De la 40.000 la 160.000, în 4 luni

Propunerea preşedintelui Comisiei Europene privind mecansimul obligatoriu de repartizare a refugiaţilor, prezentată azi în plenul Parlamentului European, este a treia încercare în acest sens în decurs de câteva luni. De la demararea discuţiilor în mai, cifra s-a modificat de la 40.000 la 160.000. României îi revin, potrivit noii scheme de calcul, 6351 de refugiaţi, în loc de 1705 recomandaţi iniţial.

Urmează, procedural, reuniunea miniştrilor de Interne şi Justiţie din cele 28 de state ale UE, luni, 14 septembrie, apoi discuţiile în Consiliul European, forumul şefilor de state ori guverne, care au exprimat deja puncte de vedere puternic divergente. Nu doar în privinţa caracterului obligatoriu ori voluntar al repartiţiei refugiaţilor, ci şi a principiului primirii lor în sine. Germania şi Franţa sunt izolate în frenezia lor ospitalieră, căreia i se opun vehement Marea Britanie, Spania şi statele Grupului de la Vişegrad (Polonia, Cehia, Slovacia şi Ungaria).

E de remarcat, în acest context, poziţia echilibrată şi realistă a României, care a susţinut, prin preşedintele Klaus Iohannis, principiul solidarităţii europene pe baze voluntare, ţinând cont de capacitatea de primire şi de intregrare a fiecărei ţări.

Din păcate pentru Jean-Claude Juncker, până şi dacă se va ajunge la un acord pe baza propunerii pe care a formulat-o, cifra avansată nu va mai fi valabilă. Pentru că riscăm, în faţa afluxului necontrolat şi masiv de refugiaţi, să avem parte lunar de o reevaluare a acestor cote.

O dinamică alarmantă

Agenţia ONU pentru Refugiaţi a evocat, zilele trecute, necesitatea creării unui sistem de repartiţie a 200.000 de persoane, după ce numai în ziua de luni un număr record de 7.000 de refugiaţi sirieni au pătruns pe teritoriul Macedoniei. Alţi 30.000 se află pe insulele greceşti, din care 20.000 pe Lesbos.

De la începutul anului, peste 350.000 de persoane au traversat ilegal Mediterana.

Dintre aceştia, circa 235.000 s-au îndreptat către Grecia şi 115.000 spre Italia, conform „Le Monde”. Spre comparaţie, se apreciază că, de-a lungul anului 2014, 219.000 persoane s-au refugiat în Europa. La mijlocul lunii august, ministrul de Interne german a estimat că ţara sa se aşteaptă la 800.000 de cereri de azil în acest an. Aşadar, cotele anunţate azi de Comisia Europeană riscă să fie deja în curs de perimare.

6 întrebări

În aceste condiţii, până la eventualele decizii europene, ar fi util, cred, să fie avute în vedere câteva implicaţii:

  1. Ce efect va avea această atitudine permisivă, chiar încurajatoare faţă de presiunea migratorie asupra celor 1,9 milioane sirieni refugiaţi în Turcia şi a celor 1,2 milioane aflaţi în Liban?
  2. Cei care să grăbesc să aplaude aportul demografic şi la nivelul forţei de muncă al noilor veniţi – în societăţi, e adevărat, în curs de îmbătrânire – ţin cont de riscul ca mulţi din aceşti refugiaţi să îngroaşe (din necunoaşterea limbii ţării gazdă, din lipsă de calificări ori, pur şi simplu, incapacitate de adaptare) rândurile periferiei neintegrate social, care constituie solul fertil, în ţări ca Franţa şi Belgia, pentru recrutarea teroriştilor jihadişti?
  3. Ce consecinţe va avea intensificarea acestui exod asupra vieţii politice europene – de exemplu, asupra prezidenţialelor din Franţa, în 2017, în perspectiva cărora lidera Frontului Naţional, Marine Le Pen, se află pe primul loc în sondaje? Deja criza economică a contribuit masiv la radicalizarea cetăţenilor europeni. Acum, ameninţarea teroristă şi criza refugiaţilor riscă să potenţeze partidele extremiste şi populiste.
  4. Ce impact va avea această tendinţă favorabilă migraţiei, propusă acum UE, asupra dezbaterii de stringentă actualitate privind rămânerea în Uniune a Marii Britanii, având în vedere puternicul curent anti-imigraţie din această ţară?
  5. Dacă e vorba de solidaritate internaţională, de ce bogatele ţări din zona Golfului Persic (Arabia Saudită, Qatar, Kuweit, Bahrein şi Emiratele Arabe Unite) nu au oferit până acum niciun loc pentru refugiaţii sirieni?
  6. Dar mai ales, când şi cum vor acţiona statele europene asupra originii răului? Câtă vreme ne chinuim să bandajăm un colţ al rănii, fără să acţionăm asupra cauzei simptomelor în curs de agravare, riscăm să fim copleşiţi, mai devreme sau mai târziu. Iar soluţia acestei crize se află în Siria, după cum am opinat aici.