vorbi doar dacă ruşii vor instala spitale militare în apropierea graniţei ucrainene. Acesta va fi indiciul că Kremlinul se pregăteşte de acţiuni majore, a opinat la rândul său Ben Hodges, general în retragere şi fost şef al armatei americane din Europa, într-un interviu acordat luni canalului ucrainean de televiziune TSN.
 
„Este un lucru să ai trupe la frontieră, dar este complet altceva să le oferi tot ceea ce au nevoie acestea pentru a efectua operaţiuni. Vorbesc despre combustibil, muniţie şi spitale de campanie. Dacă nu vedeţi spitale, nu sunt sigur că trupele ruse se pregătesc de o ciocnire serioasă“, a subliniat el.
 
Pe termen lungă însă, Hodges este convins că Kremlinul nu şi-a abandonat obiectivul de a ajunge la Odesa şi de a izola Ucraina de Marea Neagră, de a crea un coridor terestru între Crimeea şi estul Ucrainei prin Mariupol şi Berdiansk, conform aceluiaşi post de televiziune, citat de portalul Liga.
 
Referitor la perspectiva negocierilor, vicepremierul ucrainean a menţionat că autorităţile de la Kiev vor încerca să găsească alt loc decât Minskul pentru întâlnirile trilaterale în cadrul Grupului de contact (Ucraina, Rusia şi OSCE), după încheierea pandemiei. În prezent, aceste întâlniri se desfăşoară în regim de videoconferinţă.
 
Belarusul se află sub influenţa Rusiei şi Kievul 'nu are încredere' în autorităţile belaruse, a declarat Reznikov la postul de televiziune ICTV, citat de Interfax-Ukraina. Minskul a devenit loc pentru întâlnirile Grupului de contact din 31 iulie 2014.
 
Ucraina după şapte ani de război hibrid cu Rusia
 
În februarie 2021, războiul hibrid al Rusiei împotriva Ucrainei a intrat în al optulea an. În această perioadă, Kremlinul a reuşit să ocupe Crimeea şi o mare parte din teritoriu în regiunea de frontieră Donbas din estul Ucrainei. În acelaşi timp, influenţa rusă asupra restului de 92,8% din Ucraina a scăzut până la minime nemaiîntâlnite  de mai bine de 300 de ani. Deşi războiul aflat în desfăşurare pare fără sfârşit, devine deja din ce în ce mai evident că evenimentele din ultimii şapte ani au dus la ieşirea decisivă a Ucrainei din sfera de influenţă a Rusiei. 
 
Dovezi ale acestei schimbări istorice pot fi văzute în întreaga societate ucraineană. Din punct de vedere politic, sprijinul pentru forţele ucrainene pro-ruse s-a prăbuşit la mai puţin de jumătate faţă de nivelurile dinaintea războiului. Partidele politice ucrainene orientate spre Moscova, care erau capabile să formeze majorităţi parlamentare şi să câştige alegeri prezidenţiale cu mai puţin de un deceniu în urmă, acum se luptă să treacă bariera de 20% în alegerile naţionale şi se bazează puternic pe o bază electorală îmbătrânită, condusă de nostalgia stabilităţii sovietice. Acest lucru lasă foarte puţin spaţiu pentru orice renaştere viitoare a acestor forţe politice. 
 
Capacitatea Rusiei de a domina Ucraina din punct de vedere economic a scăzut, de asemenea, foarte mult. Înainte de război, Rusia reprezenta aproximativ 30% din soldul comercial anual al Ucrainei. Până în 2020, această cifră scăzuse la aproximativ 7%. În aceeaşi perioadă, comerţul ucrainean cu China şi Uniunea Europeană a înflorit. Între timp, forţa de muncă imensă a Ucrainei s-a orientat , dinspre Rusia  spre UE.
 
Înainte de izbucnirea ostilităţilor, Ucraina post-sovietică fusese cea mai mare poveste de succes a Rusiei. Acum nu mai este. Până şi showbiz-ul din Rusia şi Ucraina, anterior indivizibil, a suferit o separare bruscă din cauza războiului. Multe vedete ruseşti sunt interzise oficial în Ucraina, în timp ce altele nu mai sunt binevenite. Majoritatea canalelor de televiziune ruseşti au fost forţate să renunţe la frecvenţele ucrainene, iar canalele de televiziune din Ucraina şi-au redus drastic conţinutul realizat în limba rusă. Datorită unui sistem de cote, listele de redare ale posturilor de radio favorizează acum din ce în ce mai mult artiştii în limba ucraineană. Cu site-urile de socializare ruseşti blocate, milioane de ucraineni au trecut la Facebook şi alte platforme internaţionale. 
 
Rusia s-a retras şi pe tărâmul spiritual. Înfiinţarea în 2019 a unei Biserici Ortodoxe ucrainene recunoscută la nivel internaţional, independentă de Patriarhia Moscovei, a accelerat influenţa deja în scădere a Bisericii Ortodoxe Ruse în Ucraina. Mulţi de la Moscova sperau că alegerile prezidenţiale din primăvara anului 2019 câştigate de Volodimir Zelenski, vorbitor de rusă, va inversa pierderea catastrofală de influenţă a Rusiei în această ţară fostă sovietică. Cu toate acestea, după aproape doi ani, nu a existat o astfel de renaştere. Dimpotrivă, Zelenski însuşi a lansat o represiune împotriva căilor de influenţă a Kremlinului rămase în Ucraina. Recent a închis canalele TV ucrainene ce aveau legături cu Kremlinul şi a impus o serie de sancţiuni principalilor aliaţi ucraineni ai Rusiei, adoptând în acelaşi timp o strategie pentru dezocuparea Crimeii.
 
Întoarcerea geopolitică a Ucrainei de la Rusia se bucură de sprijin public copleşitor. Într-adevăr, având în vedere că sondajele de opinie ucrainene indică în mod constant sprijinul majorităţii populaţiei pentru viitoarea aderare atât la Uniunea Europeană, cât şi la NATO, este dificil să ne imaginăm o cale de întoarcere pentru Rusia. În schimb, Vladimir Putin pare destinat să intre în cărţile de istorie ruseşti ca omul care a pierdut Ucraina, scrie Atlantic Council. Pierderea Ucrainei este o lovitură zdrobitoare pentru visele lui Putin de renaştere imperială şi obsesia sa de a inversa umilinţele prăbuşirii sovietice. De asemenea, reprezintă o înfrângere răsunătoare pentru doctrina „Lumii ruseşti” care a servit drept ideologie neoficială a regimului Putin de mai bine de un deceniu. 
 
Angajamentul lui Putin faţă de aşa-numita „lume rusă” care se extinde dincolo de graniţele Rusiei moderne a început să prindă contur la mijlocul anilor 2000 şi a căpătat un avânt considerabil în urma invaziei Rusiei din Georgia în 2008. Potrivit lui Putin şi altor ideologi de-ai lui, „lumea rusă” cuprinde populaţiile din fostele imperii ţariste şi sovietice care sunt legate împreună cu Rusia de limba rusă, împreună cu o religie, o cultură, o istorie şi o viziune asupra lumii comune. Ucraina se află chiar în inima „lumii ruseşti” a lui Putin şi este esenţială pentru ambiţiile sale imperiale. Nici el nu este singur în asemenea gândire. 
 
Într-adevăr, ipotezele răspândite cu privire la locul natural al Ucrainei în „Lumea Rusă” au jucat un rol crucial în decizia Moscovei de a invada ţara în 2014. Această convingere adânc înrădăcinată a ajutat de atunci la menţinerea unor niveluri ridicate de sprijin public rus pentru republicile separatiste create şi întreţinute de Kremlin în estul Ucrainei. Putin şi supuşii săi, devotaţi ai „Lumii ruseşti”, cum ar fi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse Kirill, cred că ruşii, ucrainenii şi bieloruşii fac parte din aceeaşi „civilizaţie rusă” şi împărtăşesc origini ancestrale comune de la Rusia Kieveană (prima formaţiune statală rusă). Ei consideră separarea de astăzi în state post-sovietice individuale ca o greşeală a istoriei şi dau vina pe Occident pentru divizarea artificială a „lumii ruseşti”.
 
 Această naraţiune rusească respinge secolele de luptă ale Ucrainei pentru statalitate ca o trădare a „frăţiei” ruso-ucrainene. Liderii ucraineni de la hatmanul cazac Ivan Mazepa din secolul al XVIII-lea până la preşedinţii contemporani Petro Poroşenko şi Volodimir Zelenski sunt descrişi ca trădători şi separatişti care colaborează cu duşmanii occidentali ai Rusiei pentru a împărţi şi slăbi „Lumea Rusă”.  Pierderea Ucrainei înseamnă că Moscova trebuie să se împace cu cea mai mare retragere a influenţei ruse de la dispariţia URSS. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările